Primul tramvai Bozankaya, din seria galbenă, în drum spre Timișoara. E în vamă!

Primul tramvai din noul lot de 17, produse de turcii de la Bozankaya pentru Timișoara, e pe drum spre capitala Banatului. Finanțat cu fonduri europene, acest lot a devenit cunoscut, după ce actuala administrație a decis să le coloreze în galben, și nu violet, așa cum au fost precedentele loturi. 

Primul tramvai dintr-un lot de 17 tramvaie ultramoderne ajunge la Timișoara. Garnitura e pe traseu, la frontieră – în Hamzabeyli, a anunțat viceprimarul Ruben Lațcău. Urmează realizarea procedurilor necesare pentru punerea în circulație.

Tramvaiul face parte dintr-un lot de 17 ce vor fi livrate până la finalul anului. Cu o lungime de 30 de metri, o capacitate de transport de 251 de locuri, aer condiționat, podea 100% coborâtă, tramvaiele pot funcţiona autonom, pe baza bateriei, fără a fi conectate la reţeaua electrică, pe o distanţă de până la 70 de kilometri.

”Toată flota de transport public – tramvaie, autobuze, troleibuze – e înnoită cu o finanțare record de 75 de milioane de euro pe care am câștigat-o pe PNRR.  În paralel, după ani de zile în care au fost lăsate piese de muzeu, am reabilitat liniile de pe două mari bulevarde – Cetății și Bogdăneștilor și finalizăm lucrările și pe Vidrighin în această vară. Cu linii reabilitate, putem scoate și bătrânele tramvaie de pe trasee”, a spus Lațcău.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (mai 11th, 2024 at 16:45 )

Trebuie neapărat să ajungă în oraș cat mai repede și să fie introdus în exploatare pentru ca cea mai mare realizare a acestei administrații să fie prezentată publicului. Desigur că cei care utilizează mijloacele de transport în comun vor fi extrem de mulțumiți de acest lucru mai ales că acum pot plăti cele mai mari prețuri la bilete din țară pentru un astfel de privilegiu. Încă un motiv pentru cei care sunt indeciși de a veni la vot și a mulțumi primarului pentru astfel de oportunități.

ion a spus: (mai 12th, 2024 at 09:02 )

Propaganda PNL tot urla ca in Timisoara ar fi cele mai scumpe bilete din tara. Am dubii, dar chiar daca ar fi printre cele mai scumpe nu ar fi normal? Timisorenii au printre cele mai mari salarii din tara. Nu merita vatmanii si ceilalalti angajati SPTT sa fie in rand cu ceilalalti timisoreni? De unde sa vina salariile lor daca nu din incasarile din bilete? Vreti ca biletele sa fie printre cele mai ieftine din tara, dar salariile vatmanilor sa fie printre cele mai bune din Romania. Cum merge asta? Pe bune sunteti penibili cu propaganda voastra.

Wanda89 a spus: (mai 12th, 2024 at 11:20 )

@ion
De acord! În plus, tocmai cotețarii, câte unul per SUV, ocupând spații enorme pe liniile de tramvai și în calea autobuzelor/troleibuzelor comentează că transportul în comun are întârzieri și alte hibe. Acest Nod Gordian trebuie tăiat cu sabia, cred că Fritz o poate face, dacă îl susținem. În această România Needucată, proiect eșuat.

Daniel a spus: (mai 12th, 2024 at 11:40 )

@ion
Nu e vorba de nicio propagandă ci este o constatare iar dacă vorbim de salarii cele mai mari de departe sunt în București și totuși au prețuri mai mici. Oricum acest fapt este un simptom cauzat de gestionarea ineficientă a resurselor bugetare pentru că transportul în comun este subvenționat mai peste tot. Astfel sunt necesari bani de la buget dar dacă aceștia sunt insuficienți în ciuda celor mai mari taxe locale din țară înseamnă că există risipă și gestionare defectuoasă a resurselor. Evident că nu este foarte dificil de găsit și cum se întâmplă aceste lucruri dacă ne uităm la unele achiziții peste prețul pieței, la numărul angajaților în primărie, la onorarii de succes și așa mai departe.

Wanda89 a spus: (mai 12th, 2024 at 13:29 )

@Daniel
Rău o să ajungi în viață. Crezi că faci puncte pentru partidul tău, ți-au promis promovarea și un loc pe listele viitoare – ca să te umpli de bani. Sigur ești un studențel naiv, WTG!

Dan A. a spus: (mai 12th, 2024 at 13:44 )

„E in vama” la intrarea in UE, adica iese din Turcia. Urmeaza tranzit prin Bulgaria si Romania.
Vad ca orice lucru bun pentru oras care se intampla in timpul actualei administratii PMT (cu sau fara meritul lor) provoaca o adanca suferinta fanilor PNL-PSD. Nu pot vorbi despre altii, dar eu personal l-am suportat multi ani pe Ceausescu, apoi pe Iliescu 6+4 ani, toata pleiada de guverne PSD, Dragnea, Dancila, pe Robu cu „echipa” (vedeti ce politicos vorbesc de ei?) si mi-am vazut de viata mea. Pentru unii Fritz aduce multa suferinta, eu zic sa va pregatiti sufleteste caci sunt ceva sanse sa-l mai suportati 4 ani. Poate sa va faceti provizii de KitKat? Nu se stie niciodata.
Duminica placuta tuturor, indiferent de preferinte!

Daniel a spus: (mai 12th, 2024 at 14:14 )

@Wanda89
Nu am niciun partid deci nu prea am cum să fac puncte iar student nu mai sunt de multă vreme, de dinainte ca Robu să devină rector la Politehnică. Pur și simplu am văzut ce poate această administrație și câtă grijă are de confortul cetățenilor și cât de mult ține cont de opinia lor, mai important fiind ca maestrul Fritz să își impună viziunea personală asupra orașului la pachet cu ideologia europeană utopică de sorginte neo-marxista și favorizarea capitalului străin concomitent cu creșterea taxelor și introducerea unora noi. Este evident că nimeni nu mai dorește așa ceva pentru alți 4 ani în care acesta va mai avea timp să producă stricăciuni.

@Daniel a spus: (mai 12th, 2024 at 17:20 )

Cu Bucurestiul ti-ai gasit sa faci comparatie? Pe bune? Acolo unde parte din transportul comun e finantat de la bugetul central? De ce nu faci comparatie cu Cluj? Oras de aceeasi marime, unde cetatenii au salarii comparabile. Nu-ti mai iese, nu-i asa?

@Wanda a spus: (mai 12th, 2024 at 17:31 )

Daniel asta la fiecare articol comenteaza primul, dar el nu are niciun partid. Povesti …

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În acest final de săptămână, Iulius Town găzduiește Maratonul Resuscitării, un eveniment dedicat acordării primului ajutor, Romanian Card Show, o expoziție de cartonașe de colecție, dar și teatru de păpuși pentru cei mici. Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, Maratonul Resuscitării reunește în Iulius Town peste 60 de medici, paramedici, asistenți, studenți la medicină și voluntari SMURD,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maratonul Resuscitării, expoziție de cartonașe de colecție și teatru de păpuși, în acest weekend la Iulius Town
La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
Până la sfârșitul lunii octombrie, Filip era un băiețel vesel de doar 3 ani din Timișoara, care se bucura de joacă, de copilărie și de animalele pe care le iubește atât de mult. Astăzi, în loc să alerge prin parc, își petrece zilele pe patul unui spital din Barcelona, luptând cu o boală necruțătoare. Diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O șansă la viață pentru Filip: Un băiețel de 3 ani din Timișoara are nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge cancerul
Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.