Viitoarea echipă de la conducerea CJ Timiş s-a închegat. PSD trebuie să reînfiinţeze un post desfiinţat de… PSD

Nu a fost stabilit oficial, dar Alin Popoviciu (PNL) şi Alexandru Iovescu (PSD) vor fi viitorii vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean. Echipa condusă de preşedintele ales al CJ Timiş, Alfred Simonis, va fi completată de Adrian Pau, pentru care se va reînfiinţa postul de administrator public. Post desfiinţat la propunerea PSD, pentru ca încă preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, să scape de cel pe care tot el îl numise, Marian Vasile.

În urma alegerilor din 9 iunie, Alianţa PSD-PNL a obţinut 20 de mandate de consilieri judeţeni, dintr-un total de 36. Acest lucru a facilitat nominalizarea celor doi vicepreşedinţi, unul fiind de la PSD, celălalt de la PNL, care vor face echipă cu preşedintele ales, Alfred Simonis. De la PSD este cvasi-oficializat numele lui Alexandru Iovescu, liderul Grupului social-democrat din Consiliul Judeţean.

La PNL era o luptă în trei între încă primarul oraşului Făgetr, Marcel Avram, Lucian Blaga, secretar general interimar, şi proaspăt reîntorsul din penitenţă, Alin Popoviciu. Potrivit unor surse din PNL, acesta din urmă a câştigat deja competiţia intenă, urmând să fie propunerea partidului pentru această funcţie. L-a ajutat şi faptul că Lucian Blaga încă nu şi-a rezolvat o problemă penală pe care o are.

Popoviciu Simonis

Popoviciu Simonis

De menţionat că Popoviciu a fost exclus din partid imediat după alegerile din 2020, el fiind la acea vreme consilier judeţean. El a contestat decizia şi, după lungi procese, a pierdut definitiv în luna mai 2022, atunci când a rămas şi fără mandatul de consilier judeţean. Popoviciu a fost reprimit în partid, pe 18 aprilie a.c., după plecarea lui Alin Nica, fostul preşedinte al PNL Timiş.

Adrian Pau

Adrian Pau

În fine, acest trio va fi completat de Adrian Pau, fost deputat PSD, plecat la Pro România şi reîntors la PSD. Pentru el, Simonis va reînfiinţa funcţia de administrator public. Funcţia a mai existat în trecut, ultima dată fiind ocupată de Marian Vasile. Acesta a intrat în conflict exact cu cel care-l numise, Alin Nica, încă preşedintele CJ Timiş până la toamnă. Nica a încercat să scape de Vasile, dar acesta nu s-a lăsat nicicum dus. Ca atare, ultima soluţie a fost desfiinţarea postului, propunerea fiind însă făcută de PSD.

De menţionat că aceasta este formula momentului, fiindcă până în luna octombrie, atunci când va fi validată noua conducere a CJ Timiş, se mai pot întâmpla multe lucruri. Cel puţin în PNL…

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

onet a spus: (iunie 27th, 2024 at 16:27 )

Ne-am ales cu Popoviciu vice…ce personaj gretos…ce expertiza are acest personj?
Felicitati timisenilor pentru tapa numita FREDY-valuta! Felicitari.

Jack a spus: (iunie 27th, 2024 at 18:04 )

Sleahta de hoti

Wanda89 a spus: (iunie 27th, 2024 at 18:58 )

Grețoasă e și folosirea cuvântului expertiză în loc de experiență.

Deb a spus: (iunie 27th, 2024 at 20:41 )

Popoviciu și Pau…Un hoț și o pramatie politică. Trăiască comasatii că ca ei nu se .ai găsesc

Nemo a spus: (iunie 27th, 2024 at 23:06 )

Ce bine îmi pare că ați luat țeapă!
L-au votat cineva pe Popoviciu? Nici măcar familia lui în totalitate. Toată populimea a votat partidul comasat, unii pentru potențiale beneficii, pensii și alte ajutoare(pomeni!), iar alții că să de-a bine, intelectuali.
De ce vrea PSD alegeri pe 1 septembrie? Începând cu 2 septembrie tre’ să de-a pensii majorate la asistații social, dar nu are bani, iar Comisia europeană i-au obligat să tragă frâna de mână cu împrumuturile și cu pomenile. Așa că dacă se amână alegerile numa’ până în 15 septembrie, PSD să va duce pe… unde vreți voi!
Bumbalaul ăla de Ciucă le-a tras preșul, iar Ciolacul e turbat.

Dan a spus: (iunie 27th, 2024 at 23:52 )

Freddy si iovescu sunt buni. Restul cam slabutz…Dar daca fac toate investitiile guvernamentale promise si mai ceva in plus, nici nu mai conteaza.

John a spus: (iunie 28th, 2024 at 01:26 )

Incredibil cat de jos am ajuns, fratii Simonis, au plecat la furat in Anglia si s-au intors „mari” politicieni…ne meritam soarta cu asa specimene. Ar fi doar trist daca n-ar fi tragic, de-a dreptul..

Vasco a spus: (iunie 28th, 2024 at 07:13 )

Pau .. un bețivan în slujba țării acompaniat de niște hoți și diletanți în detrimentul românilor.

Dola a spus: (iunie 28th, 2024 at 09:15 )

Cum dracu’ v-ați adunat, un penal un bețivan și un traseist conduși de un hoț…😡

Daniel a spus: (iunie 28th, 2024 at 10:25 )

Deja PSD ne oferă o primă mostră despre cum vor sta lucrurile în viitor, adică sinecuri, traseiști politici și personaje insalubre. Evident toate acestea vor fi plătite din măririle de taxe care vor fi anunțate după alegeri, pentru că nobilimea bugetară majoritar PSD-istă trebuie să își primească rentele. Cât despre fondurile guvernamentale care urmează să inunde județul, electoratul naiv ar putea întreba marmota care învelește ciocolată.

Eu a spus: (iunie 28th, 2024 at 21:32 )

Atenție mărita la terenul de sub stadionul Dan paltinisanu la el atentează Gașca asta

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV Timișoara a câștigat la Cluj și a terminat prima în grupa ei din Cupa României

Misiune îndeplinită la Cluj. SCM USV s-a impus destul de lejer în deplasare și a încheiat grupa pe primul loc, după ce săptămâna trecută a învins și Baia Mare pe teren propriu. Revenind la partida de astăzi, antrenorul Mugurel Preda a ales o echipă în care și-au făcut apariția și jucători care de obicei joacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timișoara a câștigat la Cluj și a terminat prima în grupa ei din Cupa României
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), iar pentru aceasta a pus la punct o nouă structură organizatorică. Instituția a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura de consultare publică pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noii structurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își sărbătorește o nouă filă de istorie într-un mod unic și dinamic, devenit deja tradiție pentru oraș. Marți, 27 octombrie 2026, Stadionul „Știința” va deveni inima comunității academice și locale, găzduind evenimentul sportiv-simbolic „106 pentru Poli”. Anul acesta, conceptul central reflectă împlinirea a 106 ani de excelență în educație și cercetare:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria se măsoară și în pași: Universitatea Politehnica Timișoara celebrează 106 ani prin evenimentul „106 pentru Poli”
Un eveniment devenit deja tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici a avut loc, joi, 22 octombrie, la Grădiniţa PP nr. 23 din Timişoara: „Târgul de toamnă”. Într-un cadru relaxat şi prietenos, alături de părinţi, bunici şi cadre didactice, micuţii s-au distrat, dar au fost deprinşi şi cu activităţi antreprenoriale. Denumit „Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment devenit tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici: „Târgul de toamnă” de la Grădiniţa PP nr. 23/Foto
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town. Sâmbătă, 24 octombrie, dacă vii la o plimbare prin Iulius Gardens, vei avea parte de o surpriză muzicală. Filip...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Ce-ar fi ca trecerea dintre ani să vă găsească într-un oraș în care Europa întâlnește Asia, printre luminile Bosforului, moschei spectaculoase și atmosfera fascinantă a Orientului? As Tour Timişoara vă oferă aces prilej şi vă invită să întâmpinați anul 2027 la Istambul. Plecare se face pe 29 decembrie. PROGRAMUL PE ZILE: ZIUA I, 29.12.26: Ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.