Luni, 15 iulie, primarul Ionuţ Stănuşoiu a semnat contractul de furnizare a materialelor sportive pentru Școala Gimnazială Ghiroda și Școala Primară Giarmata Vii. Contractul, în valoare de 47.196,59 lei cu TVA, include echipamente precum spaliere, bancă de gimnastică, ladă de gimnastică, trambulină și masă de tenis.
De asemenea, vor fi furnizate diverse echipamente sportive pentru activități de gimnastică și atletism, cum ar fi saltele, cronometre și jaloane, precum și materiale pentru sporturi de echipă, inclusiv fotbal, baschet, volei și handbal. Durata contractului este de 25 de zile, începând cu data de 16 iulie și până pe 9 august.
Contractul face parte dintr-un proiect mai amplu, intitulat „Dotarea unităților de învățământ din comuna Ghiroda, jud. Timiș”, care a fost depus pe 9 mai 2023 prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), componenta C15. Valoarea totală a proiectului este de 1.415.939,65 lei și include dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale pentru unitățile de învățământ preuniversitar și unitățile conexe din comună, incluzând Școala Gimnazială Ghiroda, Școala Primară Giarmata Vii, Grădinița Ghiroda și Grădinița Giarmata Vii.
“Această inițiativă va contribui semnificativ la îmbunătățirea condițiilor de învățământ și la creșterea calității educației oferite elevilor și preșcolarilor din Ghiroda și Giarmata Vii”, a transmis Ionuţ Stănuşoiu.
Comentarii prin facebook