Primăria Timișoara caută voluntari pentru numărat câinii din gospodării

Primăria Timișoara merge înainte cu ideea de a număra câinii existenți în gospodăriile oamenilor. Împreună cu asociațiile Micaela și Banat IT, înregistrează voluntarii pentru recensământul populației canine.

Programul se va desfășura în opt zone ale orașului, după un proiect pilot implementat în zona Plopi, unde datele arată că 61,5% dintre câinii cu stăpân se pot înmulți necontrolat. Campania municipalității își propune să prevină suprapopularea și să reducă numărul animalelor abandonate, iar în următoarele zile, persoanele interesate se pot înscrie pentru a sprijini inițiativa pe internet.

Proiectul pilot s-a desfășurat cu implicarea activă a comunității din Plopi, care s-a arătat deschisă și față de sterilizarea animalelor de companie, cu sprijinul Primăriei. Voluntarii au adunat informații din 1.004 gospodării, iar datele centralizate au arătat că din cei 692 de câini cu stăpân, 426 nu erau sterilizați, iar 259 nu erau microcipați.

„Am interacționat cu sute de oameni, majoritatea au fost prietenoși, deschiși, au înțeles care sunt obligațiile lor, au înțeles că ceea ce facem este pentru noi toți și dacă ne dorim un oraș civilizat, trebuie să respectăm niște reguli. Acolo unde a fost nevoie am ajutat fizic, în sensul că am dus chiar noi la veterinar la microcipat și sterilizat cățeii. Sterilizarea este singura soluție pentru a avea efecte pe termen lung. Acesta este un proiect în care noi credem din tot sufletul, este singura soluție pentru ca numărul de animale abandonate să scadă tot mai mult, adăposturile să fie mai mult goale decât arhipline, banul public să meargă pentru alte proiecte, iar oamenii să se bucure de un oraș fără câini abandonați”, a declarat Cosmina Dragoe, reprezentanta asociației Micaela.

Recensământul se va desfășura în zonele Blașcovici, Ronaț, Lipovei, Soarelui, Girocului, Ghiroda Nouă, Ciarda Roșie și Kuncz, până în iulie 2025. Recenzorii voluntari vor colecta informații referitoare la numărul de câini din gospodării, rasa acestora și starea lor de fertilitate. Scopul principal este identificarea câinilor fără pedigree, care nu sunt sterilizați, microcipați și înscriși în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS). Având în vedere că nu sunt luați în seamă la numărătoare câinii cu pedigree, e greu de înțeles ce fel de câini de rasă sunt căutați.

Totodată, proprietarii vor fi informați despre campania gratuită de sterilizare, singura metodă eficientă pentru controlul populației canine și prevenirea abandonului. Costurile intervenției sunt suportate din bugetul local, cu condiția ca proprietarii să aibă domiciliul sau reședința în Timișoara și un venit sub salariul mediu brut.

Înscrierile în programul gratuit de sterilizare se pot face la Compartimentul Protecția Animalelor, din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, prin e-mail, la adresa: alexandra.pintea@primariatm.ro sau prin telefon, la 0256/969, interior 198 și interior 102.

Recensământul populației canine se va desfășura de luni până vineri, între orele 17:00 și 20:00, respectiv sâmbătă, între orele 10:00 și 13:00 și 17:00 și 20:00.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Jack a spus: (octombrie 15th, 2024 at 11:43 )

Tampiti! Asta-i grija lor..

Daniel a spus: (octombrie 15th, 2024 at 12:04 )

Este nevoie de o evidență a animalelor din oraș pentru a facilita taxarea pe CO2 se va implementa pe viitor. Acum rămâne de văzut până la ce nivel vor să se ducă, adică dacă vor include și pisicile, șoarecii și șobolanii. Ăia care țin de primărie, evident, nu se pun, la fel cum e și cu ambrozia.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc

Poli Știința – FC Bacău a fost derbiul de clasament al etapei a 11-a, jocul între ocupantele locurilor 2 și 6, a două echipe ce au jucat bine în ultimele partide. Întâlnirea de astăzi nu a impresionat, dar s-a terminat cum au vrut gazdele, cu victorie. Prima repriză a fost deschisă, cu două echipe ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), iar pentru aceasta a pus la punct o nouă structură organizatorică. Instituția a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura de consultare publică pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noii structurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își sărbătorește o nouă filă de istorie într-un mod unic și dinamic, devenit deja tradiție pentru oraș. Marți, 27 octombrie 2026, Stadionul „Știința” va deveni inima comunității academice și locale, găzduind evenimentul sportiv-simbolic „106 pentru Poli”. Anul acesta, conceptul central reflectă împlinirea a 106 ani de excelență în educație și cercetare:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria se măsoară și în pași: Universitatea Politehnica Timișoara celebrează 106 ani prin evenimentul „106 pentru Poli”
Un eveniment devenit deja tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici a avut loc, joi, 22 octombrie, la Grădiniţa PP nr. 23 din Timişoara: „Târgul de toamnă”. Într-un cadru relaxat şi prietenos, alături de părinţi, bunici şi cadre didactice, micuţii s-au distrat, dar au fost deprinşi şi cu activităţi antreprenoriale. Denumit „Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment devenit tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici: „Târgul de toamnă” de la Grădiniţa PP nr. 23/Foto
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town. Sâmbătă, 24 octombrie, dacă vii la o plimbare prin Iulius Gardens, vei avea parte de o surpriză muzicală. Filip...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Ce-ar fi ca trecerea dintre ani să vă găsească într-un oraș în care Europa întâlnește Asia, printre luminile Bosforului, moschei spectaculoase și atmosfera fascinantă a Orientului? As Tour Timişoara vă oferă aces prilej şi vă invită să întâmpinați anul 2027 la Istambul. Plecare se face pe 29 decembrie. PROGRAMUL PE ZILE: ZIUA I, 29.12.26: Ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.