Stirile din ziua: 31 octombrie 2024

Interviu cu Sorin Șipoș, candidatul USR pentru Senat din partea Timișului

Interviu cu Sorin Șipoș, candidatul USR pentru Senat din partea Timișului

Reporter: Aș vrea să începem cu ceva personal. Spune-ne, de ce crezi că am ales să ne întâlnim aici, cu mingea de handbal? Sorin Șipoș: Probabil pentru că sportul joacă un rol important în viața mea. Iar unul dintre proiectele mele de suflet este Academia de Handbal din Timișoara, pe care am fondat-o acum 10

Cum să îți pregătești mașina pentru iarnă. Siguranță și întreținere în sezonul rece

Odată cu apropierea sezonului rece, este important să te asiguri că mașina ta este pregătită pentru provocările iernii. Condițiile meteo pot deveni dificile, iar siguranța ta și a pasagerilor depinde de modul în care îți echipezi și întreții vehiculul. Printre cele mai importante măsuri pe care trebuie să le iei se numără verificarea anvelopelor, a

Ilie Sîrbu: primarul Timișoarei pregătește un atentat asupra dreptului de proprietate privată

Asociaţia Culturală “Salvaţi Patrimoniul Timişoarei” ia atitudine împotriva proiectului de HCL prin care Primăria Timișoara încearcă să îi forțeze pe antreprenorii privați să dezvolte proiecte imobiliare doar dacă contruiesc un edificiu de utilitate publică, din banii lor, pe care apoi să îl dea cu tot cu teren administrației municipale. Un abuz care atentează la proprietatea

Contractul de execuție pentru Centura Vest merge înainte. Contestațiile au fost respinse de instanță

Contestațiile depuse la licitația pentru stabilirea firmei care va realiza Centura Vest, ultima bucată din varianta de ocolire a Timișoarei, au fost respinse de Curtea de Apel București. Societatea turcă de construcții care a câștigat licitația poate semna contractul, după zece zile din acest moment, când a fost emisă decizia justiției. Compania Nurol Insaat Ve

Probleme din cauza ceții pe Aeroportul Internațional Timișoara. Două zboruri au fost deviate

Ceata de la primele ore ale dimineții a afectat pasagerii a două curse aeriene care trebuiau să ajungă la Timișoara. Aterizarea nu a mai avut loc la Timișoara, zborurile fiind deviate. Două curse Tarom și una operată de Wizz Air nu au mai aterizat în această dimineață pe Aeroportul Internațional Timișoara din cauza ceții. Cursa

Primul tronson de centură dat în folosință la Timișoara ar urma să fie extins la patru benzi cu bani europeni

Conform unei propuneri agreate de Ministerul Transporturilor, centura nord, de ocolire a Timișoarei, prima porțiune din varianta de ocolire a Timișoarei dată în circulație în urmă cu mulți ani, între Calea Aradului și Calea Lugojului, ar urma să fie  extinsă la patru benzi de circulație, finanțarea urmând să fie asigurată din bani europeni nerambursabili, a

Anca Todoni este în semifinale la dublu în Bolivia. Și în optimi la simplu

Timișoreanca Anca Todoni şi croata Tara Wurth s-au calificat în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului WTA 125 de la Santa Cruz (Bolivia), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, miercuri, după 6-4, 7-6 (7/4) cu principalele favorite, Veronika Erjavec (Slovenia)/Darja Semenistaja (Letonia). Todoni şi Wurth s-au impus după o oră şi 33

Primăria Timișoara a semnat contractul pentru proiectarea și execuția noii pasarele peste Bega, de la Parcul Copiilor/FOTO

Pasarela pietonală peste Bega de la Parcul Copiilor are contract de proiectare și execuție semnat. Vor fi trei luni pentru proiectare, după care vor urma alte opt luni pentru execuția lucrărilor. Actuala pasarelă va fi demolată total. Primăria Timișoara a semnat contractul pentru proiectarea tehnică și execuția lucrărilor de refacere a Pasarelei Îndrăgostiților, noua denumire

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș pregătește cea de-a treia ediție de toamnă a Salonului Industriei Ușoare care va avea loc în perioada 13 – 17 noiembrie, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara. Vor fi prezente peste 50 de companii din țară, producători și comercianți, care oferă spre vânzare, la prețuri promoționale, o gamă

Aproape 100 de cerșetori și oameni ai străzii, depistați de polițiștii locali în ultima lună

Doar în ultima lună, polițiștii locali din Timiuşoara au depistat 93 de cerșetori și oameni ai străzii depistați. O parte dintre ei au fost duși la centrul social pentru a fi igienizați. Polițiștii locali au continuat și în luna octombrie acțiunile pentru combaterea fenomenului cerșetoriei, prin verificări zilnice, răspunzând sesizărilor de la cetățeni, dar luând

Cosmin Tabara

Tabără e convins de succes la alegerile parlamentare, dar nu ar refuza nici un post de viceprimar

Senator sau consilier local/viceprimar, este enigma la care Cosmin Tabără răspunde cu optimism, spunând că PNL va prinde și al doilea post de senator din Timiș. Dacă nu, nicio problemă, postul de consilier local e deja obținut, ce ar fi lovitura toamnei ar fi ca el să rămână viceprimar. Se negociază, spune cu zâmbetul pe

Transport subvenţionat pe ruta Timişoara-Jebel-Ciacova

Începând cu data de 01.11.2024, se va organiza transport subvenționat prin operatorul SUPER IMPOSER și pe ruta Timişoara-Jebel-Ciacova și retur, conform orarului de mai jos. În atenţia călătorilor din localităţile aparţinătoare, începând cu data de 1 noiembrie, traseul Timişoara – Jebel sat – Obad sat – Ciacova – Petroman sat – Cebza se transformă în

TeamResiga – Campioni naționali la Swift CUP și clasa RC5N în Campionatul Național de Raliuri

Raliul Vâlcii a tras cortina peste Campionatul Național de Raliuri al României, cea mai prestigioasa ramură a motorsportului românesc, fiind ultima etapă de raliu din cele 9 programate în calendarul competițional. Cu o prestație exemplară, urmând o strategie bine definită de-a lungul întregului sezon, timișorenii Emanuel și Denisa Resiga reușesc să aducă pentru prima data

La Şag vor fi asfaltaţi încă cinci kilometri de drum

De curând, a fost selectat proiectul comunei Șag de solicitare a finanțării europene prin AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale), pentru ca încă 5 km de drum să fie asfaltați în localitate. Valoarea finanțată este de 999.940 euro + TVA, iar cofinanțarea de la bugetul local va fi de 96.005 euro + TVA. “Îmi doresc

Primarul comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, a depus jurământul pentru al treilea mandat. A fost învestit şi noul Consiliu Local

Luni, 29 octombrie, a avut loc ceremonia de învestire a primarului Ionuţ Stănuşoiu și a noului Consiliu Local al comunei Ghiroda, rezultat al alegerilor din 9 iunie.  Primarul PNL Ionuţ Stănuşoiu esze la al treilea mandat la conducerea comunei Ghiroda, PNL fiind şi marele câştigător al alegerilor din 9 iunie, obţinând nouă consilieri dintr-un total

Editorial de Ino Ardelean

Ipocrizie PSD-istă sau Alfred Simonis chiar se vrea cel mai liberal politician din Timiş?

 “Cred că etapa în care funcționarii taie frunze la câini s-a încheiat.”; “Nu cred că cea mai mare firmă de pază din Timiș trebuie să fie a Consiliului Județean”; “Nu doresc ca la Consiliul Județean să facem concurenţă la companiile private din Timiș.”; “200 de milioane este nivelul salarizării în Consiliul Judeţean, ceea ce este

Halloween-ul este mai distractiv la Iulius Town: parade costumelor, face painting, teatru de păpuși și multe surprize

Halloween Kids Party are loc în acest weekend și îi invită pe cei mici la parada costumelor, teatru de păpuși, sesiuni de face painting și multe alte surprize. Vino împreună cu cel mic la petrecerea organizată în Atriumul Iulius Town, sâmbătă și duminică, 2 – 3 noiembrie 2024! În ambele zile, de la ora 11.00,

Lansare de carte marca Art Encounters la Două Bufniţe

Fundația Art Encounters anunță publicarea cărții If A Story Is Present. An Attempt to Decentralize Knowledge realizată împreună cu artiștii Yane Calovski și Hristina Ivanoska. Lansarea cărții va avea loc la librăria La Două Bufnițe, pe data de 1 noiembrie 2024, de la ora 17:00.  Expoziția care a stat la baza cărții a fost prezentată în

Ce facem cu deșeurile periculoase din menajer? ADID Timiș anunță cea de-a patra campanie de colectare gratuită din Zona 1 Rural a județului Timiș – 2024

Deșeurile periculoase din menajer, abandonate în locuri neamenajate, pot polua grav mediul înconjurător! Păstrați-le în siguranță acasă și debarasați-vă de ele în mod legal, doar în spații special amenajate și prin intermediul operatorilor autorizați. În perioada 31 octombrie – 29 noiembrie 2024, RETIM și ADID Timiș desfășoară o campanie de colectare gratuită a deșeurilor periculoase

Programul de lucrări al SDM în ziua de 31 octombrie 2024

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 31.10.2024, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: INVESTIȚII: VIABILIZARE ZONE DE LOCUINȚE OVIDIU BALEA – Șef formație AVRAM – În cazul producerii

Etichete:
Top