La Muzeul Național de Artă Timișoara se va deschide o expoziție Gheorghe Fikl

Muzeul Național de Artă Timișoara va găzdui, în perioada viitoare, expoziția „De Anima” semnată de Gheorghe Fikl, artist care s-a remarcat ca unul dintre cei mai importanți pictori contemporani români din ultimele trei decenii. Deschiderea expoziției va avea loc pe 4 decembrie.

„De Anima” se înscrie în seria evenimentelor dedicate aniversării a 150 de ani de la atestarea Baroului Timiș. Camera Avocaților Timișoara a fost constituită în 25 ianuarie 1875, expoziția marcând acest moment special pe 25 ianuarie 2025, în cadrul festivităților organizate de Consiliul Baroului Timiș.

„Expoziția împrumută faimosul titlu al tratatului lui Aristotel despre suflet. Pentru filosof, sufletul este un principiu al vieții și al mișcării ființelor vii. Un principiu vital, senzorial și intelectual. Elemente care ghidează și lucrările acestei expoziții unde corpul viu locuiește corpul construit, unde animalul și barocul, natura și cultura se întâlnesc în simbioze bizare. Gheorghe Fikl propune în această expoziție o privire critică și ironică asupra lumii noastre în Antropocen, asupra devenirii noastre animal, în scene absurde ce par desprinse din vise, realizate într-o pictură puternică, cu tușe neo-expresioniste, ce-și trage seva din exuberanța și excesele barocului”, declară curatorul Horea Avram.

Această referire la opulența stilului baroc este reflectată în relația dintre monumentalitatea viscerală a operei artistului și grandiozitatea spațiului arhitectural al Palatului și Sălii Baroc, subliniind tranziția acestui spațiu în contemporaneitate, fără a-și pierde identitatea plastică.

Născut în 1968 la Timișoara, Gheorghe Fikl a studiat artele plastice la universitățile din Cluj și Timișoara, avându-l ca profesor pe Romul Nuțiu. Primele sale lucrări au fost experimente multimedia și instalații, realizate prin juxtapuneri întâmplătoare de obiecte găsite, inserții fotografice, pictură și colaj. Aceste explorări de inspirație dadaistă au evoluat treptat în pictură figurativă de inspirație barocă, cu compoziții stranii și suprarealiste care intrigă și bulversează privitorul. Animalele ocupă un loc central, devenind personaje bizare – turme de oi în saloane somptuoase, tauri falnici sub candelabre strălucitoare sau păuni rătăcind prin case țărănești cu tavane prăbușite care dezvăluie cerul larg – toate acestea au devenit marca sa vizuală inconfundabilă. Temele sale preferate includ singurătatea, memoria, conflictul dintre carnal și spiritual, violența și tensiunea dintre timpul istoric și cel personal.

Lucrările sale sunt prezente în colecții private și publice din România și străinătate, inclusiv în colecția Regelui Charles al III-lea al Marii Britanii. De-a lungul carierei, a avut expoziții de succes în Timișoara, București, Londra, Luxemburg, New York și Lisabona. Gheorghe Fikl trăiește și lucrează în Timișoara și Socolari, unde a creat un spațiu artistic unic, ce reunește oameni din diverse domenii în jurul artei și al creativității.

 

 

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate

Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.