Firmele inovatoare pot primi până la 400.000 de euro pentru dezvoltarea mobilității urbane sustenabile

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în colaborare cu EIT Urban Mobility, inițiativă a Institutului European de Inovare și Tehnologie, lansează un program inovator pentru stimularea mobilității urbane sustenabile în regiunea de Vest a României. Parteneriatul își propune să sprijine crearea și dezvoltarea de start-up-uri în Regiunea Vest, astfel încât să contribuie la creșterea economică și capacitatea de inovare a regiunii.

Domeniile prioritare includ gestionarea transportului public, siguranța rutieră, planificarea mobilității, logistica urbană, soluțiile bazate pe date de mobilitate, designul spațiilor urbane etc. Inițiativa urmărește, de asemenea, alinierea la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (SDGs) și promovarea diversității și incluziunii în antreprenoriat.

Programul va fi împărțit în două etape distincte. Prima etapă, coordonată de EIT Urban Mobility, își propune să activeze ecosistemul de inovare și va urma două direcții: sprijinirea ideilor inovatoare pentru a înființa noi startup-uri în Regiunea Vest; facilitarea extinderii operațiunilor pentru startup-urile deja existente, prin deschiderea de filiale locale în Regiunea Vest.

Pentru această etapă, primul pas în reprezintă selecția un administrator de fond, pentru care s-a lansat un apel public în această lună. Câștigătorul va oferi participanților selectați ulterior mentorat, sprijin pentru dezvoltarea tehnologică, optimizarea modelelor de afaceri și alte servicii de accelerare. Bugetul pus la dispoziția administratorului va fi de 400.000 de euro. Prima etapă se va încheia cu un eveniment Demo Day, unde start-up-urile selectate își vor prezenta soluțiile. Cele mai bune proiecte vor trece în etapa următoare, programată pentru 2026.

În cadrul celei de-a doua etape, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest va conecta start-up-urile selectate cu orașele și companiile din Regiunea Vest și va oferi granturi finanțate prin Programul Regional Vest, în valoare totală de minimum 400.000 de euro, pentru ca soluțiile propuse să poată fi implementate, astfel încât locuitorii regiunii să beneficieze în mod direct de ele.

Programul vizează astfel consolidarea ecosistemului de inovare local și generarea de oportunități economice prin trei direcții principale: sprijinirea start-up-urilor; implementarea de soluții de mobilitate urbană sustenabilă; promovarea colaborării între administrațiile locale, instituțiile de cercetare și mediul de afaceri.

„Prin inițiativa comună cu EIT Urban Mobility, facem un pas important spre consolidarea unui ecosistem urban inteligent și sustenabil în Regiunea Vest. Acest program inovator, care combină sprijinul financiar și expertiza tehnologică, aduce o oportunitate reală pentru startup-urile și echipele din domeniul mobilității urbane de a-și dezvolta proiectele și a crea soluții relevante pentru orașele noastre. În plus, implicarea noastră directă în a doua etapă a programului, ce va include testarea soluțiilor în medii reale, subliniază angajamentul nostru de a implementa proiecte cu impact concret asupra calității vieții urbane.

Ne bucurăm să fim o parte activă din acest demers și suntem încrezători că acest program, complementar cu celelalte investiții pe care le realizăm prin Prioritatea 1 a Programului Regional Vest, va genera soluții inovatoare care vor modela orașele viitorului în mod sustenabil”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.

Apelul public pentru găsirea unui administrator de fond este deschis până în 17 martie. Până atunci, în 13 februarie, EIT Urban Mobility va organiza un webinar în care vor fi explicate datele apelului și modalitățile de aplicare.  Mai multe informații despre apel pot fi consultate aici sau trimițând un mail la ris@eiturbanmobility.eu .

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

mereu aceeasi cîștigători...doar pe cumetrii a spus: (ianuarie 24th, 2025 at 23:22 )

Nu cîștigă cel mai bun ci cel mai PILOS !! Dar chiar NIMENI NU VERIFICĂ LISTA CU „BENEFICIARI??? 🥴 aceeasi fini a lui NAȘU MARE secu Maxim.🤫 O mare SIFONARE de bani publcici.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc

Poli Știința – FC Bacău a fost derbiul de clasament al etapei a 11-a, jocul între ocupantele locurilor 2 și 6, a două echipe ce au jucat bine în ultimele partide. Întâlnirea de astăzi nu a impresionat, dar s-a terminat cum au vrut gazdele, cu victorie. Prima repriză a fost deschisă, cu două echipe ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli nu strălucește, nu joacă spectaculos, dar face ce trebuie! Câștigă și urcă pe primul loc
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), iar pentru aceasta a pus la punct o nouă structură organizatorică. Instituția a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura de consultare publică pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noii structurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își sărbătorește o nouă filă de istorie într-un mod unic și dinamic, devenit deja tradiție pentru oraș. Marți, 27 octombrie 2026, Stadionul „Știința” va deveni inima comunității academice și locale, găzduind evenimentul sportiv-simbolic „106 pentru Poli”. Anul acesta, conceptul central reflectă împlinirea a 106 ani de excelență în educație și cercetare:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria se măsoară și în pași: Universitatea Politehnica Timișoara celebrează 106 ani prin evenimentul „106 pentru Poli”
Un eveniment devenit deja tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici a avut loc, joi, 22 octombrie, la Grădiniţa PP nr. 23 din Timişoara: „Târgul de toamnă”. Într-un cadru relaxat şi prietenos, alături de părinţi, bunici şi cadre didactice, micuţii s-au distrat, dar au fost deprinşi şi cu activităţi antreprenoriale. Denumit „Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment devenit tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici: „Târgul de toamnă” de la Grădiniţa PP nr. 23/Foto
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town. Sâmbătă, 24 octombrie, dacă vii la o plimbare prin Iulius Gardens, vei avea parte de o surpriză muzicală. Filip...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Ce-ar fi ca trecerea dintre ani să vă găsească într-un oraș în care Europa întâlnește Asia, printre luminile Bosforului, moschei spectaculoase și atmosfera fascinantă a Orientului? As Tour Timişoara vă oferă aces prilej şi vă invită să întâmpinați anul 2027 la Istambul. Plecare se face pe 29 decembrie. PROGRAMUL PE ZILE: ZIUA I, 29.12.26: Ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.