S-a găsit soluția pentru colectarea selectivă a deșeurilor textile: dai telefon și vine firma acasă să le ridice

Societatea care se va ocupa cu colectarea separată a deșeurilor textile din Timișoara a găsit soluția prin care să își facă treaba, chiar dacă nu a amplasat încă, în oraș, containerele speciale: cine are haine și alte textile vechi dă telefon la un număr special și vine firma acasă! De ce nu sunt amplasate containerele în oraș, așa cum prevedea contractul dintre municipalitate și firma respectivă? Pentru că furnizorul de containere ar fi întârziat livrarea acestora.

Pusă în fața unei amenzi pentru neimplenetarea sistemului de colectare selectivă a deșeurilor textile, Primăria Timișoara anunță că timișorenii vor avea la dispoziție o linie telefonică specială pentru colectarea gratuită a articolelor textile uzate direct de la domiciliu. La solicitarea municipalității, societatea CVS Recycling SRL, care asigură colectarea și reciclarea hainelor și materialelor textile vechi, va pune la dispoziția cetățenilor un număr de call center. În plus, societatea va prelua articole de la timișoreni la punctul de colectare situat în comuna Moșnița Nouă, Calea Medveș, Nr.100, Hala nr.14, în intervalul orar 08:00 – 15:00. Un proiect de hotărâre în acest sens va fi supus aprobării în următoarea ședință de Consiliu Local.

În ceea ce privește numărul de telefon al call-centerului, de fapt acesta nu există încă, va trebui adoptată o nouă hotărâre de consiliu local în acest sens, doar ulterior va deveni funcțional.

Primăria Timișoara are încheiat un acord de colaborare cu CVS Recycling SRL, în baza căruia municipalitatea asigură spațiile necesare pentru amplasarea containerelor. Societatea furnizează gratuit containerele necesare și este responsabilă de colectarea, transportul și reciclarea materialelor textile, fără a impune costuri suplimentare municipalității sau cetățenilor. Reciclarea articolelor va fi realizată printr-un proces ecologic care nu poluează mediul.

Totodată, am aflat și de ce sistemul de colectare nu a devenit încă realitate.

”Societatea a notificat municipalitatea că furnizorul de containere a depășit termenul pentru livrare, astfel că acestea vor fi amplasate în locațiile agreate începând cu această lună. Locațiile unde timișorenii vor putea preda hainele și textilele vechi sunt: Piața Dacia, Piața 700, Piața Traian, Intrarea Doinei – punct TRAFO și Zona Soarelui – Școala Gimnazială nr. 30”, ne transmit cei de la primărie.

Potrivit unor statistici ale Comisiei Europene, anual, o persoană aruncă, în medie, 11 kilograme de textile. La Timișoara, în baza parteneriatului municipalității cu fundația Caritas, la cele 60 de containere speciale sunt colectate aproximativ 500 de tone de tone de haine, însă doar două treimi pot fi refolosite.

Acordul cu CVS Recycling SRL implică și reciclarea, astfel încât cantitatea de deșeuri textile care ajunge la groapa de gunoi să scadă semnificativ, reducând astfel impactul negativ asupra mediului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

animus a spus: (februarie 3rd, 2025 at 15:25 )

puneti un container si pe calea urseni…ar fi foarte util…

Alexandru a spus: (februarie 5th, 2025 at 01:57 )

Sunt containerele de haine de la Caritas, nu este nevoie de altele.

eo55 a spus: (februarie 7th, 2025 at 20:20 )

@Alexandru: in containerele Caritas ar trebui sa ajunga doar cele care sunt utilizabile.

CVS trebuie sa se ocupe de restul.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.