Până la data limită de depunere a ofertelor pentru primul lot al autostrăzii Timișoara – Moravița, un număr de nouă oferte au fost depuse de firmele interesate să ridice acest lot. Ofertele au fost depuse de grupuri de firme, în total fiind nouă asemenea solicitări. Urmează analiza ofertelor și desemnarea unui câștigător. Ulterior va fi…
Marilen Pirtea anunţă că PNL Timiş se opune contractării creditului de la BERD de către Primăria Timişoara
Consilierii locali PNL nu vor vota proiectul de Hotărâre de Consiliu Local privind contractarea unui credit de la BERD de Către Primăria Timişoara, afirmă Marilen Pirtea, preşedinte interimar atât al PNL Timiş, cât şi al PNL Timişoara. Cel puţin asta e poziţia lui Pirtea de luni, fiindcă într-o zi se pot schimba multe, iar la…
La Timișoara e propusă o nouă modalitate de acordare a dreptului de superficie
Municipiul Timișoara propune noi măsuri pentru valorificarea patrimoniului orașului. Cu un nou regulament pentru acordarea dreptului de superficie, primăria vrea să elimine mecanismele din trecut care au permis utilizarea terenurilor publice valoroase în schimbul unor sume modice sau chiar gratuit. Sumele pierdute de oraș se ridică la milioane de euro, spun reprezentanții actualei administrații. Primarul…
Iohannis iese la pensie mai repede! Îşi „predă” mandatul
Telenovela preşedintelui se încheie peste două zile, oficial. Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat luni demisia din funcţia de preşedinte al României. El a declarat, la Palatul Cotroceni, că pentru a scuti România şi pe cetăţenii români de această criză, de această evoluţie inutilă şi negativă, demisionează şi va pleca din funcţie miercuri, pe 12 februarie.…
Visit Timișoara promovează orasul, ca și destinație de city break, în Serbia și Ungaria
Visit Timișoara a programat, în februarie, două noi acțiuni de promovare a Capitalei Banatului ca și destinație turistică, mai precis ca și o posibilitate de city break. Astfel, a fost demarată o campanie activă în Serbia și e programată o participare la Târgul de Turism de la Budapesta. Campania de promovare în Serbia se va…
Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Timiș are un nou președinte
Conducere nouă la Consiliul Județean Timiș, conducere nouă la Autoritatea Teritorială de Ordine Publică. Alexandru Iovescu, vicepreședintele CJT, a fost numit la conducerea ATOP. El promite o nouă abordare a activității ATOP, mai dinamică. „În cadrul primei ședințe de lucru mi-am dat seama că membrii ATOP sunt oameni practici, orientați spre acțiune. Îmi propun ca,…
Jimbolia își va moderniza iluminatul public printr-un proiect de peste două milioane de lei
Primăria Jimbolia a lansat licitația în vederea desemnării unei firme care să se ocupe de execuția lucrărilor în vederea modernizării iluminatului public din oraș. Este un proiect de peste două milioane de lei, banii fiind acoperiți, în proporție de 85 la sută dintr-o finanțare nerambursabilă primită de la Administrația Fondului pentru Mediu. Investiția este în…
Urmează zile cu vreme rece şi dimineţi geroase
Meteorologii anunţă vreme rece, nopţi şi dimineţi geroase până joi, conform unei informări transmise luni. În intervalul 10 februarie, ora 10 – 13 februarie, ora 10 sunt prognozate vreme rece şi nopţi şi dimineţi geroase. ”În intervalul menţionat vremea va fi rece, iar pe parcursul nopţilor şi al dimineţilor va fi ger, local în centrul…
Investiții de zeci de milioane de lei efectuate pentru modernizarea rețelelor de distribuție a energiei electrice, în județele din vestul României
Județele din vestul României au beneficiat de investiții de zeci de milioane de lei în rețelele de distribuție a energiei electrice, realizate de compania Rețele Electrice România, operatorul parte din grupul PPC în România. Compania a investit în 2024 aproximativ 1,2 miliarde de lei, din care 950 milioane lei, la nivel național, din fonduri proprii…
Fumatul dăunează libertăţii. Un bărbat a fost luat de poliţistii locali după ce a ameninţat cu cuţitul un tânăr pentru a primi o ţigară
Un bărbat a fost săltat de polițiștii locali după ce a amenințat un tânăr care se plimba cu copilul în Piața Unirii că-l taie cu cuţitul dacă nu-i dă o țigară. Ţigară n-a primit, iar bărbatul din Dudeştii Noi a ajuns la Secția 1 de Poliţie. Polițiștii locali aflați în patrulare în după-amiaza zilei de…
Povestea brutăriei Moara Maria. Cozonaci autentici din inima Banatului
Brutăria Moara Maria este mai mult decât un nume. Este o poveste despre pasiune, tradiție și dorința de a transforma grâul într-un simbol al unității și al bucuriei. Această poveste începe în anul 1994, când Constantin Ardelean, un om cu o iubire profundă pentru grâu și pentru tot ceea ce simbolizează pâinea, a pus bazele…
Primăria Timișoara e nevoită să intre în negocieri pentru rezolvarea problemei patrimoniale a unui teren din zona unui sens giratoriu
Primăria Timișoara va trebui să rezolve o problemă „teritorială” care există din 2015. O comisie de negociere va trebui să găsească o soluție legată de un teren deținut de doi oameni de afaceri, care este folosit de municipalitate, deși există un proprietar. Astfel, consilierii locali vor trebui să aprobe împuternicirea Comisiei de negociere cu terții…
Achiziţie importantă. Dispozitiv pentru înlăturarea polipilor din colon, intrat în dotarea Asociației OncoHelp
Un pas important spre tratarea unor boli grave. Polipectomia este una dintre cele mai importante proceduri de endoscopie digestivă. Aceasta permite înlăturarea polipilor, acele formațiuni precanceroase care se dezvoltă în mucoasa intestinului. Polipii sunt extirpați cu ajutorul unui electrocauter sau aparat de polipectomie. Procedura are ca scop evitarea dezvoltării unui cancer colorectal, printre ai cărui…
Terenurile sportive de lângă clădirea BRD vor fi modernizate
Consilierii locali timișoreni vor trebui să aprobe acordarea dreptului de folosință asupra unui teren situat în Piața Leonardo da Vinci, în favoarea Universității Politehnica Timișoara. Acolo există deja o serie de terenuri de sport, iar acestea ar urma să fie reabilitate. Solicitarea de folosință gratuită este pentru o suprafață de 979,2 mp din suprafața totală…
Programul de lucrări al SDM în ziua de 10 februarie 2025
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 10.02.2025, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: De asemenea în programul zilei de 10.02.2025, se vor executa activități specifice serviciului de: „Semnalizare…