S-au stabilit finaliştii Festivalului-concurs Gelu Stan

Şaptesprezece  tineri frumoși și cu drag de folclor, participanți la preselecția Festivalului–Concurs Gelu Stan 2025, și-au cucerit un loc pe scena finaliștilor. Cântecele lor, talentul, pasiunea pentru folclorul autentic și ambiția artistică alcătuiesc o lume care reconstituie o ”hartă” etnofolclorică vie și captivantă. Gala festivalului se va desfășura în 6 martie, în urbea natală a ilustrului muzicolog omagiat.

 Lugojul găzduiește cea de-a VII-a ediție a Festivalului – Concurs „Gelu Stan”,  eveniment artistic de anvergură, dedicat omagierii dirijorului, profesorului și muzicologului Gelu Stan. Personalitatea sa remarcabilă și impactul său asupra zecilor de generații de soliști sunt un adevărat exemplu de inspirație, iar îndrumările sale au contribuit semnificativ la promovarea culturii tradiționale timișene. Născut în Lugoj, Gelu Stan a urmat cursurile primare în orașul natal și a absolvit, în 1965, Institutul Pedagogic din Timișoara, iar în 1972, studiile muzicale la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București. În decursul a 20 de ani, a fost dirijor al Ansamblului Profesionist Banatul, obținând de cinci ori premiul I la nivel național ca dirijor profesionist. Începând din 1990, a realizat emisiuni la Radio Timișoara și a coordonat Secția Muzicală între 1990 și 2000. A fost președinte al juriilor la numeroase festivaluri folclorice și a fost distins, în 2008, de Consiliului Județean Timiș, cu premiul ProCultura – Timisiensis, pentru promovarea artei și culturii timișene.

Competiția muzicală care poartă numele marelui muzicolog bănățean atrage în fiecare an soliști talentați, ambițioși și pasionați din toată țara. Cei 17 tineri finaliști ai Festivalului Concurs Gelu Stan în acest an sunt: Geo Ionuț Filip (16 ani, Maramureș ), Denisa Cecilia Prunian (17 ani, Sălaj), Camelia Tămaș (20 ani, Valea Someșului Mic), Simina Popescu (19 ani, Gorj), Alexandra Pițu (18 ani, Giurgiu, zona  Vlașca), Maria Șaptebani (15 ani, reprezentatând zona Mehedinți ), Sara Ștefania Avasîicii (15 ani, Moldova ), Teodora Negrea (18 ani, Bucovina), Oana Ștefania Berdie (20 ani, Bihor ), Daria Costea (18 ani ,Valea Târnavelor ),  Denisa Elena Pîrvu (19 ani, Muscel ), David Crișan (16 ani, Banatul de Câmpie), Denisa Gavriluț 1(8 ani, Banatul de Munte), Alexandru Brundean (19 ani, Banatul de Munte), Ana Maria Moldovan (15 ani, Banatul de Câmpie ),  Ana Gabriela Coțe (15 ani, Banatul de Câmpie), Sorin Cheva (19 ani, Banatul de Munte).

Concursul, festivitatea de decernare a premiilor și spectacolul de gală al laureaților vor avea loc în 6 martie 2025, de la ora 18:00, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj. Acompaniamentul este asigurat de Orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijată de Sebastian Roșca. Spectacolul va fi prezentat de Iuliana Tudor. Coregrafia poartă semnătura maeștrilor Brândușa și Nicolae Stănescu, precum și a instructorului de dansuri Denis Chira. Invitați în recital vor fi foarte îndrăgiții soliști Petrică Miulescu Irimică, Ciprian Roman, Robert Târnăveanu, Dumitru Stoicănescu și Vlad Lință, laureatul ediției 2024.

Se vor acorda următoarele premii în bani: Marele Premiu – 4000 lei, Premiul I – 3000 lei, Premiul II –  2000 lei, Premiul III – 1500 lei, 3 Premii speciale în valoare de 800 lei, Premiul Radio Timișoara și Premiul Tinereții acordat de familia maestrului Gelu Stan. Invitațiile vor fi diponibile la casieria Casei de Cultură  ”Traian Grozăvescu”, Splaiul Coriolan Brediceanu, nr.5 din Lugoj, începând cu data de 24 februarie 2025.

Evenimentul se desfășoară cu susținerea financiară a Consiliului Județean Timiș.

Festivalul – Concurs Gelu Stan, ediția a VII-a, 2025 este organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, coordonat de profesor Liliana Laichici, manager.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

„Prima administrație care a oprit devalizarea Colterm este şi singura care a fost acuzată și anchetată”. Interviu cu Ruben Laţcău (1)

La începutul aceste luni, după plecarea forţată din funcţie a lui Dominic Fritz, atribuţiile de primar al Timişoarei au fost preluate de viceprimarul Ruben Laţcău. Imediat după acest schimb de ştafetă, DNA a deschis un dosar penal referitor la Colterm. Despre situaţia de la Colterm, dar şi despre administraţie şi politică într-un interviu cu Ruben...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Prima administrație care a oprit devalizarea Colterm este şi singura care a fost acuzată și anchetată”. Interviu cu Ruben Laţcău (1)
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Grav accident la Dumbrăvița, carambol între un camion și două mașini

Un grav accident rutier a avut loc luni dimineață pe drumul județean DJ 691, în localitatea Dumbrăvița, unde un autocamion și două autoturisme au fost implicate într-o coliziune. Alerta a fost dată în jurul orei 07:55, moment în care Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș a fost solicitat să intervină de urgență pentru descarcerarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grav accident la Dumbrăvița, carambol între un camion și două mașini

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un grav accident rutier a avut loc luni dimineață pe drumul județean DJ 691, în localitatea Dumbrăvița, unde un autocamion și două autoturisme au fost implicate într-o coliziune. Alerta a fost dată în jurul orei 07:55, moment în care Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș a fost solicitat să intervină de urgență pentru descarcerarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grav accident la Dumbrăvița, carambol între un camion și două mașini
La începutul aceste luni, după plecarea forţată din funcţie a lui Dominic Fritz, atribuţiile de primar al Timişoarei au fost preluate de viceprimarul Ruben Laţcău. Imediat după acest schimb de ştafetă, DNA a deschis un dosar penal referitor la Colterm. Despre situaţia de la Colterm, dar şi despre administraţie şi politică într-un interviu cu Ruben...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Prima administrație care a oprit devalizarea Colterm este şi singura care a fost acuzată și anchetată”. Interviu cu Ruben Laţcău (1)
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.