Un membru AUR din Şandra, Georgică Bodiu l-a atacat violent pe primarul comunei, Natanael Savu (PSD), în momentul în care edilul preda secţia de votare reprezentanţilor comsiei de alegeri, sâmbătă spre seară.
Bodiu l-a lovit cu o sticlă de bere în cap pe primar, acesta din urmă ajungând în aceeași seară la Spitalul Judeţean Timişoara. Bodiu este socrul unui consilier AUR din Şandra, ba mai mult, chiar şi el a candidat pentru loc în Consiliul Local, dar fără succes. Se pare că la mijlocul conflictului pe care AUR-istul a considerat să-l rezolve aşa cum ştie el mai bine este o mai veche dispută pentru o păşune.
Astăzi, agresorul a fost reținut timp de 24 de ore de polițiștii IPJ Timiș, iar mâine ar putea fi arestat pentru 30 de zile. Se întrevede și un proces penal, astfel că bătăușul are șanse bune să stea ceva timp la „răcoare”.
IPJ Timiș ne-a confirmat astăzi reținerea agresorului, care a ajuns în arestul IPJ Arad.
Comentarii prin facebook