Consiliul Județean Timiș dorește să preia tabăra școlară de la Nădrag, una care are o situație diferită de restul taberelor, fiind deținută de primăria din localitate. Acum se lucrează la un studiu de fezabilitate, care va stabili suma de bani necesară reabilitării, aceasta se va realize din fonduri europene nerambursabile. Taberele din Timiș au o…
Accident feroviar cu victime încarcerate! Elicopterul SMURD, la datorie/Update. Două persoane au decedat
Miercuri, 30 aprilie, în jurul orei 17:05, ISU Timiș a fost anunțat despre producerea unui accident feroviar pe DJ 609B, în localitatea Begheiu Mic. La locul intervenției s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Făget cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și două ambulanțe SAJ, dintre care una cu medic. A fost alertat…
A salvat istoria Bucureștiului cu legea în mână
Primarii capitalei României închideau ochii, complici cu mafia imobiliară, la distrugerea unor întregi cartiere istorice. Cum se proceda? Mafia imobiliară fie cumpăra case istorice cu proprietari decedați sau plecați din țară, fie falsifica documente pentru a obține retrocedări ilegale ale unor parcuri sau case istorice. După care lăsau imobilele să se degradeze pentru a obține…
Programul cu publicul la Primăria Moșnița Nouă se reia luni, 5 mai
În perioada 𝟏-𝟐 𝐦𝐚𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟓, Primăria Moșnița Nouă nu va desfășura program cu publicul. Ziua de 1 mai este declarată zi de sărbătoare legală, conform Codului Muncii, iar ziua de 2 mai 2025 a fost stabilită drept zi liberă pentru personalul din sistemul bugetar, prin 𝐇.𝐆. 𝐧𝐫. 𝟐/𝟐𝟎𝟐𝟓. Începând de 𝐥𝐮𝐧𝐢, 𝟓 𝐦𝐚𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟓, Primăria…
Primăria Timişoara a semnat contractul de finanțare pentru cumpărarea a 40 de mijloace de transport public noi
Primăria Timișoara va putea accesa aproape 180 de milioane de lei după ce a semnat miercuri, cu ADR Vest, contractele de finanțare din care se vor susține modernizare a transportului public și achiziția a 40 de tramvaie, autobuze și troleibuze moderne în Timișoara. Finanțările europene vor susține înlocuirea tramvaielor vechi care circulă pe liniile 7…
Punctele de vânzare STPT au program special pe 1 și 2 mai
În perioada 1–2 mai 2025, programul punctelor de vânzare ale Societății de Transport Public Timișoara (STPT) va suferi modificări, cu ocazia sărbătorilor legale. Astfel, joi, 1 mai, și vineri, 2 mai, între orele 08:00 – 16:00, vor funcționa doar următoarele puncte de vânzare: Piața 700, Spitalul Județean, Lipovei. Toate celelalte puncte de vânzare vor fi…
Restructurarea schemei de personal de la DGASPC Timiș a fost aprobată
Una dintre cele mai importante modificări ale structurii de personal din instituțiile administrate de Consiliul Județean Timiș a primit aprobarea consilierilor județeni. Peste 300 de posturi au fost desființate în urma reorganizării Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș. Doar 100 dintre acestea erau și efectiv ocupate. Consilierii județeni au votat, miercuri, Proiectul…
Consiliul Județean Timiș scoate la vânzare vechile și ”bâzâitoarele” avioane AN 2 pe care le deține
Cele trei avioane ”bătrâne” pe care Consiliul Județean Timiș le deținea la baza de la Cioca pleacă în căutare de pețitori. Instituția vrea să scape de cele trei AN 2, așa că le scoate la licitație. Celebrele avioane care ani de zile ne trezeau vara, dis de dimineață, cu bâzâitul lor inconfundabil, atunci când zburau…
Șantierul de la baza sportivă Mircea cel Bătrân a ajuns la jumătate din total/FOTO
Lucrările la baza sportivă de pe strada Mircea cel Bătrân au ajuns la jumătatea execuției. În luna mai, lucrările se vor concentra pe finalizarea clădirii cu tribună și pe amenajarea suprafeței de joc pentru viitorul teren de baschet, anunță Primăria Timișoara. În ultima perioadă, la respectiva bază au fost montate bordurile terenului de baschet, au…
O asociere condusă de o cunoscută firmă din Sibiu ar urma să realizeze stadionul din Timișoara
Oferta depusă de un consorțiu de firme condusă de o societate cunoscută din Sibiu ar fi fost aleasă pentru a realiza construcția viitorului stadion al Timișoarei. Oficial, deocamdată nu a fost anunțată oferta câștigătoare a contractului care va duce la realizarea lucrărilor prin Compania Națională de Investiții, fiind așteptate eventuale contestații. Astfel, conform www.agendaconstructiilor.ro, oferta…
RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare (colectare-transport și tratare) a deșeurilor municipale în Zona 1 a județului Timiș
RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din Zona 1 a județului Timiș că va avea loc o creștere a tarifelor de facturare, ca urmare a următorilor factori: modificarea sistemului de colectare datorită introducerii obligației de colectare separată a deșeurilor textile,…
Biblioteca UPT a sărbătorit Ziua Mondială a Cărții
Au onorat cum trebuie o zi sărbătoriră la nivel mondial. Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor,…
Patru meciuri pentru echipele SCM Timișoara în trei zile
Startul lunii mai este extrem de încărcat pentru echipele clubului bănățean. Între 1 și 3 mai, baschetbaliștii, rugbiștii și handbaliștii vor juca de patru ori. SCM winsed.swiss Timișoara începe play-out-ul Ligii Naționale de baschet. Clasați pe locul al nouălea, alb-violeții vor înfrunta CSM BBA Petrolul Ploiești (locul 16) într-o dispută „trei din cinci”. Primele două…
Casieriile Aquatim vor fi închise în 1 și 2 mai
Casieriile Aquatim din întreaga arie de operare (Buziaș, Deta, Făget, Jimbolia, Sânnicolau Mare, Timișoara) și centrul relații clienți de pe str. Enric Baader nr. 11 din Timișoara vor fi închise în zilele de 1 și 2 mai. Societatea reamintește clienţilor că factura de apă poate fi achitată on-line, cu card bancar, pe site-ul www.aquatim.ro sau…
Președintele CCIAT s-a întâlnit cu ambasadorul Indiei la București
Întâlnirile președintelui CCIAT de pregătire a Forumului Internațional de Afaceri Timișoara au continuat la Camera de Comerț Indiană pentru România. În perioada 23 – 25 aprilie., președintele CCIA Timiș, Florica Chiriță, s-a aflat la București pentru o serie de întâlniri de lucru cu oficiali ai corpului diplomatic acreditat în România ce au avut ca obiectiv…
Muzică pentru toate gusturile, la Bastion by Merlin. Prima pe scenă va fi Feli
Seria concertelor susținute la Bastionul Theresia continuă, iar organizatorii evenimentelor au stabilit și lista artiștilor care vor urca pe scenă. Seria „Bastion by Merlin”, este o inițiativă care își propune să transforme Bastionul Theresia din Timișoara într-un reper cultural și un spațiu de întâlnire al comunității. Au fost deja două weekend-uri cu concerte, luna mai…
Suveraniştii români, în căutarea firmanului pierdut
Fibrilaţie enormă, luni, în secta “suveraniştilor” români, precum într-un trib amazonian care îşi aşteaptă stăpânul. Mă rog, mai bine spus în secte, fiindcă sunt mai multe, dintre care două mai mari şi importante. Dintre cele mici, una s-a pus pe chefuit, solicitând bani de la buget pentru achitarea vinului de aproape 100 de euro sticla…
De ce să alegeți o plantă la ghiveci? Sfaturi de la specialiştii Horticultura/Foto
Plantele la ghiveci sunt rezistente, ajută la purificarea aerului din încăperi, scad nivelul de stres și au rol decorativ. Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care specialiştii Horticultura vă îndeamnă să achiziţionaţi astfel de plante. În plus, vă puteți bucura de plantele la ghiveci pentru o perioadă mai lungă de timp. Angajaţii de la…
Înscrierile la Timotion 11 se prelungesc până pe 5 mai. Evenimentul, ajuns la ediţia a 11-a, va avea loc pe 11 mai
Înscrierile pentru Timotion 11, cel mai mare eveniment sportiv cu scop caritabil din vestul țării, se prelungesc până pe data de 5 mai. Startul oficial va avea loc pe 11 mai, în Piața Huniade din Timișoara. Participanții pot alege una dintre cele 9 curse de alergare sau pedalare, cu distanțe potrivite pentru toate vârstele și…
Programul de lucrări al SDM în ziua de 30 aprilie 2025
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 30.04.2025, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: De asemenea în programul zilei de 30.04.2025, se vor executa activități specifice serviciului de: „Semnalizare…