În acest weekend, la Iulius Town au loc mai multe evenimente pentru întrega familie, începând cu tradiţională deja competiţie de baschet 3×3 până la tatru de păpuşi
Sâmbătă și duminică, 10 – 11 mai 2025, între orele 09:00 – 21:00, zona Family Plaza din Iulius Gardens găzduiește una dintre cele mai așteptate competiții sportive: 3×3 Iulius Town Challenge – Ediția a IV-a.
Evenimentul, devenit deja tradiție în Iulius Town, va aduce în prim-plan echipe formate din tineri pasionați de baschet. Competiția este organizată în parteneriat cu Asociația Dunk TM și Federația Română de Baschet, fiind dedicată atât sportivilor de performanță, cât și celor care practică acest sport din pasiune.
În Iulius Town se află și standul de ridicare al kit-urilor pentru Timotion, cel mai mare eveniment sportiv şi filantropic din vestul României. Reprezentanții Timotion te așteaptă în Atrium, în zona magazinului Mango, până pe 10 mai.
Teatrul de Păpuși aduce în această duminică una dintre cele mai îndrăgite povești ale copilăriei. „Hansel și Gretel” urcă pe mica scenă din food court și le vor împărtăși celor mici peripețiile prin care au trecut, începând cu ora 12.00.
Tot duminică, cu ocazia inaugurării restaurantului Mesopotamia va fi prezent și vlogger-ul Selly. Timișorenii care vor să îl întâlnească sunt așteptați începând cu ora 16.00 în fața locației, care se află la parterul clădirii de birouri United Business Center 1.
Comentarii prin facebook