Duminică, în jurul orei 15, polițiștii Secției 10 Rurală Făget au fost sesizați, cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 681, în apropierea localității Drăgsinești, județul Timiș. Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un tânăr de 27 de ani a condus un autoturism pe DJ 681, dinspre Făget înspre…
Tineri şi nesăbuiţi! Au tâlhărit o persoană pentru 700 de lei
Au văzut o persoană cam „ameţită” pe trotuar care îşi număra banii. Nu au stat mult pe gânduri şi cei trei tineri „eroi” negativi l-au atăcat, bătut şi apoi i-au furat cei 700 de lei pe care îi avea. Acum, tâlharii au fost arestaţi preventiv, iar 30 de zile vor avea de gândit cam ce…
Deputatul Ovidiu Ganț a făcut parte din delegația României care a vizitat Germania
La o zi după vizita realizată de președintele României, Nicușor Dan, în Germania, aflăm că deputatul minorității germane în Parlamentul României, timișoreanul Ovidiu Ganț, ne anunță, discret, că a făcut parte din echipa care a făcut deplasarea. El a făcut o scurtă descriere asupra rezultatelor obținute în urma vizitei, fără a intra în detalii stufoase.…
Se micșorează terenul necesar pentru noile intersecții de pe drumul spre Giroc
Consiliul Județean Timiș va cheltui din bugetul propriu suma de 316.000 de lei pentru a plăti despăgubirile necesare exproprierilor de terenuri aflate în vecinătatea drumului județean care leagă Timișoara de Giroc, necesare pentru realizarea a două noi intersecții în zonă. În urma modificării studiului de fezabilitate deja întocmit, terenul necesar pentru investiție va fi redus.…
De luni vin căldurile înăbuşitoare. Cod portocaliu în Caraş-Severin, cod galben în Timiş
Meteorologii atenţionează că de la începutul săptămânii viitoare îşi va face reapariţia canicula. Vestul ţării va fi afectat din plin. ”Luni, valul de căldură (cod portocaliu) se va manifesta în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman unde va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de…
Anunţ licitaţie 24 iulie pentru spaţii comerciale în pieţe
Societatea Pieţe S.A. Timişoara, str. Ovidiu Balea, nr 2, scoate la licitaţie spaţii comerciale în pieţele din subordinea Societăţii PIEŢE S.A. Licitaţia va vea loc în data de 24.07.2025, ora 11.00, la sediul societăţii PIEŢE S.A. din str. Ovidiu Balea, nr 2. Pentru a putea participa la licitaţie, cei interesaţi trebuie să respecte instrucţiunile de…
Brunch „Dintre Dealuri”: Gustul Banatului autentic, într-o grădină cu suflet din Sadova Veche
Într-o zi toridă de iulie, în mijlocul Banatului Montan, la Sadova Veche, s-a întâmplat ceva rar: timpul a încetinit, mesele s-au umplut de bucate gătite cu suflet, iar grădina lui Ovidiu s-a transformat într-un spațiu de poveste, în care gastronomia locală și spiritual ospitalier bănățean au fost în centrul atenției. Brunch-ul „Dintre Dealuri” a fost…
Faci o faptă bună şi ţi se îndeplineşte dorinţa, mergi pe gratis la CODRU! Aşadar, hai la donat de sânge
Veste bună pentru publicul larg! Donezi sânge, mergi la festival: CODRU Festival revine cu campania CODRU Blood Rhythm. CODRU Festival dă startul campaniei naționale de donare de sânge, CODRU Blood Rhythm, ediția a treia. Între 21 și 28 iulie, oricine donează sânge și trimite adeverința la organizatori primește o invitație gratuită la festivalul care plantează,…
Sfântul Ilie Tesviteanul, făcătorul de minuni şi stăpânul ploilor
Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, a cărui ridicare la cer este sărbătorită de Biserica Ortodoxă pe 20 iulie, este una dintre cele mai interesante şi complexe figuri de sfinţi. Unul dintre cei mai importanţi prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de…