Pentru prima dată, lotul național de padel al României participă la prestigiosul turneu internațional FIP Euro Padel Cup, desfășurat în perioada 7 – 13 iulie 2025, la Madrid, Spania. Această participare la ceea ce înseamnă Europeanul de Padel marchează un pas important în recunoașterea internațională a padelului românesc și reflectă progresul constant al acestui sport…
Au fost turnați ultimii metri cubi de beton la placa de pe pasajul Solventul/VIDEO
Lucrările efectuate la Pasajul Solventul au ajuns la finalizarea plăcii de beton realizată deasupra pasajului. Miercuri s-a realizat ultima parte a betonării. Urmează ca după finalizare să se realizeze accesul auto de pe cele două console laterale, iar constructorul să treacă la efectuarea fundațiilor pentru drum și pentru liniile de tramvai. ”Suntem la Solventul, unde…
ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare din fonduri europene nerambursabile a reabilitării Podului Muncii
ADR Vest a semnat cu Primăria Timișoara contractul de finanțare pentru o nouă investiție importantă în infrastructura din Timișoara. Podul Iuliu Maniu, de lângă fosta Fabrică de ţigări, va fi complet modernizat, cu ajutorul fondurilor europene. După mai bine de patru decenii în care a susținut traficul rutier, pietonal și de transport public, Podul Iuliu…
Lovrin – Stație de epurare finalizată de Aquatim, cu fonduri europene
Lovrin – Stație de epurare finalizată de Aquatim, cu fonduri europene Zilele trecute a fost semnat procesul verbal de recepție al stației de epurare din Lovrin, care deservește o populaţie echivalentă de 6.405 P.E. Investiția, în valoare de 33.188.911,10 RON (fără TVA), a presupus construirea unei staţii de epurare clasice, cu treaptă mecanică, biologică şi…
Primăria Timișoara din nou la raport. Au fost renovate incintele la mai multe școli din oraș/FOTO
Primăria Timișoara ne arată că se lucrează în continuare la reparații în școlile și grădinițele din Timișoara. Pentru ca cetățenii să știe că se lucrează, aflăm cu au fost finalizate primele patru săli de clasă din clădirea Liceului Lenau, situată lângă Parcul Botanic, precum și jumătate din fațada Școlii Gimnaziale 21. Din fericire, și alți…
Colterm și-a asigurat o bună parte din cărbunele necesar perioadei de iarnă. A semnat cu Complexul Energetic Oltenia
Societatea de termoficare Colterm a reușit semnarea unui contract care va asigura mare parte din necesarul de cărbune pentru sezonul viitor de iarnă, cu unul dintre principalii producători de pe piața românească. Cărbunele va fi furnizat de Complexul Energetic Oltenia, acesta fiind necesar pentru CET Sud. începând din 1 august 2025 și până în 30…
Aquatim susține, alături de mai multe organizații din domeniul medical, hidratarea corectă pe timp de vară
Compania Aquatim anunță că se alătură campaniei de conștientizare #VaraAstaBeauApă, aflată în 2025 la cea de-a opta ediție. Proiectul a fost inițiat în vara anului 2017 și promovează importanța hidratării corecte, cu accent pe categoriile vulnerabile, precum pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, în special în sezonul cald, când riscul de deshidratare este crescut. Campania #VaraAstaBeauApă este…
STUDIU: Iulius Town Timișoara, lider pe piața regională a dezvoltărilor de shopping şi timp liber
Timișorenii merg cel puțin o dată pe lună la mall, cei mai atrași de acest format de shopping fiind persoanele din generația Millennials, potrivit unui studiu de piață realizat de MKOR, în luna mai, la cererea companiei IULIUS. Studiul confirmă faptul că Iulius Town este o destinație-magnet pentru publicul regional datorită mixului variat de funcțiuni…
Pe străzile Timișoarei au reapărut tinerele din Ialomița care solicită bani în numele unei asociații
În luna iunie, poliţiştii locali au depistat 105 persoane care cerșeau pe străzile Timișoarei. Printre acestea au reapărut tinerele din Ialomița care solicită bani fără drept în numele unei asociații. Perioada de vară continuă să fie un bun prilej pentru cei care s-au obișnuit să vină în Timișoara la cerșit. Printre cei depistaţi s-au numărat…
Vacanţă activă pentru elevi sub egida UPT Campus Explorer
Experienţă despre cum arată viaţa de student. Sute de elevi din toată ţara s-au înscris într-un proiect, care-i va face să înţeleagă ce îi aşteaptă la UPT. Având ca slogan „Tabăra care îți definește drumul”, Universitatea Politehnica Timișoara organizează o nouă ediție Campus Explorer. În completarea activităților pe care le organizează în timpul anului școlar…
Garda de Mediu a descoperit un pod ilegal, improvizat, amenajat în albia râului Timiș
O sesizare depusă la Garda de Mediu Timiș i-a condus pe inspectorii instituției la Jena, aceștia descoperind aici un adevărat pod improvizat în albia minoră a râului Timiș. Firma care a avut ideea creativă s-a ales cu o amendă de 30.000 de lei. Un operator economic a fost sancționat de Garda Națională de Mediu –…
Proiectul de înregistrare a câinilor cu stăpân din Timișoara continuă pentru încă zece luni/FOTO
Colaborarea dintre Primăria Timișoara, respectiv Voluntarii Asociației Micaela și cei ai Asociației Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii , pentru Recensământul câinilor cu stăpân, continuă pentru încă 10 luni. În cadrul acesteia se desfășoară activitățile din teren, se înregistrează câinii și informează timișorenii despre programul gratuit de sterilizare oferit de municipalitate, precum și despre…
Fenomenele meteo din ultimele 24 de ore au produs pagube în peste 80 de localități. Peste 60 de intervenţii în Timiş
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a informat, miercuri, că în urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice din ultimele 24 de ore au fost înregistrate efecte la nivelul a 81 de localități din 19 județe. Potrivit unui comunicat al IGSU este vorba de localități din județele Alba, Argeș, Bihor, Brașov, Caraș Severin, Cluj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș,…
Reîntoarcere prin artă: Csilla Kudor expune la Timișoara „DATA MUNDI [error 500]”
Galeria Helios din Timișoara găzduiește, începând cu 8 iulie 2025, expoziția de pictură „DATA MUNDI [error 500]”, semnată de artista timișoreancă stabilită în Germania, Csilla Kudor. Vernisajul va avea loc miercuri, 9 iulie, de la ora 18.00, în prezența artistei și lui Gabriel Kelemen, care va rosti cuvântul de deschidere. Curatoarea expoziției este Daniela Constantin. Evenimentul este…
Aeroportul Cioca în “optimizare strategică”. Centru expoziţional, dezvoltare pe aceeaşi locaţie sau… afacere imobiliară?
Aeroportul Cioca este un aerodrom utilitar cu o istorie care datează din perioada interbelică, când a început ca aeroport civil pe ruta București–Timișoara–Arad. În ultimii ani, numele său a fost intens implicat în discuții privind modernizarea, finanțarea, dar și schimbarea destinației terenului. Nu puţine sunt vocile care denunţă un posibil tun imobilioar în zonă. În…
Se apropie Ruga de la Jebel. Vezi cine va veni să cânte
Locuitorii comunei Jebel vor îmbrăca straie de sărbătoare la sfârşitul săptămânii viitoare. Primăria și Consiliul Local Jebel organizează Zilele comunei şi Hramul Bisericii Ortodoxe, cu ocazia Sfântului Ilie. Cu mic, cu mare locuitori din toată zona vor avea parte de zile de distracție, muzică și voie bună, cu artiști renumiți care vor anima atmosfera. Această…
S-a semnat contractul de finanțare pentru rețeaua de gaz din localitatea Rudicica, comuna Moşniţa Nouă
Primarul Comunei Moșnița Nouă, Gerald Simonis, a semnat marţi, 8 iulie, contractul de finanțare prin Programul Național de Investiții “Anglel Saligny” având ca obiectiv înființarea unei rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale în localitatea Rudicica, parte a comunei Moșnița Nouă, județul Timiș. Valoarea totală a contractului este de 𝟏.𝟎𝟕𝟗.𝟗𝟕𝟕,𝟔𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanțarea fiinmd asigurată de…
Programul de lucrări al SDM în ziua de 9 iulie 2025
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 09.07.2025, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: De asemenea în programul zilei de 09.07.2025, se vor executa activități specifice serviciului de: „Semnalizare…