Stirile din ziua: 7 iulie 2025

Lotul 2 din autostrada Timișoara – Moravița are constructor desemnat

Lotul 2 din autostrada Timișoara – Moravița are constructor desemnat

Licitația pentru stabilirea constructorului pentru lotul 2 din autostrada A9, Timișoara – Moravița (granița cu Serbia), s-a încheiat, fiind desemnată firma care se va ocupa de proiect. Este o societate cunoscută, urmează eventualele contestații și începerea efectivă a proiectului. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că a fost desemnat câștigătorul contractului

Dezmăţul la stat continuă. Indemnizaţiile membrilor CA de la TAROM au fost dublate cu acceptul Ministerului Transporturilor

Acționarii companiei aeriene de stat TAROM au votat în favoarea dublării indemnizației pentru membrii Consiliului de Administrație. Membrii CA erau remunerați cu 12.500 lei brut pe lună, dar indemnizația a fost majorată la 24.148 lei, în luna mai, ca urmare a votului dat de Ministerul Transporturilor, ROMATSA și CN Aeroporturi București, scrie  boardingpass.ro. Singura abținere

Absolvenții Facultății de Arte și Design din cadrul UVT își prezintă realizările

Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara invită publicul să descopere noua generație de artiști și designeri în cadrul Expoziției Absolvenților 2025 „Kickstart”. Deschiderea va avea vineri, 11 iulie, ora 18:30, la ISHO Office 1 (Bulevardul Take Ionescu nr. 46). Anul acesta, expoziția primește o semnificație specială, marcând 35 de ani

Din 14 iulie se închide total accesul pe pasarela de la Gara de Nord. Va fi demolată

CFR Infrastructură anunță că se va demola pasarela pietonală din zona Gării de Nord Timișoara. Astfel, Începând cu 14 iulie 2025, se va închide complet accesul pietonal pe pasarela care leagă strada Dunărea de strada Gării. Demolarea face parte din proiectul de modernizare a liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad, Lot 3: Timișoara Est

Pe bulevardul Rebreanu se lărgesc o serie de intersecții, dar se amenajează și un acces mai facil pentru pietoni

Lucrările desfășurate pe bulevardul Liviu Rebreanu înseamnă nu doar un nou asfalt. Primăria Timișoara implementează acolo măsuri pentru îmbunătățirea circulației auto și pietonale, odată cu avansul lucrărilor de reparații capitale. Intervențiile vizează intersecțiile bulevardului cu Aleea Sănătății, Calea Martirilor și Strada Salcâmilor, precum și accesul în stația de carburanți de vizavi de Spitalul Județean. „Pe

Premieră istorică pentru padelul românesc: Lotul Național al României participă pentru prima dată la FIP Euro Padel Cup

Federația de Padel din România, cu sediul în Timişoara – pentru că de aici se dă ora exactă în padelul românesc, punctează un moment istoric: pentru prima dată, lotul național de padel al României participă la prestigiosul turneu internațional FIP Euro Padel Cup, desfășurat în perioada 7 – 13 iulie 2025, la Madrid, Spania. Această

Cod galben de furtună în Timiș și Arad

Atenţie, în Vestul ţării se anunţă o după-masă plină cu furtuni! Cod roşu şi portocaliu de vreme rea

ANM a actualizat prognoza pentru următoarele zile, fenomenele extreme fiind semnalate în mai multe zone din țară. Banatul va fi afectat din plin! De luni după-amiază, intră în vigoare mai multe atenționări de instabilitate atmosferică accentuată. În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și cea mai mare parte a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta

Dublă de aur! Mario Dobrescu de la Politehnica Timișoara, dublu campion național la tineret

Performanțe remarcabile obținute de Mario Dobrescu la Campionatul Național U23, weekend-ul trecut. Atletul Politehnicii Timișoara a devenit dublu campion național la tineret. Mario Dobrescu, atlet legitimat la Politehnica Timișoara, a avut parte de un sfârșit de săptămână perfect la Campionatul Național U23, care s-a desfășurat la Craiova. Sportivul alb-violet a devenit dublu campion național la

Centrul Suport pentru Acțiuni Climatice UPT se implică şi internaţional în importante proiecte cu impact verde

Pentru un viitor mai bun, mai sigur. Centrul Suport pentru Acțiuni Climatice al Universității Politehnica Timișoara (UPT), înființat prin proiectul EUKI „Empowering Local Climate Action”, își consolidează rolul de actor cheie în rețeaua europeană a adaptării la schimbările climatice, prin participarea activă la cele mai importante forumuri internaționale din domeniu. După o prezență remarcabilă în

Încă o etapă la minirugby presărată cu amintiri de neuitat. Locuri pe podium pentru Warriors

Micuţii luptători ai Timişoarei s-au întors cu tolba plină de amintiri şi meciuri palpitante de la a doua etapă a naţionalului de minirugby. Dacă prima etapă s-a disputat la malul mării, acum scenariul a fost diferit, frumosul Maramureş, un loc de poveste, dar şi un ţinut care iubeşte sportul cu mingea ovală. Lucrurile au stat

AUR, lider detaşat, PSD se prăbuşeşte pe locul III, iar PNL urcă pe II. Sondaj INSCOP

Potrivit unui sondaj realizat de Inscop, AUR ar fi votat de peste 40% dintre români, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare. Surpriza acestui sondaj este însă căderea PSD pe locul III, pe poziţia secundă urcând PNL. Pe locul IV, la distanţă infimă de PSD se plasează USR. Sondajul a fost realizat în perioada

Muzeul Național al Banatului pregătește ediția a șaptea a Festivalului Medieval al Castelului Huniade

Unul dintre cele mai de succes evenimente timișorene se pregătește pentru ediția din acest an. Între 11 – 13 iulie, va avea loc ediția a șaptea a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Muzeul Național al Banatului Timișoara este în plină pregătire a cele de a șaptea ediții a Festivalului. Gazdele promit și în acest an

Ce mai cresc timişorenii: oi, porci și cai. Sancţiuni date de Poliţia Locală

Reprezentanţii Poliţiei Locale afirmă că numărul de sesizări privind deținerea de păsări și animale de fermă în Timișoara a crescut în ultima perioadă.  Astfel, în ultimele zile, poliţiştii locali au aplicat sancțiuni unor timişoreni pentru creșterea de găini şi rațe, dar şi oi, porci și cai. Încălzirea vremii atrage după sine, pe lângă creșterea numărului

Sfârşit tragic pentru o femeie din Timişoara! A căzut de la etajul 7

În dimineaţa zilei de 7 iulie 2025, în jurul orei 09:10, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie ar fi căzut în gol de la etajul 7 al unui imobil, situat pe Calea Aradului, din Timișoara. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat ca este vorba de o femeie de 41

Timişoreanul Radu Benea a preluat conducerea în Campionatul Național de Viteză în Coastă

Pilotul timișorean Radu Benea este noul lider al categoriei turisme după ce a obținut un nou podium în a patra etapă a sezonului de viteză în coastă, la Memorialul Werner Hirschvogel, care a avut loc la Reșița, și unde au luat startul peste 70 de piloți. După o primă zi de antrenamente în care nu

Constructorul lucrează la unul dintre cele mai importante noduri rutiere de pe drumul de legătură DN 69 – A1/VIDEO

Unul dintre cele mai complexe noduri rutiere de pe noul drum de legătură dintre DN 69 și autostrada A1 se amenajează la intersecția cu drumul comunal (DC) 58. noul nod va asigura o conexiune mai bună a locuitorilor din zona Covaci – Cerneteaz – Giarmata cu rețeaua de drumuri naționale din zonă. Drumul Comunal 58

Se închide o nouă porțiune din autostrada A1, între Lugoj și Timișoara

Șoferii care circulă între Lugoj și Timișoara pe autostradă vor trebui să facă un ocol, ca urmare a închiderii drumului, în vederea realizării unor lucrări. Restricțiile vor rămâne în vigoare până la finalul lunii iulie. Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că începând de luni, 7 iulie, pe autostrada A1 vor avea loc lucrări

Editorial de Eugen Sasu

Reforma „mare și frumoasă”

În prima zi, a două și altele câteva sute de când premierul Ilie Bolojan ar fi zis „la muncă, ortodocșilor!”, parafrazând dintr-un delicios film postdecembrist, urma să vină echilibrarea bugetară făcută cu sudoarea de pe frunțile încruntate ale românilor alegători. Acest „spin” a și împins negocierile pentru constituirea guvernului până la o lună de zile,

Programul de lucrări al SDM în ziua de 7 iulie 2025

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 07.07.2025, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: De asemenea în programul zilei de 07.07.2025, se vor executa activități specifice serviciului de: „Semnalizare

Etichete:
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.