Studenții Universității de Vest urcă Timișoara pe podiumul național al securității cibernetice. În 25 octombrie, echipa „UVT-CTF”, reprezentând Facultatea de Informatică din Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a scris istorie digitală la București, în cadrul competiției STS CTF 2025, organizată de Serviciul de Telecomunicații Speciale.
În urma calificărilor online, doar 10 dintre cele 60 de echipe înscrise din universități civile și academii militare au ajuns în finală. Printre acestea s-a numărat și echipa „W3sT-CTF3rS-1337”, care a obținut locul II în competiția națională de securitate.
Echipa finalistă a fost formată din Iulia-Maria Gheju, Tania Titirigă, Alexandru-Adrian Negru și Raul-Mihai Rădulescu, toți studenți UVT.
Finala s-a desfășurat la Hotel Sheraton București, cu 32 de provocări intense din domenii precum securitate web, criptografie, inginerie inversă, criminalistică digitală, steganografie. După șase ore de concentrare maximă, echipa „UVT-CTF” a urcat pe podium, dovedind că Timișoara face performanță la nivel național, prin reprezentanții Universității de Vest din Timișoara.
„Îi felicit călduros pe toți cei care au participat la competiția de securitate cibernetică organizată de Serviciul de Telecomunicații Speciale, noua olimpiadă a minților ascuțite. Mă bucur pentru buna situare obținută de coechipierii din reprezentativa UVT și îi îndemn să considere acest rezultat ca pe o etapă frumoasă din lungul drum al performanței, cel pe care au pornit.”, spune rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.













































Comentarii prin facebook