Varianta preliminară a Planului Urbanistic pentru cartierul Fabric a fost aprobată de Primăria Timișoara

Primăria Timișoara, prin Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism (CTATU), a aprobat varianta preliminară a Planului Urbanistic pentru cartierul Fabric. PUZCP Fabric este elaborat de SUBCONTROL, valoarea contractului fiind de 1.504.965 de lei (fără TVA), iar durata realizării serviciilor este de 35 de luni.

Propunerea stabilește spații pentru amenajarea a două parcări publice mari, variante pentru creșterea conectivității între zona Sinagogii și Strada Pestalozzi și completarea promenadei de pe malul Begăi între Podul Dacilor și Podul Andrei Șaguna.

„Fabricul este unul dintre cele mai valoroase cartiere istorice ale Timișoarei, iar obiectivul nostru este să-i redăm strălucirea de altădată, protejând unicitatea patrimoniului și adaptându-l nevoilor de astăzi. Aprobarea variantei preliminare a Planului Urbanistic este un pas important pentru renașterea întregii zone. Așa cum am făcut și în cazul proiectului de regenerare a zonei Traian sau al celui de refuncționalizare a Sinagogii, urmează etapa de consultare publică, în care vom lucra împreună cu comunitatea pentru a construi viziunea de viitor a cartierului. Fabricul are potențialul de a redeveni un cartier viu, atractiv și bine conectat, un exemplu de cum patrimonial poate fi protejat și pus în valoare prin investiții inteligente și prin implicarea comunității”, transmite primarul Dominic Fritz.

Planul Urbanistic pentru Zona Construită Protejată (PUZCP) Fabric urmărește conservarea arhitecturii și a caracterului cartierului istoric, creșterea suprafețelor verzi și modernizarea spațiilor publice. Noile reglementări vor acoperi peste 90 de hectare din zona istorică și zonele adiacente, incluzând zone rezidențiale, zonele industriale aferente străzii Pestalozzi și malurile canalului Bega.

În varianta preliminară, au fost identificate două amplasamente pentru viitoare parcări publice mari: la intersecția străzilor Pestalozzi și Ștefan cel Mare, respectiv pe Strada Mehadia, în apropierea Complexului Studențesc. Totodată, au fost inventariate bateriile de garaje existente în zonele de blocuri, care vor putea fi transformate în parcări moderne la sol, pentru a elibera spațiul public și a îmbunătăți accesibilitatea în cartier.

Propunerea include, de asemenea, deschiderea malului sudic al Canalului Bega între podurile Dacilor și Andrei Șaguna, pentru a completa promenada din Timișoara și a permite accesul public pe această porțiune. În plus, PUZCP Fabric prevede crearea unor culoarele eco-peisagere pe fostele albii ale râurilor care traversau cartierul, precum, adaptarea Străzii Pestalozzi într-o arteră verde și alte măsuri pentru înverzirea cartierului.

În această iarnă, municipalitatea va demara etapa de consultare publică cu comunitatea din cartier, mediul economic, universitar, specialiștii și persoanele interesate.

PUZCP Fabric este elaborat de SUBCONTROL pentru Primăria Municipiului Timișoara. Valoarea contractului este de 1.504.965 de lei (fără TVA), iar durata realizării serviciilor este de 35 de luni.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu

La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul

Șagul își demonstrează superioritatea, cel puțin în fața celorlalte echipe din județ în C7. Timișul a învins din nou Ghiroda și este pe locul secund în clasament. La Poli II, rezultatele slabe continuă, iar conducerea clubului l-a schimbat pe Alin Paleacu, cel care acondus din vară „satelitul” cu Iasmin Latovlevici. Rezultate, marcatori, etapa 12: Progresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Înăsprirea legislației în domeniul sălilor de jocuri de noroc și contracția din industria auto ar putea aduce un număr semnificativ de concedieri în județul Timiș. Zece firme cu activitate în județul Timiș au anunțat concedieri colective, dar, și în lunile precedente s-a dovedit că acestea nu erau, de fapt, concedieri în județ, ci la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul oferă în continuare mii de locuri de muncă. Finalul de an ar putea aduce o serie de concedieri la firmele private
Șagul își demonstrează superioritatea, cel puțin în fața celorlalte echipe din județ în C7. Timișul a învins din nou Ghiroda și este pe locul secund în clasament. La Poli II, rezultatele slabe continuă, iar conducerea clubului l-a schimbat pe Alin Paleacu, cel care acondus din vară „satelitul” cu Iasmin Latovlevici. Rezultate, marcatori, etapa 12: Progresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
O propunere lansată de rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, a primit aprobarea Ministerului Educației. Astfel, universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare. În acest fel, se va crea o punte de legătură între tinerii olimpici și mediul universitar. ”Pentru elevii care sunt pasionați să aprofundeze discipline specifice și care participă la olimpiade...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare
La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și al tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri care nu s-au despărțit de Dumnezeu. Această sărbătoare a fost la origine o simplă aniversare anuală a sfințirii unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail, ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
CSC Dumbrăvița a fost învinsă cu 1-0 astăzi, la Clinceni, în duelul cu Metaloglobus București. Meciul a contat pentru etapa a 13-a din Liga 2. Antrenorul Fabian, nicio victorie în acest sezon, dar cu un orgoliu demn de cauze mai bune, rezistă! Cele două echipe au trecut rapid peste obișnuita perioadă de tatonare, iar ocaziile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.