Stirile din ziua: 4 noiembrie 2025

SDM a pus țevi de apă noi în cartierul Blașcovici

SDM a pus țevi de apă noi în cartierul Blașcovici

Primăria Timișoara anunță că locuitorii de pe Strada Umbrei, din cartierul Blașcovici, beneficiază de o rețea publică de apă realizată de municipalitate în cadrul programului de modernizare a 12 străzi din zonă. Conductele au fost deja montate de echipele Societății Drumuri Municipale, iar Aquatim începe săptămâna aceasta lucrările de branșare a imobilelor. După finalizarea acestor

Lumini, motor, acțiune: Timișoara Football Film Festival începe joi

Între 6 și 9 noiembrie 2025, Timișoara devine locul unde fotbalul și filmul se întâlnesc. Prima ediție a festivalului internațional Timișoara Football Film Festival (TMFF) aduce pe ecranele orașului documentare și filme despre fotbal, suporteri, comunități și identitate, povești care arată că fotbalul e mult mai mult decât un joc. Festivalul are loc în cinematografele

Visit Timiș a devenit membru oficial într-o importantă rețea de promovare a turismului global

Visit Timiș a devenit membru oficial în una dintre cele mai importante rețele de promovare a turismului global, alături de destinații de renume precum Barcelona, Medellín, Braga sau Cannes. Este vorba despre rețeaua internațională Creative Tourism Network® , o organizație non-profit dedicată dezvoltării turismului la nivel global. Prin aderarea la această rețea, județul Timiș se

Timișoara rămâne cea mai accesibilă piață imobiliară dintre marile orașe din România

Prețurile locuințelor se stabilizează în marile orașe din țară, după creșteri susținute înregistrate în ultimele luni. Excepție face doar Oradea unde, pe fondul ofertei disponibile în piață, pe parcursul lunii octombrie au putut fi observate unele scăderi la nivelul prețurilor. “În ultimii ani, am traversat o perioadă de creștere anuală importantă, de peste 15% pe

Premieră la UPT! Cursuri de Ikebana prin Centrul Jutsu

Centrul Jutsu UPT inaugurează, din 10 noiembrie 2025, în premieră la Timișoara, cursul de Ikebana, arta japoneză a aranjamentului floral, predat de artista Monica Veress (aka „Seiho-sensei”). Participanții vor avea ocazia să descopere împreună principiile estetice, tehnicile și filozofia din spatele acestei arte, urmând metoda inovatoare a Școlii Sogetsu. Ikebana nu este doar o artă

Noua firmă care asigură curățenia în mijloacele de transport în comun din Timișoara și-a început activitatea

Așa cum am anunțat deja, Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) a decis externalizarea serviciilor de curățenie din mijloacele de transport în comun. Noua firmă a intrat în dispozitiv și realizează deja curățenia. ”Am început o colaborare cu o firmă de salubrizare specializată, care se ocupă de igienizarea completă a mijloacelor noastre de transport”, a

CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în SUA

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a tradiționalei misiuni economice multisectoriale în Statele Unite ale Americii, care se va desfășura la Las Vegas și Miami, în perioada 16-25 februarie 2026. Evenimentul are ca obiectiv consolidarea colaborării între companiile din România și partenerii internaționali, oferind un cadru propice pentru schimb de

Casa cu Atlanți

Clădiri istorice în valoare de milioane de euro sunt scoase la vânzare în Timișoara/Foto

Mai multe clădiri istorice importante din Timișoara sunt scoase la vânzare pe piața imobiliară, la prețuri de milioane de euro. Palatul Szana, Casa cu Atlanți, Vilele Urbana și Doja, Casa cu Ax de Fier și Palatul Marschall, fiecare clădire oferă o combinație de patrimoniu arhitectural, rafinament și oportunități de dezvoltare modernă. Palatul Szana poate fi

Trecerea peste calea ferată de pe drumul spre Săcălaz a intrat în reparații. Un tren de călători nu va circula temporar

Circulația pe drumul care leagă Timișoara de Jimbolia, prin Săcălaz, va fi îngreunată în perioada următoare. Se lucrează la trecerea la nivel cu calea ferată aflată la intrarea în localitatea dinspre Timișoara. Acolo era în funcțiune o barieră antică, acționată manual, iar starea dalelor din beton existente era una foarte proastă. CFR Infrastructură a anunțat

Adrian Lulciuc, liderul consilierilor locali PNL, demisionează astăzi din Consiliul Local Timişoara. Va fi înlocuit cu Ştefan Sandu

Liderul grupului PNL din Consiliul Local Timișoara, Adrian Lulciuc, va demisiona astăzi din acest for, potrivit unor surse din partid. În luna septembrie Lulciuc a pierdut definitiv, la Înalta Curte de Casație și Justiție, un proces cu ANI. În locul lui Lulciuc va intra următorul de pe lista PNL-PSD de la alegerile locale Ştefan „Titi”

Programul de lucrări al SDM în ziua de 4 noiembrie 2025

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 04.11.2025, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: În caz de timp nefavorabil, lucrările de asfaltare vor fi sistate.

Etichete:
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.