În Timișoara avem multe spitale și nu vrem să ajungem în ele. Însă când ajungem, ca pacient ai câteva gânduri. Primul ar fi să cazi pe mâini bune, ca profesionalismul medicului chirurg, de pildă, să dea roade și pe tine, iar operația să aibă succes. Apoi te gândești cu groază la condițiile de acolo. Cum sunt saloanele, cum e îngrijirea, cât trebuie dat măcar la asistente și la infirmiere, dacă de doctor se ocupă aparținătorii sau doar statul, prin salariul bun oferit în ultima vreme. Mai multe nu poți face, iar subiectul te depășește când auzi cum oficialii dezbat asupra comasării spitalelor.
Ministrul Alexandru Rogobete al Sănătății a militat la Timișoara, alături de directorul Spitalului Județean de Urgență, doctorul Dorel Săndesc, pentru crearea de unui consorțiu medical rezultat în urma comasării unor spitale cu același profil ce astăzi aparțin unor unități administrative precum Consiliul Județean Timiș sau Primăria Timișoara. Avem finanțări comune ale celor două instituții pentru infrastructură, stadioane, propuneri pentru finanțarea pasajului Solventul la acea vreme, săli de sport, dar și în administrarea echipei de fotbal, de pildă, de ce n-ar merge și în Sănătate?
Ideea e că treaba funcționează în alte domenii și nu ne-am imagina să avem două echipe de fotbal, una a Județului politic, alta a Timișoarei. Nu am vrea, cred, să avem liceele lui Simonis și liceele de același profil ale lui Dominic Fritz, nici aeroport al unuia sau al altuia și te gândești că ar merge și în Sănătate. De ce nu s-ar vrea? Parte din răspuns l-au dat cei care au venit cu ideea. Cumva că orgoliile și nu numai ar bloca un astfel de proiect, iar politicul nu vrea să „aricească” medicii.
Dar de ce ar fi medicii „ariciți”? Intuim că ar fi vorba de demontarea unor centre de putere în sănătate. Cum să pui un șef de spital sau de secție să lucreze sub „adversarul” său profesional altfel arondat politic? Sau de la egal la egal dacă i-ai pune, cui i-ar conveni să decidă împreună, eventual dând cu banul, cum să se facă achizițiile? Mai bine nu se complică și cred că și politicul a lansat ideea doar pentru a avea pe cine să lăudăm și pe cine să înjurăm dacă nu iasă până la urmă treaba.
Ei au vrut, dar nu au vrut ceilalți. Plecând de la premisa că ministrul Rogobete și Alfred Simonis, ambii de la PSD, au vrut să facă o reformă în sănătatea timișoreană. Da, putem să-i spunem reformă, așa cum vag ne aduce aminte de acest termen de eficentizarea multor companii de stat în care pompăm bani fără să existe o logică a profitului și calității serviciilor. Dorită acuma de premierul Bolojan și puțini din jurul său. Să-și imagineze Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș și al organizației PSD cât de plăcut e să-i blocheze cineva reformele.
Așa, de-al dracului. Pentru că Dominic Fritz nu vrea să-și nemulțumească medicii. Ar fi ăsta un bun argument. Dacă e priceput la ce face PSD cu guvernarea centrală, blocând-o, atunci poate că e valabilă și aici tactica. Hrănim orgolii profesionale sau politice, tot acolo ajungem. Se pierd posturi, probabil, căci chiar ei, promotorii ideii, vorbesc despre o eficientizare a spitalelor din Timișoara. Vom ajunge la un război din care nu va mai ieși nimic. Așa cum PSD și al său președinte Sorin Grindeanu fac astăzi cu mica reformă a lui Ilie Bolojan. Apropos de „capcanele” de care vorbea Alfred Simonis și despre cât de plăcut este să guvernezi cu mai multe feluri de opoziție.
Comentarii prin facebook