Enigma USR și a domnului Salvador

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Să mai zică cineva că toate partidele sunt la fel! Că toate fură, toate mint poporul, toate abuzează de bugetul adunat de la contribuabili, angajându-și amante, nepoate, cuscrii sau tot felul de șogori. Uneori te străbătea îndoiala, deși credeai că ăștia mai noi, fără boala trecutului comunist, useriștii carevasăzică, nu pot repeta greșelile făcute de PSD, PNL, PD sau UDMR când au trecut pe la guvernare. Și-așa, mai aplecai urechea când auzeai că în puținele primării conduse de cei de la USR s-ar practica, de asemenea, concursuri „de împrejurări” pentru ocuparea unor posturi, iar meritocrația ar fi doar un slogan de campanie.

Dar această îndoială a dispărut fulgerător când ministrul USR al Economiei Irinel Darău l-a numit pe Viorel Salvador Caragea în funcția de administrator special al Uzinei Mecanice Sadu, firmă de armament a statului român. Dl. Salvador mărturisește că are vreo trei mastere, doctorat, diploma la Petroșani in inginerie TCM, adică un om cu profesia la dumnealui, deși a mai fost șef al poliției Gorj în viața sa de polițist ultra-diplomat. Salvador Caragea a avut, totuși, o mică legătură cu USR, când s-a înscris în partid pentru o zi, dar Clotilde Armand a făcut presiuni să fie dat afară, existând suspicini că dumnealui ar fi practicat și hărțuirea sexuală și traficul de influență.

Deși dl. Salvador mărturisea inițial că a stat doar o zi în USR, liderul de la Gorj Radu Miruță a anunțat marți seara că dl. Salvador și-a dat zilele astea demisia din USR pentru a salva imaginea partidului. Enigma apartenenței d-lui Salvador la USR va dăinui peste dealurile Gorjului, dar povestea e mult mai simplă. Cetățeanul Salvador a aplicat la interviu și a fost chemat să afle că a și obținut postul de administrator special la o firmă de armament. Ce dovadă mai bună că USR a adoptat meritocrația? Dacă angaja un userist cu ștate vechi le sărea lumea în cap, dacă au angajat un fost membru AUR, căci dl. Salvador a trecut și pe la AUR după episodul USR, vor zice alții că n-au busola politică la ei.

Nici nu știi cum e mai bine. Dacă nu-l contesta Clotilde Armand? Cine știe ce ministru competent devenea acuma?! A ajuns la AUR după patru ani, de unde zice că a plecat pentru că George Simion a părăsit grăbit o adunare la Gorj prin bucătărie, iar dl. Salvador a zic că nu poate sta într-un partid al cărui lider fuge de popor prin bucătărie. Dar dacă Simion nu fugea prin bucătărie ce făcea Salvador Caragea? Stătea la AUR, nu? Doar asta l-a dezamăgit în AUR? Politicile AUR nu l-au deranjat, cum nu l-au deranjat nici politicile USR, deci se poate spune că este un profesionist fără prejudecăți, aplecat asupra muncii în slujba poporului.

Poate că în funcția de administrator special la UM Sadu se câștigă bine spre foarte bine. Ce făceau rutinații de la PSD în cazul ăsta? În cel mai bun caz, lua Sorin Grindeanu un coleg de facultate, absolvent, și-l punea în consiliul de administrație de la uzina respectivă. Ce interviu, ce aplicare?! Vedeți, la USR a mers pe interviu, nu pe pile, deși dl. Salvador spune că îl cunoaște pe ministrul apărării Miruță de mic copil. Deh, vorbe! Toți am spune așa dacă am aplica pentru Uzinele Mecanice Sadu, dar chiar sunt curios cum se simt cei de la USR știind că la celelalte partide se râde copios de cariera domnului Salvador, dar mai ales de politica de cadre a progresiștilor.

Poți fi marcat de un astfel de moment. Sunt întrebări care te vor frământa toată viața. E bine că a fugit George Simion prin bucătărie sau nu? Dar de ce a plecat Salvador Caragea din USR, căci Dominic Fritz n-a fugit niciodată prin bucătărie?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (februarie 26th, 2026 at 07:58 )

Încă o dată se poate observa efectul de potcoavă când vine vorba de ideologiile extremiste și cum acestea facilitează tranziția de la o extremă la alta. Pe de altă parte în astfel de cazuri nu poate să nu planeze o suspiciune că și-a băgat coada vreun securici când vine vorba despre astfel de numiri. Un pericol mai grav este însă că avem încă un indiciu despre faptul că nu prea avem o opoziție reală, iar actuala guvernare își permite să strângă șurubul destul de mult, nu pentru privilegiați, ci pentru cetățeanul de rând, ceea ce duce la scăderea nivelului de trai, o tendință care a cuprins și Europa, la fel de bine gurvenată.

Xxx a spus: (februarie 26th, 2026 at 09:49 )

Mare dezamăgire cu Salvador asta, are 3 masterate, serios, a făcut încă 3 facultăți , pe lingă TCM de la Petroșani ?! (O facultate f slabă, btw, chiar și înainte de 89) . Ca Miruta nu prea are ce căuta în postura de ministru, e clar, dar chiar așa ? Să pună un activ SRI / militar de la început (dacă tot e armament) măcar sa fie clar pentru toată lumea. Unul profesionist și cu bun simț ( fără 3 masterate) , sigur mai sunt și asemenea cadre.

Miruța, demisia! Asta nu e greseala, e sobotaj! a spus: (februarie 26th, 2026 at 10:18 )

Copy/paste de la un blogger excelent, Bianca Oanea

În 2009, am documentat una dintre cele mai traumatizante tragedii la care mi-a fost dat să fiu martor ca jurnalist. Un băiat de 7 ani din Techirghiol, Costi, a dispărut în stațiunea Rânca unde era în vacanță cu bunicii. Timp de mai multe zile, copilul a fost căutat de sute de voluntari, după ce Poliția Gorj a întârziat să cheme elicopterul cu termoviziune și a făcut scotociri în pădure complet haotic.

Am dormit 7 nopți în mașina celor de la BGS care au venit să dea o mână de ajutor și nimeni nu voia să plece acasă până nu găseam copilul.

Traumatizantă a fost, în tot acest timp, și atitudinea șefului de IPJ care le spunea jurnaliștilor că băiatul e autist și aia e, a plecat în munți: așa îi trebuie familiei că n-a avut grijă de el. Era o minciună. Apoi, a început să insinueze că părinții au divorțat și copilul avea grave probleme emoționale. De-aia a fugit când a ajuns cu bunicii la munte. Apoi s-a încurcat în gogomănii și, când a aflat că băiatul făcea logopedie, a răspândit știrea că avea de fapt probleme cu mersul, că mergea la ortopedie. De parcă toate scornelile astea ar fi putut justifica faptul că nu a fost respectată nicio procedură a Poliției în cazul dispariției unui minor…

Când devenise clar că Poliția a făcut greșeală după greșeală și încearcă să se acopere, comandantul a dat vina, în ultimă instanță, pe bunici că au certat copilul și din cauza lor a plecat în pădure. Pentru că vorbeam cu familia și cu învățătoarea lui Costi care îmi infirmau toate mizeriile șefului de IPJ și scriam apoi la ziar, inspectorul șef m-a invitat insistent la o “păstrămioară”, împreună cu cei din presa locală care nu-i ieșeau din cuvânt. Am refuzat.

Domnul în cauză are un nume greu de uitat și o figură la fel de memorabilă, așa că i-am urmărit, oripilată, cariera o vreme. Ce am mai ținut minte, pe lângă lipsa de empatie și incompetența crasă, au fost anumite deficiențe pe care nu știu cum să le numesc ca să nu jignesc pe nimeni.

Aflu azi din G4Media că Viorel Salvador Caragea a fost numit administrator la U.M. Sadu, firmă de armament strategică. Nu știu ce-l recomandă, dar știu sigur ce nu-l recomandă.

Costi, băiețelul dispărut la Rânca, a fost găsit de un cioban într-o râpă după două luni, mâncat de sălbăticiuni. Rezultatele de la INML au arătat că ar fi murit de frig. Salvador, care nu a salvat pe nimeni, nu a fost niciodată cercetat pentru tâmpeniile monumentale pe care le-a făcut în acest caz.

@cetățeanul revoltat a spus: (februarie 26th, 2026 at 13:01 )

1) Savurează postările diverșilor bloggeri singur, în tihnă.
2) Greșelile lui Salvador sunt ale lui – nu știu ce influență avea Miruță asupra lui în 2009, când acesta din urmă avea vreo 24 de ani.
3) Este plină România de salvadori cu nume de familie fanariot ori măcar apucături fanariote.
4) Atât bloggerița, cât și tu, trebuia să fi scris până acum zeci de mii de postări, dacă ați fost atenți la numirile făcute în România în ultimii 30 de ani, chiar dacă vă limitați la județul vostru de baștină – Gorj.
5) USR a fost de la început un partid nepopular, care nu prea s-a obosit să câștige sprijin în mase. De aici, infuzia de salvadori. În mod normal, dacă avea ceva simț al umorului, olteanul Miruță trebuia să-l numească pe salvador la administrația cimitirelor din Tg.-Jiu sau din altă metropolă gorjeană.

Miruta, demisia! a spus: (februarie 26th, 2026 at 17:24 )

Miruța, si postacul precum viorel salvador. Cum dreak ii gasesti?

“Greșelile lui Salvador sunt ale lui – nu știu ce influență avea Miruță asupra lui în 2009, când acesta din urmă avea vreo 24 de ani.”
Cu asta a zis tot! :))

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Investiția la pasajul Solventul va fi gata în decembrie. Se folosesc sisteme tehnice în premieră/VIDEO

Lucrările la pasajul Solventul, inclusiv linia de tramvai, vor trebui finalizate în luna decembrie, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Acolo sunt puse în practică două premiere pentru sistemul de tramvai din oraș, un macaz special, și integrarea liniilor în carosabil. Noul sistem este unul care își va arăta utilitatea atunci când întreaga investiție de acolo va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția la pasajul Solventul va fi gata în decembrie. Se folosesc sisteme tehnice în premieră/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Printr-un vehicul achiziţionat prin proiectul Mobilitate Verde, ambrozia este sub control la Ghiroda

În această vară, vehiculul de teren multifuncțional UNIMOG, achiziționat la Ghiroda prin proiectul Mobilitate Verde – Mobility in Green (MIG), a fost folosit pentru combaterea ambroziei în zonele frecventate de bicicliști și de comunitate. Iar rezultatele au fost foarte bune. Ambrozia nu este doar o buruiană, polenul ei provocând alergii severe, iar planta afectează biodiversitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un vehicul achiziţionat prin proiectul Mobilitate Verde, ambrozia este sub control la Ghiroda

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această vară, vehiculul de teren multifuncțional UNIMOG, achiziționat la Ghiroda prin proiectul Mobilitate Verde – Mobility in Green (MIG), a fost folosit pentru combaterea ambroziei în zonele frecventate de bicicliști și de comunitate. Iar rezultatele au fost foarte bune. Ambrozia nu este doar o buruiană, polenul ei provocând alergii severe, iar planta afectează biodiversitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un vehicul achiziţionat prin proiectul Mobilitate Verde, ambrozia este sub control la Ghiroda
Wallberg, unul din cei mai importanți dezvoltatori imobiliari regionali, cu experiență pe piețele din Arad, Brașov și Timișoara, a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din XCity The Idol, etapa a doua a proiectului XCity. Emiterea autorizației reprezintă un pas esențial în evoluția proiectului, care trece astfel de un prag important în perspectiva demarării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Wallberg a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din proiectul XCity The Idol din Timișoara. Proiectul are o valoare estimată de 120 de milioane de euro
Universitatea de Vest Timișoara a anunța finalizarea proiectului „PRACTICE4FUTURE: Excelență prin practică – un pas important pentru viitorul tău!”. Acesta a vizat îmbunătățirea calității, a caracterului inclusiv, a eficacității și relevanței sistemelor de educație și formare pentru piața muncii. Obiectivele atinse prin proiect au vizat dobândirea de competențe antreprenoriale verzi, desfășurarea stagiilor de practică la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a dus la sfârșit un nou proiect finanțat din bani europeni
Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Lucrările la pasajul Solventul, inclusiv linia de tramvai, vor trebui finalizate în luna decembrie, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Acolo sunt puse în practică două premiere pentru sistemul de tramvai din oraș, un macaz special, și integrarea liniilor în carosabil. Noul sistem este unul care își va arăta utilitatea atunci când întreaga investiție de acolo va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția la pasajul Solventul va fi gata în decembrie. Se folosesc sisteme tehnice în premieră/VIDEO
Continuăm cu partea a doua a interviului cu Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Astăzi, mai mult despre şantierele Timişoarei şi politică Mentalităţile din MAI și Poliția Locală Să trecem puțin la administrație. Dincolo de Colterm, sunteți mulțumit de cum funcționează societățile din subordinea Consiliului Local? Au fost progrese foarte mari în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „În ultimii cinci ani avem o medie anuală de cel puțin o sută douăzeci de milioane de euro investiții publice realizateîn oraș.”. Interviu cu Ruben Laţcău (II)
Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Handbaliștii viola și-au aflat adversarul din turul al treilea al EHF European Cup. Tragerea la sorți de astăzi le scoate în cale formația muntenegreană RK Lovćen Cetinje. Cele două grupări au în comun faptul că au fost antrenate în trecut de Pero Milosevic. Cu antrenorul muntenegrean la timonă, SCM Poli a cucerit Cupa României în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar mai greu pentru SCM Poli în Europa. Alb-violeții au meci de campionat, miercuri
Spectacolul din tribune a fost înlocuit cu ecrane reci, iar fanii au devenit simpli pioni în goana după rating. Programările absurde ale meciurilor lasă suporterii în afara stadioanelor, transformând sportul rege într-o afacere de studio. Iar fanii alb-violeți sunt printre cei mai dezavantajați de programările Digi. Peluza Sud Timișoara a fost mereu recunoscută pentru spiritul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbal pe sticlă, stadioane goale: cum confiscă televiziunile spiritul Timișoarei. Ultimul caz, Poli – Reșița, programat într-o zi de luni la o „oră lucrătoare”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.