Ministrul Sănătății vrea să facă program în două schimburi la blocurile operatorii

Alexandru Rogobete

Alexandru Rogobete

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat la Timișoara că dorește introducerea activității în două schimburi la blocurile operatorii din spitale. O măsură similară a fost luată deja la ambulatoriile de specialitate, iar scopul acestor modificări este reducerea timpilor de așteptare din partea pacienților.

La Timișoara a fost deja aplicată metoda a două schimburi în ambulatoriu, și s-a dovedit un succes. Urmează transpunerea în legislație și a programului în două schimburi pentru blocurile operatorii.

„O discuție ce are legătură cu obiectivele Ministerului Sănătății și anume creșterea programului de lucru în ambulatoriul de specialitate. Am discutat cu domnul profesor Săndesc (n.r. directorul Spitalului Județean Timişoara), care a demarat deja această procedură și la Spitalul Județean, în ambulatoriul de specialitate deja există anumite specialități unde se lucrează în două ture, adică până la ora 20, și o discuție și o propunere interesantă, pe care eu personal o susțin, și, probabil că în perioada imediat următoare se va transpune în legislație, este ca blocul operator să poată fi folosit și el la rândul lui în două ture, pentru că numărul de pacienți este foarte crescut și asta evident că ar duce la scurtarea listelor de asteptare, a timpului de așteptare, pe de o parte, și pe de altă parte la eficientizarea infrastructurii și a resurselor pe care spitalul le are”, a spus Rogobete.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Viceprimarul Lațcău promite noi locuri de parcare în zona Girocului

Primăria Timișoara a descoperit trei noi locuri unde ar putea fi amenajate locuri de parcare pentru cetățenii din zona Girocului. Pentru două dintre acestea este nevoită să intervină pe teren, pentru a treia se poartă discuții cu un centru creștin, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Locurile de parcare, lipsa acestora a fost una dintre problemele principale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău promite noi locuri de parcare în zona Girocului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci

Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, afirmă că între AUR Timiş şi clanul Cârpaci există o relaţie de iubire. În acest sens, el menţionează o recent intervenţie a senatorului AUR Ciprian Titi Stoica, care a declarat că Primăria Timişoara trebuia să negocieze cu clanul Cârpaci, atunci când s-a pus problema deblocării străzii Cezar. Senatorul Sorin Şipoş...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Nicio surpriză la Pădurea Verde! Revirimentul nu s-a produs și Dumbrăvița pierde și în fața liderului

CSM Slatina își continuă parcursul foarte bun în actuala stagiune a Ligii 2. Oltenii s-au impus fără emoții, scor 2-0, pe terenul celor de la CSC Dumbrăvița, confirmându-și statutul de cea mai în formă echipă a campionatului. Băieții din Slatina au bifat astfel a șasea victorie a sezonului, o performanță care îi menține pe locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio surpriză la Pădurea Verde! Revirimentul nu s-a produs și Dumbrăvița pierde și în fața liderului
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Cartierul Primăverii din Giarmata arată tot mai mult ca un cartier european

Cartierul Primăverii din Giarmata prinde contur, zi de zi. Lucrările sunt în grafic şi se continuă în acelaşi ritm, anunţă Primăria Giarmata. În acelaşi timp, continuă lucrările de modernizare a străzilor şi în restul comunei.  Cartierul Primăverii arată tot mai mult ca un cartier europen , afirmă reprezentanţii Primăriei Giarmata “Fiecare stradă asfaltată îl face...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cartierul Primăverii din Giarmata arată tot mai mult ca un cartier european

Economic vezi arhiva Economic

Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu prima ediție de toamnă 2026

În perioada 16-20 septembrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș găzduiește prima ediție de toamnă din acest an a Salonului Industriei Ușoare, eveniment devenit deja o destinație apreciată de timișoreni pentru oferta variată de produse de calitate, prezentate direct de producători și comercianți din întreaga țară. Pe parcursul celor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu prima ediție de toamnă 2026

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSM Slatina își continuă parcursul foarte bun în actuala stagiune a Ligii 2. Oltenii s-au impus fără emoții, scor 2-0, pe terenul celor de la CSC Dumbrăvița, confirmându-și statutul de cea mai în formă echipă a campionatului. Băieții din Slatina au bifat astfel a șasea victorie a sezonului, o performanță care îi menține pe locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio surpriză la Pădurea Verde! Revirimentul nu s-a produs și Dumbrăvița pierde și în fața liderului
Antrenament pentru semifinală sau un galop de sănătate. Așa se poate caracteriza partida pe care SCM USV Timișoara a jucat-o la Cluj, în ultima etapă a sezonului regular. A fost 66-19 pentru bănățeni, care și-au securizat victoria de la pauză când conduceau cu 38-0. A fost o șansă și pentru jucătorii care evoluează mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timișoara câștigă cu punct bonus la Cluj și încheie sezonul regular pe prima poziție
În perioada 16-20 septembrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș găzduiește prima ediție de toamnă din acest an a Salonului Industriei Ușoare, eveniment devenit deja o destinație apreciată de timișoreni pentru oferta variată de produse de calitate, prezentate direct de producători și comercianți din întreaga țară. Pe parcursul celor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu prima ediție de toamnă 2026
Nu a fost ușor, dar totul este bine când se termină cu bine. Poli bate greu Ștefăneștii de Jos, urcă momentan pe locul secund și se pregătește acum de duelul neînvinselor cu… Popești Leordeni! Prima repriză a fost plină de contradicții, ocaziile au aparținut gazdelor, golul a venit din partea vizitatorilor. Chițu a avut prima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie cu caracter. Poli a fost condusă la pauză, dar a reușit un succes important și meritat în fața echipei din Ștefăneștii de Jos
Primăria Timișoara a descoperit trei noi locuri unde ar putea fi amenajate locuri de parcare pentru cetățenii din zona Girocului. Pentru două dintre acestea este nevoită să intervină pe teren, pentru a treia se poartă discuții cu un centru creștin, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Locurile de parcare, lipsa acestora a fost una dintre problemele principale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău promite noi locuri de parcare în zona Girocului
Cartierul Primăverii din Giarmata prinde contur, zi de zi. Lucrările sunt în grafic şi se continuă în acelaşi ritm, anunţă Primăria Giarmata. În acelaşi timp, continuă lucrările de modernizare a străzilor şi în restul comunei.  Cartierul Primăverii arată tot mai mult ca un cartier europen , afirmă reprezentanţii Primăriei Giarmata “Fiecare stradă asfaltată îl face...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cartierul Primăverii din Giarmata arată tot mai mult ca un cartier european
Agenţia AsTour Timişoara vă propune, între 25 și 28 septembrie, o escapadă în sudul Italiei, un colț de lume unde istoria prinde glas, iar marea șoptește povești vechi de secole. Va fi un city break atent organizat, cu zbor direct din Timișoara, cazare confortabilă la un hotel de 4 stele și program turistic gândit pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O călătorie dincolo de timp, la final de septembrie. Descoperiţi cu AsTour Timişoara farmecul sudului Italiei: Napoli, Pompeii, Sorento şi Capri
Caravana Iulius Town “Back to School 2026” va ajunge, duminică după-amiază, la Moșnița Nouă. Evenimentul va avea loc Parcul Central din Moșnița Nouă,  între orele 17:00 și 20:00.  Caravana Iulius Town “Back to School 2026” reprezintă un prilej frumos pentru copii de-a petrece timp împreună, de-a se bucura de atmosfera de sărbătoare și de-a începe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Caravana Iulius Town “Back to School 2026” ajunge, duminică, la Moşniţa Nouă
Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, afirmă că între AUR Timiş şi clanul Cârpaci există o relaţie de iubire. În acest sens, el menţionează o recent intervenţie a senatorului AUR Ciprian Titi Stoica, care a declarat că Primăria Timişoara trebuia să negocieze cu clanul Cârpaci, atunci când s-a pus problema deblocării străzii Cezar. Senatorul Sorin Şipoş...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.