UPT și redefinirea spațiului educațional în secolul XXI: Arhitectura ca Pedagogie

Recent, comunitatea academică și profesională din România a asistat la o recunoaștere de excepție a valorii Școlii timișorene de arhitectură.

Proiectul clădirii liceului „Ana Şandor” din cadrul ansamblului British International School of Timișoara, semnat de prof. univ. dr. arh. Vlad Gaivoronschi și asist. univ. drd. arh. Simina Cuc, a fost distins cu două dintre cele mai prestigioase titluri ale domeniului: Premiul „Duiliu Marcu” al Academiei Române și Premiul Special „Repere pentru viitor” în cadrul Bienalei Naționale de Arhitectură 2025.

Aceste distincții, alături de trofeul SHARE Opera Omnia conferit profesorului Vlad Gaivoronschi pentru întreaga carieră, depășesc sfera unor simple premii de palmares. Ele reprezintă validarea unei filosofii asumate de Facultatea de Arhitectură și Urbanism a UPT: aceea că spațiul construit nu este doar un adăpost pentru cursuri, ci un „al treilea educator”, capabil să modeleze procesul cognitiv și social al noilor generații.

O nouă filosofie a învățării: De la „spațiul-celulă” la „ecosistemul de explorare”

La nivel global, paradigma spațiilor de învățământ trece printr-o transformare radicală. Modelul tradițional al școlii moștenite din perioada industrială — bazat pe coridoare lungi, închise, și săli de clasă identice, izolate fonic și vizual — este astăzi depășit. Noua filosofie educațională, susținută de cadrele didactice ale Universității Politehnica Timișoara, propune trecerea către un ecosistem de învățare fluid.

În această viziune, școala nu mai este o succesiune de „cutii” în care elevii sunt depozitați pentru instruire, ci un spațiu al interacțiunilor spontane. Arhitectura contemporană trebuie să faciliteze nu doar învățarea formală (la catedră), ci și pe cea informală (discuții între colegi, studiu individual în nișe dedicate) și non-formală (evenimente comunitare). Este o tranziție de la disciplina impusă prin control vizual, la o auto-disciplinare născută din confort și sentimentul de apartenență la o comunitate.

Nu este vorba doar despre estetică, ci despre o pedagogie a spațiului: o armonie între rigoare și libertate, unde lumina naturală, transparența și conexiunea cu natura (prin conservarea scuarului istoric „Marienheim”) devin instrumente de formare a caracterului și a spiritului critic.

British International School: Materializarea conceptului în soluții concrete

Proiectul premiat al profesorului Vlad Gaivoronschi și al asistentului universitar Simina Cuc reușește să traducă aceste concepte abstracte în realitate construită prin câteva gesturi arhitecturale fundamentale:

• Arhitectura ca „poartă” și conexiunea cu memoria: Noua clădire a liceului a fost concepută ca o interfață între oraș și interiorul ansamblului. Prin integrarea fostului complex mănăstiresc „Marienheim”, proiectul nu doar regenerează un sit istoric, ci îi învață pe elevi respectul pentru continuitate și straturile timpului.
• Lumina și transparența ca instrumente pedagogice: Spre deosebire de școlile opace, acest proiect utilizează transparența pentru a crea o conexiune permanentă cu exteriorul. Scuarul cu arbori maturi devine parte din clasă. Această „deschidere” reduce stresul și îmbunătățește capacitatea de concentrare, oferind ceea ce arhitecții numesc piano nobile — un etaj al deschiderii și al viziunii de ansamblu.
• Fluiditatea spațiilor comune: Proiectul elimină bariera rigidă dintre „spațiul de curs” și „spațiul de recreere”. Coridoarele devin zone de întâlnire, iar spațiile de circulație sunt redimensionate pentru a încuraja dialogul, transformând întreaga clădire într-un laborator viu de comunicare.
• Armonia dintre rigoare și libertate: Designul nu dictează un comportament rigid, ci oferă opțiuni. Elevul poate alege să fie parte dintr-un grup mare sau să se retragă într-un spațiu de reflexie, arhitectura fiind cea care modulează aceste stări fără a fi intruzivă.

Expertiza UPT: Soluții concrete pentru provocări naționale și internaționale

Într-un context național marcat de absența unor programe coerente de modernizare a infrastructurii școlare, Universitatea Politehnica Timișoara își asumă rolul de furnizor de modele de bună practică. Experiența academică și practică a autorilor proiectului reflectă capacitatea universității de a transfera cercetarea teoretică – adesea prezentată la foruri internaționale precum SHARE Romania Forum – în proiecte cu impact social major.

Această abordare subliniază misiunea UPT de a nu rămâne un „turn de fildeș” al cunoașterii, ci de a genera repere pentru viitorul construcției școlare românești. Arhitectura propusă aici este una care „nu impune, ci inspiră” (laudatio a acad.dr.arh. Dorin Ştefan), oferind un răspuns concret la nevoia de spații care să încurajeze comunicarea și să reducă anxietatea școlară, aliniindu-se astfel tendințelor europene de promovare a stării de bine (well-being) în mediul educațional.

Dialogul între generații și excelența academică

Succesul binomului format dintr-un profesor cu o carieră de prestigiu internațional și un tânăr asistent universitar și doctorand evidențiază vitalitatea școlii de arhitectură din Timișoara. Premiul SHARE Opera Omnia acordat profesorului Gaivoronschi pentru „înțelepciunea intelectuală despre lume și arhitectură” (laudatio a prof.dr.arh. Şerban Ţigănaş) completează perfect energia și viziunea proaspătă adusă de Simina Cuc.

Acest transfer de valori între generații este fundamentul pe care UPT își construiește prestigiul. Prin astfel de rezultate, universitatea reconfirmă faptul că este un hub de elită unde arhitectura se studiază și se practică la cele mai înalte standarde de integritate și inovație.

Arhitectura ca act de responsabilitate socială

Premiile Academiei Române și ale Bienalei Naționale de Arhitectură celebrează mai mult decât o estetică reușită; ele validează o viziune despre cum ar trebui să crească generațiile viitoare. Universitatea Politehnica Timișoara demonstrează, prin reușita cadrelor sale didactice, că arhitectura educațională este cel mai durabil fundament al unei societăți evoluate.

O privire înapoi la peste doi ani de la inaugurare

„O arhitectură pentru învăţământ poate avea o funcţie metaforică diversă, de la cea cazonă, a educaţiei severe, până la cea ludică, a educaţiei cu tandreţe. Funcţia metaforică nu este doar apanajul formei şi expresiei exterioare, ci are de a face şi cu atmosfera interiorului.

Noi am încercat să facem din clădirea liceului un dispozitiv complex, pe de o parte PRAG/POARTĂ către întreg ansamblul şcolar gravitând în jurul scuarului verde, pe de altă parte MECANISM ASCENSIONAL CĂTRE CUNOAŞTERE, determinat de amfiteatrul din atrium ce ghidează către biblioteca de la etajul 1 – piano nobile – care cu propria sa înfăţişare şi spaţialitate pe dublă înălţime şi scara interioară continuă şi confirmă ASCENSIUNEA. Dar nu trebuie să lipsească surpriza. Parcursul nu este liniar ci spiralat, pleacă din preajma copacului BUCIDA de la parter – prezenţă singulară a naturii înconjurată de construcţie, şi continuă până la supanta bibliotecii ce se deschide către terasa circulabilă exterioară generoasă de peste cantină, o adevarată SCENĂ către acelaşi scuar verde, acum privit de la înălţime, mai aproape de coroanele copacilor seculari. Nu în ultimul rând, ascensiunea de la parter către piano nobile este totodată una către LUMINĂ, dansul acesteia în funcţie de anotimp şi ceasul zilei, filtrată de structura luminatorului zenital, făcându-şi datoria de gnomon peren.

Totodată, clădirea este astfel organizată încât prezenţa profesorilor, cu cancelaria lor în spatele bibliotecii, să fie discretă, iar elevii să dezvolte sentimentul că şcoala le aparţine. Dincolo de opinii şi aprecieri ale breslei şi ale mediului academic, rămân aprecierile elevilor şi profesorilor – putem afirma la peste doi ani de funcţionare că feedback-ul utilizatorilor este unul entuziasmat pozitiv”, spun autorii proiectului, prof.dr.arh. Vlad Gaivoronschi și as.drd.arh. Simina Cuc).