Timişoreanul Marin Popescu a fost numit consilier al ministrului Educației, Mihai Dimian

Începând de luni, 30 martie, Marin Popescu, fost inspector şcolar general, dar și coordonator al departamentului pentru relaţia cu mediul preuniversitar din UVT, a fost cooptat în echipa ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian, urmând să fie consilier al ministrului pentru învățământul preuniversitar.

Numirea în această funcţie a lui Marin Popescu a fost făcută pe criterii politice, acesta fiind membru PNL.

“Profesorul Marin Popescu este recunoscut în regiunea de vest a țării pentru proiectele de susținere a calității învățământului preuniversitar, având o experiență de calibru, care îl recomandă pentru relația cu inspectoratele școlare județene și administrațiile locale, cu obiectivul declarat de a aduce claritate și obiectivitate în asistența pentru coordonarea instituțiilor școlare din preuniversitar”, transmite PNL Timiş, printr-un comunicat de presă.

Cuvinte de laudă la adresa lui Popescu le are şi președintele PNL Timiș, deputatul Marilen Pirtea: „Am încredere în energia, profesionalismul, experiența și onestitatea lui Marin Popescu, pe care mă bucur că am reușit să îl convingem să-și ia o răspundere în cadrul echipei de conducere a Ministerului Educației și Cercetării, alături de domnul ministru și de alți apropiați colaboratori din zona educației. Inspectoratele, directorii de școli și primarii din țară pot să se bazeze pe profesionalismul domniei sale și să îl considere de acum un aliat și un foarte bun expert al domeniului.”

Marin Popescu a declarat că e onorat pentru această numire.

„Sper să reușesc să contribui cu experiența pe care am dobândit-o în munca cu școlile din vestul țării la atingerea rezultatelor pe care domnul ministrul le urmărește, pentru o calitate cât mai bună a învățământului preuniversitar, domeniul meu de suflet și de vocație.. Sunt prezent la minister pentru a facilita rezolvarea cât mai rapidă a urgențelor din școli și de la nivel de inspectorate.”, a spus şi Popescu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Wanda89 a spus: (martie 30th, 2026 at 18:40 )

#Cuvinte de laudă la adresa lui Popescu le are şi președintele PNL Timiș, deputatul Marilen Pirtea: „Am încredere în energia, profesionalismul, experiența și onestitatea lui Marin Popescu, pe care mă bucur că am reușit să îl convingem …”#
Rezultatele vorbesc de la sine, meritocrația PNL dezvoltă România! Sigur că papagalul @Daniel o să facă un 69 cu PNL.
https://debanat.ro/2026/03/motive-de-ingrijorare-rezultate-simulare-evaluare-nationala-2026-cu-o-treime-de-note-sub-cinci-nici-timisul-nu-face-exceptie_465425.html

Daniel a spus: (martie 30th, 2026 at 20:16 )

Ce mai face doamna Liliana Onet ?
Cel mai sexi prefect de Timis. 😉

Claudiu a spus: (martie 31st, 2026 at 08:02 )

„Timisoreanul” escu

Rezervor de cadre școala noastră are... a spus: (aprilie 1st, 2026 at 12:00 )

Am auzit că se caută antrenor la FCSB din vară și că Angelina Jolie e cam singură. Domnu’ rector, nu găsim la noi la UVT, în lojă, niște cadre de nădejde care să-și asume reforma? Eu cred că da!

una a spus: (aprilie 4th, 2026 at 10:13 )

Cat de nociva este banda de liberali din UVT! A ajuns mincinosul Pirtea sa il recomande pe Popescu, de parca s-ar fi cunoscut la un workshop, nu la activitati inventate si departamente create pentru profitorii PNL. Pacat, Bolojan ar trebui sa sesizeze ca PNL Timis e leit celui de Ilfov. Atata doar ca astia din vest par mai educati. Un clan mafiot!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor

La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Live@theMuseum: „Anatomy of the self” – O incursiune fascinantă la granița dintre medicină și artă la UMF

În cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara invită comunitatea academică și publicul larg la o nouă ediție specială a evenimentului Live@theMuseum, intitulată „Anatomy of the self”. Evenimentul propune o explorare profundă a relației istorice dintre medicină și artă. Punctul de pornire va fi celebra capodoperă a lui Rembrandt,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Live@theMuseum: „Anatomy of the self” – O incursiune fascinantă la granița dintre medicină și artă la UMF

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
În cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara invită comunitatea academică și publicul larg la o nouă ediție specială a evenimentului Live@theMuseum, intitulată „Anatomy of the self”. Evenimentul propune o explorare profundă a relației istorice dintre medicină și artă. Punctul de pornire va fi celebra capodoperă a lui Rembrandt,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Live@theMuseum: „Anatomy of the self” – O incursiune fascinantă la granița dintre medicină și artă la UMF
Lucrările desfășurate pe porțiunea dintre Piața Kuttel și podul peste Bega din Piața Maria avansează. Intervențiile sunt realizate în așa fel încât să poată continua circulația. Viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Lațcău, a fost pe șantier și pare mulțumit de ceea e a găsit acolo. ”Suntem cu utilajele pe bulevardul 16 Decembrie, unde știm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vești bune la lucrările din Piața Kuttel – Piața Maria. Rețelele de utilități vor fi ”rezolvate” până de Crăciun
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a finalizat cu succes, la 31 octombrie 2026, proiectul PERFORM-UP. Implementat pe parcursul a doi ani în parteneriat cu Business Saga și cofinanțat din Fondul Social European+, proiectul a facilitat tranziția de la facultate la piața muncii pentru 260 de studenți ai Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale. Pe parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul PERFORM-UP s-a finalizat cu succes: doi ani de practică și inovație pentru studenții de la Electronică ai UPT
Cartierul Primăverii din Giarmata s-a schimbat cu ajutorul mâinilor a aproape 150 de voluntari, care au fost prezenţi sâmbătă la o acţiune de plantat pomi organizată de Primăria Giarmata. La invitaţia Primăriei Giarmata, sâmbătă dimineață, aproape 150 de oameni au venit să planteze pomi în cartierul Primăverii din localitate. Împreună au pus în pământ peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi
Joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 18:00, va avea loc vernisarea expoziției „Patrimonium 2024–2025”, ediția a zecea. Evenimentul va avea loc în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Dedicată noilor piese intrate în colecțiile muzeului, expoziția aduce în atenția publicului rezultatele cercetărilor arheologice, ale achizițiilor și donațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzel Național al Banatului Timișoara se inaugurează ediția a zecea a expoziției Patrimonium
Nu știm dacă solicitările celor de la Ordinul Arhitecților de acum câteva zile au avut efect, dar Primăria Timișoara anunță că a identificat o soluție pentru persoanele care au solicitat și obținut certificate de urbanism înainte de 28 octombrie 2026, în baza PUG 2023, anulat definitiv în instanță. Așadar, procedurile de autorizare conform vechii documentații,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Primăria Timișoara s-a găsit soluția pentru documentațiile emise pe baza PUG 2023
Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
Primăria Timișoara ne anunță că e… eco în prag de iarnă. Instituția a anunțat că vrea să creeze mai multe zone cu umbră pentru ca timișorenii să suporte mai ușor verile tot mai călduroase. În concluzie, se vor planta mai mulți pomi și mai multe flori. În acest sezon va fi o campanie cu plantări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face umbră în oraș. Plantează mii de arbori, zeci de mii de arbuști și sute de mii de plante perene și bulboase
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.