Apar știri pe surse, alarmante surse. Cică PSD ar ataca la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) faptul că liderii săi sunt ilustrați prin inteligența artificială ca șobolani și aruncați astfel în ventilatorul rețelelor sociale. N-au făcut acest gest extrem niciodată. N-au protestat că au fost făcuți hoți, corupți, imorali, curvari și alte cele, distrugători de țară, dar nu suportă să fie făcuți șobolani. După ce premierul Bolojan a ieșit din șpais și a văzut daunele făcute de acest partid de-alungul guvernării Ciolacu, dar și în alte guverne din care au făcut parte alături de PNL. Un altfel de PNL. Mai PSD-ist, mai rozaliu, mai șobolănesc și el.
Scriitorul Andrei Pleșu povestea demult cum în lăturile publicistice ale lui Corneliu Vadim Tudor apărea ca un violator de cameriste prin poienile Peleșului. Și că nu s-a supărat, căci nu poți să te superi dacă cineva spune că ești crocodil. Nimeni nu va crede o așa bazaconie. În schimb, te poți supăra dacă cineva te defăimează în povești mai realiste. PSD nu trebuia să se supere dacă nu simte nicio asemănare fizică sau comportamentală între liderii lor și șobolani, dar s-au supărat și asta nouă ne place. Căci definește o involuntară psihanaliză, de dugheană, în filialele lui Sorin Grindeanu.
Dar acest partid a făcut și lucruri bune. Vă imaginați cum ar fi fost primul deceniu postrevoluționar dacă ar fi câștigat în 20 mai 1990 Ion Rațiu? Și dacă, idealist vorbind, țara asta n-ar fi rămas căpușată de securiști și foști comuniști în haine civile sau sutanele unei tradiții ultraortodoxe? Iar PNȚCD, PNL, alți politicieni educați în spirit proeuropean, anticomunist, antirus ar fi făcut ca România să meargă „ca unsă”, ca o țară nordică, baltică, spre o tranziție rapidă și liberală spre o democrație normală la cap? Dar apatică? Oameni buni, poate că era mai bine, dar muream de plictiseală. Iar o moarte la vârstă fragedă nu e bună nici măcar din plictiseală. Poate că alergam prin păduri în căutare de aer curat, dar, comozi și relaxați fiind, cine știe dacă mai alergam după idei și principii?!
Mergeam la lucru conștincioși, ne creștea nivelul de trai mult mai repede și mai solid, sistemul de sănătate, educația, la fel, nu erau cămara aia roasă de șobolani, lumea nu se mai plângea atâta, puteam călătorii peste tot, ne permiteam multe, dar… ne plictiseam. Nu simțeai că cineva rupe cămașa pentru tine, să îți dea un ulei la alegeri, o geacă cu sigla PSD, o majorare de pensie în context electoral, iar pentru asta trebuia să închizi ochii la menținerea unui sistem nici capitalist veritabil, nici etatist sadea, un fel de struțo-cămilă cu pretenții de viață nouă, cu oameni vechi și foarte vechi puși pe îmbogățire din banii statului, cu menținerea de privilegii ocupanților instituțiilor de forță și magistratură ale aparatului de stat.
PSD ne-a format ca oameni. N-o fi vrut el asta, dar așa societate ne-a oferit, încât România a fost imunizată cu multă viață civică. Tinerețea noastră n-a fost plictisitoare. Am petrecut nopți în piețe, în adunări la protest, ne-am scuipat ficații, dar nu am cedat tentației să plecam afară, să scăpăm de efervescența vieții oferite de PSD. Și nu-mi pare rău de alegerea făcută. Ne-am maturizat civic cum n-am fi făcut-o în Islanda, de pildă. Am avut curaj, atitudine, apoi era pe cale să le pierdem, dar cum coada șobolanului se regenera mereu și noi o luam de la capăt. Unii dintre noi mai mult, unii mai puțin, dar nu ne-am plictisit în România PSD-ului.
Am ieșit să apărăm justiția de „șobolani”. Nu am reușit, dar imaginea unei piețe pline motivate de ideea nedreptății a încălzit România, a unit-o, a făcut-o mai capabilă să reacționeze la virusul naționalist și populist care bântuie o Europă neimunizată și nepregătită. La limită, e adevărat. Pentru că nu sunt foarte convins ce vrem ca țară. PSD a trăit atâția ani, în ciuda tuturor mizerilor făcute, pentru că o bună parte din România, poate cea mai mare, nu este deranjată să trăiască în furt, inegalitate socială, preferă să beneficieze sau să fie victima sistemului de pile și relații caracteristic unei țări, dacă nu comuniste, atunci sigur corupte, decât să participe la un sistem concurențial.
Dincolo de o evaluare rațională, PSD ne-a oferit toate astea. Celor dornici de o asemenea viață le-a dat satisfacție. Nouă, celorlalți, ne-a dat ocazia să reacționăm, să fim vii social, să combatem, să citim, să scriem, să știm să auzim, să judecăm critic și autocritic, să ne ascuțim simțurile, să decidem. Și mă mai bucur de un lucru venit la pachet cu modul în care PSD și Ion Iliescu ne-a marcat viața. Exista neșansa, cu o mare probabilitate, ca România dusă pe o „cale Ion Rațiu” să eșueze din cauza neputinței unei elite politice curate și bineintenționate, plecăm de la premisa asta, să biruie în fața unui popor pus în regim de frână, a unui sistem care ar fi manipulat la fel electoratul în direcția falimentului reformei. Iar asta ar fi distrus reperul la care ne-am raportat postrevoluționar, dar la care nu am ajuns niciodată.
Pentru toate acestea, am să le mulțumesc lui Ion Iliescu, Oliviu Gherman, Adrian Năstase, Victor Ponta, Liviu Dragnea, Sorin Grindeanu, PSD-ului. Dar acum… e cazul să se ducă.
Comentarii prin facebook