Timişorenii continuă să arunce gunoaie pe domeniul public, poliţiştii locali persistă să-i amendeze

În urma unor noi acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de mediu, doar în ultima lună, au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de 357.700 lei. Două firme au fost sancţionate cu câte 50.000 de lei, iar o femeie a fost amendată cu 30.000 de lei, după ce aruncat gunoaie în zona Drumului Boilor.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat acțiunile pentru depistarea persoanelor fizice și juridice care încalcă legislația referitoare la abandonarea deșeurilor pe domeniul public, colectarea resturilor, transportul și depozitarea acestora.

Doar în ultima lună au fost aplicate 163 sancțiuni pe linie de mediu în valoare totală de 357.700 lei. Spre exemplu, o femeie care a abandonat în zona Drumul Boilor, spre centura ocolitoare a orașului, în canalul de desecare ANIF, deșeuri din material plastic, găleți, saci și alte resturi a fost sancționată conform OG 92/2021 cu o amendă de 30.000 de lei.

O societate de pe Strada Constructorilor care nu a salubrizat amplasamentul așa cum s-a dispus de către polițiștii locali, amplasament pe care se afla o cantitate mare de deșeuri, a fost sancționată cu 50.000 de lei conform OUG 195/2005.

Aceeași sancțiune a fost aplicată și în cazul unei societăți din zona Ovidiu Balea care avea depozitat pe un teren o cantitate mare de deșeuri printre care resturi de la caroserii auto, nici în acest caz acestea nefiind predate, conform somațiilor, unui operator autorizat.

Probleme au mai fost constatate în zone precum Strada Matei Basarab, Suceava, Câmpului, Cozia, Memorandului, Demetriade, Grigore T. Popa, Bistrei, Burebista, Pepinierei, Circumvalațiunii, I. Slavici, Bujorilor, D. I. Mendeleev, L. Rebreanu etc.

Poliția Locală Timișoara atrage din nou atenția că trebuie respectată legislația în vigoare pentru a se evita aplicarea de sancțiuni foarte mari. Verificările au loc și în perioada următoare.

Persoanele care observă nereguli le pot semnala la adresa de email contact@politialoctm.ro  sau la telefoanele Dispeceratului Poliției Locale 0256.246.112 ori 0256.968.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Baluba a spus: (iunie 3rd, 2026 at 13:31 )

De unde sunt de fapt acesti „timisoreni”?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate

Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.