Universitatea de Vest din Timișoara, premiată la Bruxelles cu titlul „ESCI Champion of Excellence”

UVT a fost premiată la Bruxelles, în cadrul ceremoniei „ESCI (European Student Card Initiative) Champions Awards”, pentru contribuțiile remarcabile la promovarea mobilității studențești în Europa și la digitalizarea proceselor aferente acesteia. Din cele 123 de candidaturi depuse de instituții de învățământ superior din 30 de țări, UVT este singura universitate din România care a primit distincția.

Titlul a mai fost primt de alte patru universități europene, din Franța, Italia, Spania și Norvegia. Acestora li se adaugă alte 26 de instituții desemnate câștigătoare la categoriile „EWP Champions” (Erasmus Without Paper) și „ESC Champions” (European Student Card).

Premiul a fost decernat în cadrul evenimentului „European Student Card Initiative: Shaping Student Mobility Beyond 2027”, desfășurat la Bruxelles în perioada 11–12 iunie 2026, care a reunit comunitatea profesioniștilor și instituțiilor implicate în programul Erasmus+.

În calitate de „ESCI Champion of Excellence”, UVT contribuie direct la conținutul și forma pe care inițiativa le va avea după 2027, atât ca model de bune practici la nivel național și european, cât și ca actor implicat în creionarea politicilor europene privind viitorul program Erasmus+ și implementarea acestuia. UVT face parte dintr-un grup restrâns de universități europene care excelează în digitalizarea proceselor administrative de management al mobilităților Erasmus+, prin implementarea activă a infrastructurii „Erasmus Without Paper” (EWP).

Evenimentul de la Bruxelles a marcat încheierea fazei de consultare, în care universitățile premiate au avut un rol esențial, și deschide etapa de pregătire a viitorului ESCI+ după 2027- etapă în care aceleași universități vor continua să joace un rol central.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Acuz: ANI face control de integritate selectiv!”. Sorin Şipoş prezintă un caz mult mai grav decât al Paulei Romocean, nesancţionat de ANI

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, acuză Agenţia Naţională de Integritate (ANI) că face controale selective. El prezintă cazul senatorului Aurel-George Mohan, care în timp ce era președinte al Consiliului de Administrație a Spitalului de Psihiatrie din Ștei era şi președinte PSD Bihor. În urmă cu două zile, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Acuz: ANI face control de integritate selectiv!”. Sorin Şipoş prezintă un caz mult mai grav decât al Paulei Romocean, nesancţionat de ANI
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cupa de Vară Ghiroda 2019

Se caută talente! AJF Timiș a demarat selecția pentru selecționatele județene U11–U14

Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul procesului de selecție pentru formarea selecționatelor județene la categoriile de vârstă U14 (copii născuți în 2013), U13 (2014), U12 (2015) și U11 (2016). În acest sens, a avut loc o întâlnire de lucru cu antrenorii care vor coordona fiecare grupă de vârstă. Aceștia vor avea misiunea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se caută talente! AJF Timiș a demarat selecția pentru selecționatele județene U11–U14
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Universitatea de Vest Timișoara

Grădinița din Dumbrăvița și Primăria Golubac, Serbia, vor fi reabilitate termic în cadrul unui proiect al UVT

Universitatea de Vest Timișoara a lansat proiectul „GreenPublicBuildings – Clădiri publice către sustenabilitate energetică”, o inițiativă transfrontalieră care își propune să transforme două clădiri publice din România și Serbia în exemple de eficiență energetică și utilizare responsabilă a resurselor. Proiectul este implementat de Universitatea de Vest din Timișoara, în calitate de lider de proiect, împreună...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița din Dumbrăvița și Primăria Golubac, Serbia, vor fi reabilitate termic în cadrul unui proiect al UVT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul procesului de selecție pentru formarea selecționatelor județene la categoriile de vârstă U14 (copii născuți în 2013), U13 (2014), U12 (2015) și U11 (2016). În acest sens, a avut loc o întâlnire de lucru cu antrenorii care vor coordona fiecare grupă de vârstă. Aceștia vor avea misiunea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se caută talente! AJF Timiș a demarat selecția pentru selecționatele județene U11–U14
În perioada 14-24 iulie Poli va efectua un cantonament în localitatea Mönichkirchen, din Austria. Pe perioada stagiului alb-violeții vor disputa trei jocuri amicale. Inițial, clubul anunța un cantonament în Slovenia, dar s-a dovedit între timp că varianta austriacă este mai avantajoasă. Echipa și stafful viola vor fi cazați, în cele mai bune condiții, la Hotel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a renunțat la cantonamentul din Slovenia! Dar merge în Austria unde va avea și adversari puternici pentru amicale
Așa cum am anunțat în urmă cu câteva luni, propunerea de grupare și mutare a sălilor de jocuri într-o singură zonă din oraș, pe strada Sulina, a devenit acum proiect de hotărâre, care va fi supus votului consilierilor locali. Spre deosebire de alte orașe mari care au decis unilateral dispariția sălilor de jocuri, Primăria Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mutarea sălilor de jocuri de noroc în zona Sulina ajunge la votul consilierilor locali. Autorizarea, la prețuri piperate
Auto Europa și Dacia au inaugurat Dacia City Store, un nou spațiu de prezentare, consultanță și vânzare auto, amplasat în Iulius Town Timișoara. Evenimentul marchează o premieră națională și propune un mod diferit de întâlnire dintre public și marca Dacia: nu la marginea orașului, într-un showroom convențional, ci în centrul vieții urbane, într-un loc frecventat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marca Dacia e acum prezentă la Iulius Mall, printr-un proiect comun Auto Europa–Dacia
Brunch-ul de la Dintre Dealuri din Sadova Veche (județul Caraș-Severin) reprezintă o oază de gastronomie autentică, unde legumele cultivate cu răbdare devin vedetele unor preparate artizanale de excepție. Gazda acestui concept, Ovidiu, transformă propria grădină dintr-o simplă gospodărie într-un punct de întâlnire vibrant pentru gurmanzi, familii și turiști. Ovidiu cultivă anual o diversitate spectaculoasă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Brunch de vară direct din grădină. Dintre Dealuri te invită la Sadova Veche pentru o experiență senzațională cu gust unic de Banat/FOTO
Rețele Electrice România va investi sute de milioane de lei în lucrări în instalațiile de înaltă tensiune din toate cele trei zone deservite, inclusiv Banat. Compania a lansat pe platforma electronică de achiziții publice SEAP o licitație cu o valoare maximă estimată de până la 387 milioane de lei (fără TVA). Proiectele care vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Distribuitorul local de energie electrică va investi 387 de milioane de lei în modernizarea rețelei
În România, se marchează un moment de referință în educația medicală în zona de învățământ superior prin lansarea primului program de studii universitare de master din Europa Centrală și de Est dedicat prevenirii și managementului integrat al obezității. Programul, cu o durată de doi ani, este inițiat și coordonat de Prof. Univ. Dr. Bogdan Timar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră pentru România. Program de studii universitare la UMF, dedicat prevenirii și managementului integrat al obezității
De la începutul acestui an, polițiștii locali au aplicat sancțiuni de 110.000 de lei celor care nu dețin contracte de salubrizare sau nu au păstrat curățenia în jurul recipientelor de deșeuri. În total au fost 159 de sancţiuni. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au avut în vedere, pe lângă verificările privind abandonul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sancțiuni de 110.000 de lei aplicate de Poliţia Locală celor care nu dețin contracte de salubrizare
CSC Dumbrăvița a început caruselul amicalelor cu două eșecuri fără gol marcat, dar astăzi a obținut primul succes din perioada de pregătire. A fost 2-1 contra colegei de eșalon CSC Șelimbăr, într-un amical disputat astăzi, la orele prânzului, la Șag. Prima repriză a fost controlată de alb-verzi, iar acest lucru s-a văzut și pe tabelă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul După două înfrângeri amicale, Dumbrăvița câștigă în fața unei viitoare adversare din liga secundă
Top