Rămas semnificativ în urmă, șantierul de modernizare a căii ferate dintre Caransebeș și Lugoj, primul lot al traseului până la Arad, începe să aibă activitate vizibilă. În incinta Stației Caransebeș Triaj și pe liniile conexe, echipele de specialitate sunt mobilizate pentru executarea unor lucrări importante la infrastructură, suprastructură, linia de contact și instalațiile aferente.
La linii și aparatele de cale se lucrează la: montarea aparatelor de cale; montarea cadrelor șină–traversă; săpături la cotă pentru Linia Reșița și Linia 10 în stația Caransebeș; lucrări pregătitoare și instalarea echipamentelor exterioare și a rețelelor de cabluri secundare.
La linia de contact și instalațiile conexe sunt în desfășurare relocarea și protejarea cablurilor în zona stâlpilor SE 18, 20, 22 și 29; execuția șanțului de protecție pentru cablul MT 6 kV și montarea provizorie a liniei de contact; distribuirea și montarea stâlpilor și ancorelor; betonarea fundațiilor și capitelurilor; montarea crapodinelor și a traverselor de trecere; inscripționarea stâlpilor.
În paralel cu lucrările de infrastructură, în zona proiectului se desfășoară și activități de cercetare arheologică, acestea fiind realizate în conformitate cu cerințele și reglementările legale aplicabile, pentru protejarea și documentarea eventualelor vestigii arheologice identificate în timpul lucrărilor.
Lotul 1 Caransebeș–Lugoj are o lungime de 39,56 km, iar lucrările sunt executate de Asocierea Rail Works, formată din SC Alstom Transport SA – lider, SC Arcada Company SA și SC Euro Construct Trading 98 SRL. Valoarea contractului este de 1.344.719.352,20 lei fără TVA, iar durata prevăzută este de 6 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție.

















































Comentarii prin facebook