Timișoara e pregătită pentru o nouă ediție a Liberty Maraton. Vor fi impuse numeroase restricții de circulație

În zilele de 3 și 4 octombrie va avea loc cea de-a noua ediție a UVT Liberty Marathon, unul dintre cele mai importante evenimente sportive organizate în vestul țării. De la cursele copiilor și cursa de 2 kilometri, până la probele de 10.5 kilometri, 21 kilometri, 42 kilometri și ștafete, ediția din acest an aduce împreună 5 000 de participanți, voluntari și susținători, într-un weekend construit în jurul mișcării, curajului și comunității.

Programul evenimentului cuprinde în cursul zilei de sâmbătă o cursă de doi kilometri, dar și curse pentru copii pe 200, 400 metri și un kilometru. De la ora 17 e programată Pasta Party pentru toți participanții UVT Liberty Marathon și o tombolă pentru participanții la cursa de 2 kilometri și cursele copiilor. Seara, de la ora 18.20 are loc proiecția filmului „Apă și talpă”, accesul se face pe baza numărului de concurs. Ziua se încheie cu o tombolă pentru participanții la ședința tehnică, cu premii-surpriză și un telefon Samsung S26 ca mare premiu.

Duminică, 4 octombrie de la ora 9 se dă startul în cursele de 10 kilometri, 21 kilometri, 42 kilometri și ștafete, de la ora 14:30 e programată Festivitate de premiere și tombolă, iar de la ora 16 Cursa voluntarilor.

„Ediția a IX-a o are în centrul poveștii pe una dintre cele mai puternice figuri ale performanței sportive românești: campioana Nadia Comăneci, ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026. La 50 de ani de la primul 10 perfect din istoria gimnasticii, semnătura Nadiei Comăneci se regăsește pe medalia pe care participanții o vor primi la Finish.”, spune rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.

”În 2026, UVT Liberty Marathon vorbește despre curajul de a începe, dar mai ales despre omul care prinde contur pe drumul dintre Start și Finish. Despre fiecare pas, fiecare alegere de a continua și fiecare poveste care începe cu un simplu „încerc”. Timp de două zile, Timișoara devine din nou locul în care alergători profesioniști, amatori, copii, familii, voluntari și susținători aleargă, în forme diferite, în aceeași direcție.”, a anunțat UVT.

Pentru buna desfășurare a curselor, se introduc restricții temporare de circulație în Timișoara, în perioada 3 – 4 octombrie, cu ocazia UVT Liberty Marathon 2026.

Utilizatorii platformelor Waze și Google Maps vor fi ghidați în timp real către rute alternative, în funcție de restricțiile active, astfel încât deplasarea prin oraș să fie cât mai ușoară pe durata evenimentului.

Pentru buna desfășurare a evenimentului și siguranța participanților, vor fi instituite următoarele restricții temporare de circulație:

3 octombrie 2026, ora 06:00 – 4 octombrie 2026, ora 17:30

Se va închide traficul pe: Bd. Vasile Pârvan, pe sectorul cuprins între intersecția cu Bd. Mihai Viteazu și intrarea în Pasajul Michelangelo dinspre Bd. Corneliu Coposu.

3 octombrie 2026, între orele 12:00–17:00

Pentru desfășurarea cursei de 2 kilometri, traficul va fi închis pe traseul:

 Bd. Vasile Pârvan

 breteaua spre str. Michelangelo – contrasens

 str. Michelangelo – contrasens, benzile 1 și 2

 Bd. I.C. Brătianu

 str. 20 Decembrie 1989

 Bd. C.D. Loga, între colțul Primăriei și colțul Catedralei

 Bd. Regele Ferdinand I, până la Podul Mihai Viteazu

Vor exista, de asemenea, închideri în adâncime pe:

 str. Patriarh Miron Cristea

 Bd. Mihai Eminescu, între str. Michelangelo și str. 20 Decembrie 1989

 Bd. C.D. Loga, între str. Michelangelo și str. 20 Decembrie 1989

 str. George Enescu

 Splaiul Spiru Haret

 str. Acad. A. Borza

 str. Gh. Andrașiu

 str. Silviu Bejan

4 octombrie 2026, între orele 05:00 – 17:30

Pentru desfășurarea curselor cronometrate, traficul va fi închis pe traseul buclei de 10.5 kilometri:

 Bd. Vasile Pârvan

 Pasajul Michelangelo

 Bd. Corneliu Coposu

 str. J.H. Pestalozzi

 Splaiul Nistrului, pe sectorul dintre fântâna arteziană și Podul Decebal

 Bd. Mihai Viteazu, până la intersecția cu str. Sf. Rozalia

 Splaiul Tudor Vladimirescu, până la intersecția cu Bd. 16 Decembrie 1989

 Splaiul Nicolae Titulescu, după intersecția cu str. Jiul

 Bd. Regele Ferdinand I, de la intersecția cu Bd. 16 Decembrie 1989 până la Podul Mihai Viteazu

 Podul Mihai Viteazu

 Bd. C.D. Loga, între colțul Primăriei și colțul Catedralei

 str. 20 Decembrie 1989

 Bd. I.C. Brătianu, până înainte de sensul giratoriu

 Piața Iancu Huniade – parcarea Modex

Vor exista și închideri în adâncime pe:

 str. Patriarh Miron Cristea, între Bd. Mihai Eminescu și Bd. I.C. Brătianu

 Bd. Mihai Eminescu, între str. Patriarh Miron Cristea și str. 20 Decembrie 1989

 Bd. C.D. Loga, între str. Patriarh Miron Cristea și str. 20 Decembrie 1989

 str. George Enescu

 Splaiul Spiru Haret

 Piața Plevnei – parțial

 str. Brașov – parțial

 str. Virgil Madgearu – parțial

 str. Traian Lalescu, între str. Ioan Curea și Bd. Vasile Pârvan

 str. Delfinului

De asemenea, în data de 04.10.2026, în intervalul orar 05:00 – 17:30, traficul pietonal va fi restricționat astfel: Podul Gen. I. Dragalina (trotuar amonte), Spl. T. Vladimirescu (până la intersecţia cu Bd. 16 Decembrie 1989), Spl. N. Titulescu (până la intersecţia cu Str. Jiul), Bd. 16 Decembrie 1989 (secţiune de trotuar în spatele Catedralei), alei prin Parcul Catedralei, Piaţa Victoriei (latura estică), mal stâng Bega (de la Universitatea de Farmacie până la Club Fratelli).

Restricțiile vor fi aplicate în funcție de desfășurarea competiției, pentru siguranța participanților și buna organizare a curselor.

Se recomandă șoferilor să urmărească indicațiile din trafic, să utilizeze rutele alternative disponibile și să consulte Waze și Google Maps, unde restricțiile și variantele ocolitoare vor fi actualizate în timp real.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Daniel a spus: (octombrie 3rd, 2026 at 08:15 )

Nu se putea găsi o modalitate mai puțin deranjantă pentru a se desfășura acest eveniment? Trebuie 5 ore pentru o cursă de 2km? Probabil că încă se mai implementează agenda lui Fritz, deși acesta nu mai e la butoane. Sau poate este prin subalternii săi slugarnici?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare

Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
  Buziașul a redevenit, în acest weekend, capitala gastronomică și folclorică a Banatului, dar și a Vestului țării. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Papricașului, Vinului și Țuicii a atras mii de pofticioși și iubitori de tradiții, dornici să guste din faimoasele preparate la ceaun și să se bucure de atmosfera autentică de sărbătoare. Sâmbătă:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Finalul săptămânii viitoare va aduce la Timișoara cea de a opta ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Evenimentul, care aduce în mijlocul orașului Timișoara magia unei epoci de poveste, Evul Mediu, este organizat de Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș, în perioada 16-18 octombrie. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.