Primăria Timișoara, amendată de Garda de Mediu cu 50.000 de lei pentru gunoaiele din oraș

Timișorenii au început să facă din luna noiembrie din ce în ce mai multe sesizări la Garda de Mediu, reclamând mizeria din oraș. Gunoaiele au acaparat Timișoara de la 1 noiembrie, de când Horticultura a preluat serviciul de salubrizare stradală în Timișoara, ocupându-se de curățenie în locul Retimului.  Prefectul de Timiș Eva Andreaș a anunțat formarea unei comisii care să verifice salubrizarea stradală în Timișoara și în județ. A venit și prima amendă…

Primaria Timisoara amendata

Comisia mixtă care a verificat salubrizarea stradală în Timișoara este formată din reprezentanți ai Gărzii de Mediu Timiș, ai Direcției de Sănătate Publică și ai Inspectoratului Județean de Poliție.

Controlul realizat de această comisie a fost efectuat în perioada 28 noiembrie – 5 decembrie. Reprezentanții comisiei au constatat că sunt locuri în Timișoara unde gunoaiele sunt amestecate și nu este asigurată curățenia stradală. Primăria Timișoara a fost amendată, astfel, cu 50.000 de lei de Garda de Mediu Timiș.

Cei din Primăria Timișoara au termen până în 4 februarie 2019 să ia măsuri urgente pentru identificarea zonelor unde sunt abandonate deșeuri și să le salubrizeze.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

jean valjean a spus: (decembrie 6th, 2018 at 15:32 )

Ma bucur ca macar dna prefect si Garda de mediu s-au miscat, primaria isi bate joc de oras in mod barbar, iar Robu este un iresponsabil, inconstient , surd si orb la tot ce nu ii priveste augusta-i persoana.
Mizeria este deja atat de mare incat riscul de imbolnaviri este enorm iar holera si ciuma inca mai exista…..ce i drept, nu in lumea civilizata, unde noi NU ne aflam!

Adevaratul Jean Valjean a spus: (decembrie 7th, 2018 at 13:30 )

Lui „JV”.Măi nesimtitule!stii tu de ce.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Studiul de prefezabilitate al sălii polivalente de la Timișoara este aproape gata

Acum, că problema stadionului nou al Timișoarei a fost ”rezolvată”, viceprimarul orașului abordează cel de-al doilea subiect important de infrastructură sportivă al orașului, sala polivalentă. Cosmin Tabără spune că studiul de prefezabilitate al sălii este aproape gata, urmând dezbaterea de către autoritățile centrale a acestuia. El solicită sprijinul tuturor politicienilor pentru susținerea proiectului. Marea problemă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studiul de prefezabilitate al sălii polivalente de la Timișoara este aproape gata
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Spectacol total în derby-ul campionatului. CFR învinge campioana şi şi-a asigurat meciul pentru aurul naţional

Marţi, de la o oră neconvenţională, 12, s-a disputat un meci important din cadrul play-off-ului din elita futsalului românesc între CFR Timişoara şi campioana în exerciţiu, United Galaţi. Partida a fost extrem de spectaculoasă, s-a jucat deschis, la victorie, dar de meci s-au bucurat doar vreo 40 de spectatori. Cam atât poate publicul timişorean într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol total în derby-ul campionatului. CFR învinge campioana şi şi-a asigurat meciul pentru aurul naţional
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Miei de Paște

Protecția Consumatorilor face o serie de recomandări pentru zilele de 1 Mai și de Paști

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anuță că desfășoară acțiuni de control, în toată țara, pentru a verifica modul de comercializare a produselor specifice sărbătorilor pascale, dar și a celor specifice de 1 mai. Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș face o serie de recomandări pentru consumatori.  Sunt vizate de control, în mod special, produsele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Protecția Consumatorilor face o serie de recomandări pentru zilele de 1 Mai și de Paști
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește cea mai nouă ediție a Ezoteric Fest

Expo Timișoara Internațional în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie si Agricultură Timiș vor organiza Ezoteric Fest, ediția a 28-a, un festival pentru o minte liniștită, un suflet și un corp plin de energie, care se va desfășura la Centrul Regional de Afaceri Timiș. Acesta va avea loc în perioada 9 – 12 mai, vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește cea mai nouă ediție a Ezoteric Fest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Expo Timișoara Internațional în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie si Agricultură Timiș vor organiza Ezoteric Fest, ediția a 28-a, un festival pentru o minte liniștită, un suflet și un corp plin de energie, care se va desfășura la Centrul Regional de Afaceri Timiș. Acesta va avea loc în perioada 9 – 12 mai, vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește cea mai nouă ediție a Ezoteric Fest
Acum, că problema stadionului nou al Timișoarei a fost ”rezolvată”, viceprimarul orașului abordează cel de-al doilea subiect important de infrastructură sportivă al orașului, sala polivalentă. Cosmin Tabără spune că studiul de prefezabilitate al sălii este aproape gata, urmând dezbaterea de către autoritățile centrale a acestuia. El solicită sprijinul tuturor politicienilor pentru susținerea proiectului. Marea problemă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studiul de prefezabilitate al sălii polivalente de la Timișoara este aproape gata
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În luna mai vom avea parte de evenimente deosebite la Ziua Porților Deschise a Școlii de Arte din Timișoara
Fragilitatea unei majorități pierdute de actuala administrație a primăriei Timișoara s-a văzut, marți, la ședința de plen extraordinară, susținută online. Unul dintre proiectele depuse cu (extremă) urgență pe lista suplimentarelor a picat cu brio, pentru că nu era cine să ridice mâna să-l voteze. ”Efectul Raul Ambruș” s-a văzut din plin! Cu un Raul Ambruș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Actuala administrație, nevoită să se vadă înfrântă, după ce nu mai deține majoritatea în plenul CLT
Ieri, 29 aprilie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Caraș-Severin, au efectuat 23 de percheziții domiciliare, în Caraș-Severin și Timiș. Au fost vizate persoane cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri risc și mare risc, efectuarea fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de persoane, cercetate penal pentru constituire de grup infracţional, trafic de droguri şi alte fapte grave
În ședința extraordinară a Consiliului Local de astăzi, s-a aprobat Planul Urbanistic Zonal pentru construirea noului adăpost pentru animale fără stăpân. Acum câteva luni primarul Dominic Fritz anunța că Primăria Timișoara are în plan construirea unui nou adăpost pentru animale fără stăpân în zona Freidorf. Pe terenul destul de mare se dorește adăpostirea a 600...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara începe munca la noul adăpost pentru câini
Marţi, de la o oră neconvenţională, 12, s-a disputat un meci important din cadrul play-off-ului din elita futsalului românesc între CFR Timişoara şi campioana în exerciţiu, United Galaţi. Partida a fost extrem de spectaculoasă, s-a jucat deschis, la victorie, dar de meci s-au bucurat doar vreo 40 de spectatori. Cam atât poate publicul timişorean într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol total în derby-ul campionatului. CFR învinge campioana şi şi-a asigurat meciul pentru aurul naţional
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest va fi parte din  organizarea primului eveniment regional de cybersecurity adresat întreprinderilor mici și mijlocii din zona de Vest a României – CyberTM 2024. Tematica vizează provocările actuale în domeniu și soluțiile la dispoziția IMM-urilor în materie de securitate cibernetică: software, hardware și opțiuni de finanțare. ADR Vest este partener...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc CyberTM, primul eveniment regional de securitate, destinat IMM
Top