Evoluție matură a handbaliștilor de la SCM Poli în prima semifinală a Cupei României disputată la Focșani, împotriva echipei gazdă. Partida a fost echilibrată, însă bănățenii au avut un plus, atât ca echipă cât și individual. Poli s-a impus cu 25-18, după un meci pe care l-a dominat în mare parte.
Focșaniul a condus în debut, cu 1-0 și 2-1, dar violeții au preluat conducerea cu 5-2, și nu au mai cedat-o. Linia de 9 metri a fost la înălțime, iar soluțiile au venit și de pe extreme. Diferența maximă în prima parte a fost de 5 goluri, dar la pauză s-a intrat cu 13-9. În partea secundă, violeții au menținut mult timp ecartul de patru lungimi, dar moldovenii s-au apropiat periculos la două goluri, 17-15 și 19-17, având și atacul. Tcaciuc a apărat senzațional, iar în atac Sadoveac a fost inspirat. Bănățenii s-au distanțat din nou la patru goluri, 21-17, după care și-au făcut ușor finalul de joc.
S-a încheiat 25-18, o victorie muncită și meritată pentru bănățeni, pe un teren ostil. Mâine, Poli va juca marea finală a Cupei României, cu învingătoarea dintre Steaua și Dinamo. Marjanovic a reușit 9 goluri pentru bănățeni, iar Sadoveac 8, ei fiind principali marcatori ai echipei.
Comentarii prin facebook