Consilierii județeni din Timiș au aprobat o listă de investiții provizorie pe anul 2019. Sunt proiecte care continuă, din anul 2018, deși bugetul național nu a fost încă promulgat de președintele României.
Prin această listă provizorie a fost aprobată continuarea proiectelor care au fost demarate în 2018 și pentru care deja există contracte spre a fi încheiate și să putem deconta aceste acțiuni de investiții.
poriecte lista provizorie„Pot să vă dau exemple: rezolvarea situației la Ghizela, cu acele filtre pentru stație, achiziționarea unui microbuz la nivelul consiliului județean, care a demarat în 2018, și pentru care am semnat contractul și trebuie făcute plățile, de aceea am luat decizia de constituire a unei liste provizorii. Această listă am mai votat-o, dar am reactualizat-o acum, pentru că a intervenit acest proiect pe fonduri europene al DGASPC Timiș, fiind necesară o sumă de 85.000 de lei, nu am mărit valoarea întregii liste, am mutat doar sume de la DGASPC Timiș pentru acest proiect, în ideea că trebuie să mișcăm foarte repede studiul de fezabilitate, ținând cont că termenul de depunere al proiectului este până în iunie, iar procedurile de achiziție durează destul de mult (…) Sper în perioada următoare să avem bugetul de stat aprobat, astfel încât să putem continua cu aprobarea bugetului județului”, a spus președintele CJ Timiș.
Comentarii prin facebook