Consilierul județean, fost și actual, cu o pauză de aproximativ două luni, Nistor Geană, s-a întors în rândul aleșilor județeni, după ce a câștigat în primă instanță procesul cu Prefectura Timiș.
În luna ianuarie, ALDE i-a retras sprijinul politic lui Geană, iar prefectul de Timiș a emis un ordin de invalidare a mandatului de consilier județean. Geană a contestat acest ordin și a câștigat în primă instață, decizia având titlu executoriu.
Prin urmare, astăzi, la plenul consiliului județean, a luat loc din nou în fotoliul de consilier, în locul colegei sale care l-a înlocuit, timp de două luni, Mihaela Veronica Nagy. Președintele ALDE Timiș Marian Cucșa a spus că Geană va sta, probabil, doar în această ședință în fotoliul de consilier, urmând ca procesul să se judece în continuare pe fond.
Comentarii prin facebook