Deşi conducea la general cu 7-2, iar pe „hard” cu 6-1, deşi în această săptămână a făcut antrrenament cu ea şi chiar a câştigat un set amical cu 6-0, deşi era marea favorită a partidei, deşi avea şansa să revină pe primul loc, Simona Halep a pierdut uşor un meci în care a avut o cădere inexplicabilă. Un meci care putea să o readucă în postura de lider mondial. Constănțeanca a cedat în fața Karolinei Pliskova cu 5-7, 1-6 la seturi.
Vorbim de partida de la Miami dintre Simona Halep şi Karolina Pliskova. Românca avea nevoie de victorie pentru a reveni pe primul loc, în timp ce Pliskova trebuia să câştige acest meci, dar şi finala pentru a urca pe poziţia a doua. Meciul din semifinale, dominat până la urmă clar de cehoaică a fost întrerupt de două ori de ploaie. Simona a condus cu 5-3 în primul set, dar apoi a pierdut inexplicabil 9 game-uri la rând.
Pliskova s-a impus cu 7-5, 6-1 şi va juca prima finală în Florida contra lui Ashleigh Barty, care de luni va intra în Top 10 WTA. Câștigătoare în fața Simonei Halep, Karolina Pliskova a reușit astăzi 23 de mingi câştigătoare faţă de doar 14 ale româncei. Halep a dominat la un capitol dureros, cel al greșelilor neforțate, 20-16.
Comentarii prin facebook