Tragedie pe Autostrada A1 Timișoara – Lugoj: două persoane au murit, doi copii sunt în comă. Șoferul care circula pe contrasens a fugit de la fața locului / FOTO

Tragedie pe Autostrada A1 Timișoara – Lugoj, azi-dimineață, în apropierea nodului de la Balint. Două persoane au murit, iar doi copii au fost transportați în stare gravă, comatoasă, inconștienți, la spital, după un accident rutier provocat de un șofer care circula pe contrasens. Mai mult, vinovatul a fugit de la locul în care s-a petrecut incidentul, iar acum este căutat de polițiști.
UPDATE Unul dintre cei doi copii transportați la spital a murit.

Cele două autoturisme s-au ciocnit violent pe Autostrada A1, la kilometrul 447, în jurul orei 4.35, pe sensul de mers Traian Vuia – Timișoara. Într-unul dintre autoturisme se aflau trei adulți și doi copii. Doi dintre adulți au rămas încarcerați între fiarele mașinii, iar ulterior medicii au fost nevoiți să-i declare decedați.

Copiii, în schimb, în vârstă de 6 și 5 ani, au fost transportați la spital în stare foarte gravă, fiind inconștienți. Cel de-al treilea adult, chiar tatăl lor, nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.  Autoritățile care au intervenit la fața locului nu l-au găsit pe șoferul vinovat, care conducea pe contrasens, el părăsind locul accidentului.

Conform celor de la DRDP Timișoara, circulația este închisă. Se estimează reluarea ei în jurul orei 9.00. La fața locului au intervenit două autospeciale cu modul de descarcerare, o autosanitară SMURD și 14 subofițeri, 3 ambulanțe SAJ, echipaj de poliție.

[ngg src=”galleries” ids=”4578″ display=”basic_thumbnail”]UPDATE După câteva ore în care s-a zbătut între viață și moarte, unul dintre cei doi minori, în vârstă de 5 ani, și-a dat ultima suflare, în jurul orei 10.00. Celălalt copil transportat la spital, în vârstă de 6 ani, se află în stare gravă, internat la Terapie Intensivă, cu contuzii craniene și toracice. Copilul decedat avea traumatisme craniene și toracice. A fost resuscitat timp de aproape două ore de doctori, însă și-a pierdut viața, spun cei de la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.

Polițiștii au reușit să-l identifice pe cel care a condus pe contrasens și a provocat accidentul. Este vorba de un bărbat în vârstă de 43 de ani, care este acum urmărit.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

tibi a spus: (iunie 21st, 2019 at 08:43 )

in fiecare saptamana e cel putin cate un imbecil care circula pe contrasens
politia pe ce mm primeste salariu???

marius a spus: (iunie 21st, 2019 at 08:45 )

Incredibil … ce dracu de tara e asta!?

Ovidiu a spus: (iunie 21st, 2019 at 09:17 )

Pentru că indicatoarele sunt puține și prost amplasate! Trebuie mai multe, trebuie semne pe asfalt etc. E uluitor cât de ușor se poate greși.

ion a spus: (iunie 21st, 2019 at 09:27 )

Merita impuscat idiotu dracu.

cet a spus: (iunie 21st, 2019 at 10:07 )

Doamne, in ce tara am ajuns sa traim!!

Rational a spus: (iunie 21st, 2019 at 10:15 )

asa se intampla cand dai acces la autostrada tuturor ciobanilor de la Romanesti dar blochezi total aproape intrarea dinspre Timisoara.

lola a spus: (iunie 21st, 2019 at 10:26 )

Asa se intampla cand toti imbecilii au acces pe foarte putinii km de autostrada….a venit boul de la Taranoaia si a distrus vietile unor oameni nevinovati.Saracii copiii aia!
Porcul mai este si las, a fugit dupa ce a provocat dezastrul!
Puscarie pe viata!!!!

seba a spus: (iunie 21st, 2019 at 15:46 )

Omul intentionat a condus pe contrasens. Puscarie maxima daca nu chiar pe viata!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş

USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua

După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Economic vezi arhiva Economic

Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație
MINA îi așteaptă pe vizitatori la Iulius Town cu două noi spectacole imersive, „Da Vinci” și „Rembrandt”, care propun călătorii vizuale distincte în universul unor artiști care au schimbat istoria artei. MINA Studios continuă să exploreze felul în care tehnologia poate transforma relația publicului cu patrimoniul artistic și poate crea noi modalități de a descoperi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara începe un nou șantier în zona de nord a orașului, într-un moment în care traficul din această parte a orașului va fi deja afectat de mai multe lucrări. De săptămâna viitoare, pe lângă șantierele existente, vor începe lucrările la viitorul Pod Solventul și cele de regenerare urbană din zona Kuttel, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Republicii intră în șantier exact când nordul Timișoarei se blochează: Podul Muncii, Solventul și Kuttel sunt deja în schemă
După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României
Timișorenii care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire ar trebui să fie pregătiți pentru o eventuală majorare a prețului practicat la acest serviciu, spune viceprimarul Ruben Lațcău. O altă greutate pentru buzunarul cetățeanului la plata căldurii ar putea fi și oprirea momentană a plății căldurii în două… rate, dar situația va fi doar una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău nu exclude o majorare a prețului gigacaloriei produse de Colterm
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.