Nicolae Robu ar putea obliga timișorenii să se vaccineze anti-Covid-19

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Primarul Nicolae Robu confundă grav sula cu prefectura când cere ultimativ purtatul măști de protecție în aceste zile. Nu ideea o contest, firește. Chiar cred că suntem departe de disciplina și seriozitatea ce-ar trebui să le avem raportat la riscul infectatării cu virusul SARS-Cov 2. Aș vrea să nu mai auzim de persoane care tratează la mișto această pandemie, care au în cap numai conspirații și care prin acest comportament îmi pune mie și altuia mai bătrân ca mine viața în pericol.

Purtatul măștii este obligatoriu din rațiuni de bun simț igienic în aceste zile, dar nu pentru că zice sau ne obligă Nicoale Robu. Nu trebuie să vină primarul să ne forțeze să purtăm chiloți sau să ne spălăm pe dinți sub sancțiunea legii, nu, așa ceva ar trebui să vină din rațiunea fiecăruia de a se salva și a nu pune în pericol pe alții apropiați și mai vulnerabili.

Ar fi, totuși, o problemă. Cetățeanul trebuie să aibă la dispoziție aceste măști și mănușile care să ne protejeze cu eficiență. Am înțeles că în ultima vreme au mai apărut măști în comerț. E adevărat, la prețuri mult mai mari, după cum o „stabiliește” piața. Poate că abuzul prețului umflat vine din fiecare verigă a acestui lanț comercial, dar în primul rând de la producătorul chinez care s-a pus pe căpătuială. Plătim mai mult, bine totuși că găsim. Vorbesc de măști, căci la mănuși este o problemă. O mănușă chirurgicală cu noroc o găsești la 2-3 lei perechea și, în cazul repornirii economiei, am putea consuma câteva perechi pe zi. Am zis „cu noroc” pentru că nu se prea găsesc mănuși de unică folosință, iar mănușile de sudură sau de schi nu cred că au fost în mintea lui Nicolae Robu când a gândit această regulă.

Mult mai înțelep din acest punct de vedere a fost premierul Ludovic Orban: „Nu poţi să impui această obligativitate atâta timp cât nu există o capacitate de producţie care să-i ofere fiecărui cetăţean posibilitatea de a achiziţiona la preţuri decente, preţuri rezonabile, cantităţile de măşti necesare. Sigur că există această recomandare, dar cine se apucă să impună această obligativitate fără să ofere cetăţenilor posibilitatea de a găsi aceste măşti… Sigur că este bine să se poarte măşti, dar nu poţi să impui o astfel de obligaţie până când nu ai o ofertă similară. Ei (autorităţile din mai multe judeţe – n.r.) au dat obligaţia de a purta măşti oarecum fixând o normă care nu este posibil să fie respectată”, spunea liderul PNL pentru Digi24, pe vremea când primarii începeau să impună astfel de măsuri.

S-a supărat edilul Timișoarei că lumea îi cere lui mănuși sau măști? Lui sau instituției primăriei? Aici are dreptate. Nu suntem în comunism ca cineva să ne dea de-a moaca, dar cetățeanul cere autorității o soluție decentă, nu pomană. Nu cred că primăria are obligativitatea să ofere gratis măști sau mănuși, dar nici nu poți cere unui om să facă ce-i este peste putință să facă, vorba lui Orban. Nu-i poți cere să poarte ce nu găsește omul în magazine sau le găsește la prețul lor în aur. De ce nu cere Nicolae Robu să poarte obligatoriu combinezoane, cizme de protecție, vizieră, ventilator ATI în portbagaj sau doamnele să poarte gel biocid în poșetă? Eu zic să nu o mai lălăie cu măsurile astea în pași mărunți: să oblige lumea să se vaccineze anti-Covid-19. Te joci cu „Fanaticul”?!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Dima a spus: (aprilie 24th, 2020 at 10:29 )

Pana la Robu, o sa ne oblige Bill Gates s-o facem cand scoate el pe piata vaccinul.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

„Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş

Primăria Timișoara anunţă continuarea investițiilor în infrastructura școlară prin modernizarea curților și terenurilor de sport din mai multe unități de învățământ. Intervențiile sunt realizate prin ASEMT și urmăresc să încurajeze mișcarea în rândul elevilor și să transforme curțile în spații folosite atât în timpul programului școlar, cât și după ore. „Încurajăm mișcarea în rândul copiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei

Grupul consilierilor liberali din Consiliul Local va propune acordarea titlului de Cetățean de Onoare şi lui Dan Negru şi Cristian Chivu. Anunţul a fost făcut de preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea, a doua zi după ce Primăria Timişoara a anunţat o listă cu şase persoane care vor primi acest titlu. Cu o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie pentru Dumbrăvița la ultima repetiție înainte de debutul în campionat

CSC Dumbrăvița a câștigat cu 3-0 ultimul amical disputat în această vară, pe terenul conjudețenei CSC Ghiroda și Giarmata Vii. Alb-verzii au controlat jocul de pe stadionul „Emilian Pavel” și au reușit să se desprindă pe final. Este primul succes din pregătiri, echipa de la Pădurea Verde înregistrând anterior un eșec și trei remize. Dragoș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Dumbrăvița la ultima repetiție înainte de debutul în campionat
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară”. Parte a acestuia este și calea ferată pe ruta Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița. Contractele vizează modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăvița a câștigat cu 3-0 ultimul amical disputat în această vară, pe terenul conjudețenei CSC Ghiroda și Giarmata Vii. Alb-verzii au controlat jocul de pe stadionul „Emilian Pavel” și au reușit să se desprindă pe final. Este primul succes din pregătiri, echipa de la Pădurea Verde înregistrând anterior un eșec și trei remize. Dragoș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Dumbrăvița la ultima repetiție înainte de debutul în campionat
Societatea Colterm a efectuat golirea totală a bazinului Nodului Hidrotehnic de pe Bega, la intrarea în oraș a canalului. Operațiunea este necesară pentru întreținerea și curățarea acestuia. Acolo se află și microhidrocentrala care a oferit curentul electric necesar iluminării în premieră a străzilor orașului Timișoara. Apele scăzute ale Begăi le-au oferit specialiștilor de la Colterm,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bazinul microcentralei din Fabric a fost golit total
Primăria Timișoara anunţă continuarea investițiilor în infrastructura școlară prin modernizarea curților și terenurilor de sport din mai multe unități de învățământ. Intervențiile sunt realizate prin ASEMT și urmăresc să încurajeze mișcarea în rândul elevilor și să transforme curțile în spații folosite atât în timpul programului școlar, cât și după ore. „Încurajăm mișcarea în rândul copiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş
Evenimentul care leagă prietenii prin educație. Într-un oraș care și-a construit identitatea prin conviețuirea mai multor culturi, unul dintre cele mai longevive festivaluri studențești internaționale din România continuă, de peste trei decenii, să demonstreze că diversitatea este o resursă pentru dialog, creativitate și inovare. Organizat de Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 150 de studenți din 40 de țări vin la ISWinT 2026, eveniment de marcă organizat de UPT
Șantierul început în luna aprilie, pentru extinderea la patru benzi a drumului județean ce leagă Sânandreiul de drumul național Timișoara – Arad, a avut o evoluție extrem de bună. Conform Consiliului Județean Timiș, șantierul a ajuns la 70 la sută din total. Contractul a fost semnat în februarie, lucrările au început efectiv în aprilie. ”S-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei a ajuns la 70 la sută din total
Societatea Rețele Electrice România, parte a grupului PPC în România, a anunțat că a finalizat lucrările de modernizare pentru stația de transformare 110/20 kV Freidorf din Timișoara. Aceasta deservește circa 9.000 de clienți din zona cu același nume a orașului. Investiția de circa 26 de milioane lei face parte din strategia companiei de a crește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Freidorf Timișoara a fost modernizată de distribuitorul local de energie cu 26 de milioane de lei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.