Autorităţile române şi austriece au ajuns la un acord, iar din 2 mai din Timişoara vor porni spre Austria trenuri speciale pentru îngrijitori români. Trenurile sunt puse la dipoziţie de către Căile Ferate Austriece şi, foarte probabil, vor circula zilnic, potrivit unui Ordin al ministrului Transporturilor, Lucian Bode.
Săptămâna trecută, televiziunea publică austriacă a anunţat că îngrijitorii din România vor putea călători spre clienţii lor din Austria cu un tren special, cu plecare din Timişoara. Trenul era prevăzut că va avea o cursă săptămânală, autoritățile austriece precizând că, dacă va fi necesar, cursele ar putea fi suplimentate la trei pe săptămână. Călătorii vor fi obligaţi să poarte măști de protecție, iar cheltuielile de călătorie vor fi suportate de clienții îngrijitorilor.
La finalul săptămânii trecute, ministrul Tranporturilor, Lucian Bode afirma la Timişoara că nu ştie nimic despre intenţia austriecilor. Ulterior, Bode anunţa că solicitarea Ambasadei Austriece a ajuns vineri la minister.
Potrivit unor surse, astăzi a fost emis un Ordin de Ministru, prin care se dă “undă verde” circulaţiei acestor trenuri. Primul va pleca din Timişoara pe 2 mai, iar cursele ar putea avea loc zilnic, nu săptămânal.
Îngrijitorii care pleacă din România vor fi obligați fie să intre 14 zile în carantină, fie să efectueze un test după sosirea lor în Austria.
Peste 33.000 de cetățeni austrieci au nevoie de îngrijire 24 de ore, iar jumătate dintre îngrijitori provin din România, a anunţat televiziunea publică austriacă, ORF.
Update. Programul curselor este următorul:
Comentarii prin facebook