Câte persoane pot participa la un “party” organizat într-un aprtament, în timpul stării de alertă? Dar în aer liber? Ministrul de Interne, Marcel Vela, vine cu noi precizări.
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a transmis, într-un video pe Facebook, că numărul maxim de persoane care pot fi invitate la o aniversare sau o onomastică, dacă evenimentul este organizat într-un apartament, este de opt. În schimb, la un eveniment care implică o slujbă religioasă, nuntă, botez sau înmormântare, pot participa până la limita de 16 persoane. Precizările lui Vela vin şi în contextul în care, astăzi fiind Sfinţii Constantin şi Elena, mulţi români îşi serbează onomastica.
„Limita de 8 persoane se referă la spații închise, de exemplu, într-un apartament cineva dorește să își țină ziua de naștare, sau de nume, cum este astăzi de Sfinții Constantin și Elena. Pentru a reduce riscul, în spațiile închise, în apartamente, evenimentele personale să nu fie organizate cu mai mult de opt persoane. Evenimentele de familie se pot organiza cu 16 persoane, cele personale, de familie, care țin de slujbe religoase”, a explicat Vela.
Vela a adăugat că, după 1 iunie “dacă totul va fi în regulă, evident se va reamenaja și această regulă”.
Comentarii prin facebook