La Timişoara are loc prima conferinţă complet virtuală dedicată educaţiei digitale

EDEN 2020

EDEN 2020

Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul ID/IFR și e-Learning, împreună cu Asociația Internațională EDEN organizează prima conferință complet virtuală dedicată educației digitale și inteligenței artificiale. Aceasta va avea loc în perioada 22-24 iunie și are în program prezentări pentru 90 de lucrări academice selectate, zece workshop-uri, opt keynote speakeri de talie mondială, dar și evenimente sociale.

Conferința EDEN 2020 se va concentra pe concepte educaționale contemporane, dar și practici, abordări și instrumente avansate pentru soluții digitale inovatoare în educație. În contextul de astăzi, al educației în timpul pandemiei, acestea sunt cu atât mai relevante, iar la EDEN 2020 vor fi prezentate cele mai recente rezultate ale cercetărilor în educația digitală.

Odată cu această conferință, Universitatea Politehnica din Timișoara lansează o aplicație dedicată de conferințe virtuale academice, unice, ConferenceUPT (https://conference.upt.ro/ ) cu facilități de la organizare de sesiuni de lucru, de integrare a lucrărilor academice, de includere a prezentărilor realizate și conectare prin videoconferință, la posibilități de comunicare directă, oferind cces nelimitat tuturor participanților, pentru realizarea unei comunități virtuale EDEN2020.

Programul conferinței este disponibil pe: https://www.edenonline.org/2020_timisoara/programme/.

Opt speakeri de calibru internațional vor prezenta la EDEN2020, venind virtual din Australia, Europa și Statele Unite ale Americii. Pentru a doua oară la o conferință organizată de UPT, va vorbi Martin Dougiamas, fondatorul și CEO Moodle, cea mai utilizată platformă educațională la nivel mondial, care va prezenta impactul tehnologiilor deschise și colaborarea cu UNESCO. Una dintre cele mai de succes femei în domeniul roboticii, prof. Daniela Rus, de la MIT, SUA, directorul Centrului de robotică și inteligență artificială, unul dintre oamenii de știință din spatele roboților avansați din Boston, va expune impactul inteligenței artificială asupra modului în care vor munci oamenii in viitor.

Practicile avansate de evaluare digitală cu ajutorul inteligenței artificiale în educație vor fi prezentate de prof. Denise Whitelock, directorul interimar al Institutului de Tehnologie Educațională de la Open University, Marea Britanie.

George Dimitrov, director adjunct pentru educație digitală și inovare al Direcției generale de Educație, Tineret, Sport și Cultură, va prezenta recentul Pact European pentru Educația Digitală. Prof. Demetrios Sampson, de la Universitatea Piraeus, Grecia, va vorbi despre analiza datelor educaționale în educația online, iar prof. Jesus Boticario de la UNED, Spania, va analiza dacă sunt universitățile înțeleg ce înseamnă utilizarea masivă a inteligenței artificial în educație. Dr. Diana Andone, directorul Centrului eLearning din Universitatea Politehnica din Timișoara, va vorbi despre educația digitală în UPT, cu accent pe modul în care este pregătită societatea românească pentru viitorul digital. De-a lungul celor trei zile de conferință, vor fi prezentate peste 90 de lucrări academice selectate, publicate în regim de acces deschis și integrate în baze de date academice internaționale.

Toate sesiunile plenare vor fi disponibile gratuit, online, putând fi urmărite de publicul larg pe pagina Centrului de e-learning (https://elearning.upt.ro/ro/category/comunitate/eden/ ) sau pe canalul de YouTube, prin live-streaming (https://www.youtube.com/playlist?list=PLAO3ySlu9pvOBkIlS3o4pMxffas9VGI9I ).

Informații despre conferința EDEN 2020 sunt disponibile și pe pagina oficială a conferinței: https://www.eden-online.org/2020_timisoara/ , pagina oficială CeL: https://elearning.upt.ro/ , respectiv pe Facebook: https://www.facebook.com/events/566338460976888/ 

 

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

A început montarea primei părți a tablierului la Podul Muncii/FOTO

Constructorul care reabilitează Podul Muncii pare să fi reușit să recupereze întârzierile existente în proiect și a început montarea tablierului metalic, deocamdată doar componentele dinspre partea cu Gara Mare. Elementele care compun noua structură, ce va face legătura între cele două maluri și va susține carosabilul, trotuarele și pista pentru biciclete, au fost realizate în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început montarea primei părți a tablierului la Podul Muncii/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Campioană la 13 ani, printre rivale de 18: Povestea Mariei, puștoaica din Timișoara care cucerește apele cu două ghiozdane în spate

Timișoara are o nouă stea în sportul nautic. La doar 13 ani, Maria Burfă, elevă în clasa a VII-a C la Școala Gimnazială Nr. 13 Timișoara, a reușit o performanță frumosă la Cupa României la Juniori de kaiac-canoe. Deși a concurat împotriva unor sportive mult mai experimentate, cu vârste cuprinse între 17 și 18 ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioană la 13 ani, printre rivale de 18: Povestea Mariei, puștoaica din Timișoara care cucerește apele cu două ghiozdane în spate
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Constructorul care reabilitează Podul Muncii pare să fi reușit să recupereze întârzierile existente în proiect și a început montarea tablierului metalic, deocamdată doar componentele dinspre partea cu Gara Mare. Elementele care compun noua structură, ce va face legătura între cele două maluri și va susține carosabilul, trotuarele și pista pentru biciclete, au fost realizate în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început montarea primei părți a tablierului la Podul Muncii/FOTO
Timișoara are o nouă stea în sportul nautic. La doar 13 ani, Maria Burfă, elevă în clasa a VII-a C la Școala Gimnazială Nr. 13 Timișoara, a reușit o performanță frumosă la Cupa României la Juniori de kaiac-canoe. Deși a concurat împotriva unor sportive mult mai experimentate, cu vârste cuprinse între 17 și 18 ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioană la 13 ani, printre rivale de 18: Povestea Mariei, puștoaica din Timișoara care cucerește apele cu două ghiozdane în spate
În perioada 9-11 octombrie 2026, 50 de artizani și producători locali, zeci de profesori și elevi, artiști și scriitori, antreprenori, activiști de mediu, cercetători și numeroși membri ai comunității locale vor fi prezenți la cea de-a șasea ediție a Festivalului LA PAS/ Slowing Down, festival de hrană și cultură sustenabilă. Organizat de Asociația CRIES –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acest weekend aduce la Timișoara cea de a șasea ediție a festivalului La Pas
Consiliul Județean Timiș cere părerea cetățenilor pe două proiecte de hotărâre. Unul dintre acestea se referă la Ghidul privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor sportive inițiate de către structurile sportive de drept public, în cadrul programelor sportive de utilitate publică, pentru anul 2027, iar cel de al doilea Ghidul privind finanțarea din fonduri publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș cere părerea cetățenilor pe ghidurile de finanțare a proiectelor sportive de anul viitor
La Şag s-a făcut un pas decisiv pentru noua grădiniță cu program prelungit din zona Mănăstire. Este vorba de semnarea contractului de execuție. Valoarea totală de a proiectului este de aproape 4,5 milioane de lei. Noua grădiniță va include: 4 săli de grupă spațioase: o sală multifuncțională pentru activități educative și festive; grupuri sanitare moderne...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru o nouă grădiniță cu program prelungit la Şag
Astăzi, 6 octombrie, se deschid porțile creșei din Albina, comuna Moşniţa Nouă, prin proiectul „Primii pași spre viitor – Sprijin și incluziune pentru copii”. Proiectul este realizat în parteneriat cu Județul Timiș (lider), Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Comuna Săcălaz și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș. Prin acest proiect, 40 de antepreșcolari din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Azi se deschide creşa din Albina, comuna Moşniţa Nouă
În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Acuzat de PSD-istul Alexandru Iovescu de faptul că folosește dubla măsură în actele administrative, mai precis la problema verificării stațiilor de autobuz pentru transportul în județ, prefectul de Timiș, Paul Finta, răspunde prompt acuzațiilor. Membru USR, el vorbește despre acuzații fără sens, atunci când nu există argumente juridice. Atacarea hotărârii CJ Timiş legată de stațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul Paul Finta răspunde acuzațiilor de folosire a dublei măsuri și execuție la comandă politică
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.