Casa Mühle – o poveste despre „cârpacizarea” Timişoarei, dar cu final fericit

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

A doua jumătate a anilor “90, prima decadă şi mai bine a noului mileniu. O perioadă de aproape două decenii în care se scrie una dintre cele întunecate episoade din istoria Timişoarei, o pată neagră pe blazonul oraşului. O poveste urâtă pentru care Timişoara a fost arătată cu degetul în întreaga ţară.  Şi mă refer aici la acapararea de către clanurile ţigăneşti a clădirilor din centrul oraşului şi nu numai. Imobile în care au funcţionat spitale, şcoli, grădiniţe sau pur şi simplu clădiri impresionante şi reprezentative ale oraşului au ajuns în mâinile romilor aşa-zis de mătase.

E adevărat şi că aceste clanuri, dintre care s-a detaşat cel al lui Cârpaci, ai căror membri nici măcar nu ştiu scrie şi citi, nu ar fi realizat nimic fără ajutorul unor „gulere albe”. Şi mă refer aici la oameni din administraţie, procurori, judecători, avocaţi, notari, poliţişti, ANAF (nu trebuia văzut ce impozite au plătit pe sumele puse pe masă de alde Cârpacii?). Au existat adevărate reţele infracţionale prin care acste imobile au ajuns la clanuri. Clanuri, care sunt doar vârful unui aisberg extrem de toxic, fiindcă în la baza lui din „ocean”, au fost/sunt oameni puternici inclusiv din justiţie. O justiţie de tarabă, care ar face staborele ţigăneşti să roşească de ruşine. În cel mai bun caz, în acea perioadă, liderii administraţiei locale au fost indolenţi în faţa acestui fenomen.

Printre imobilele care au ajuns în proprietatea clanului Cârpaci s-a numărat şi cunoscuta Casă Mühle. Cazul acestui imobil este emblematic pentru ceea ce s-a întâmplat în Timişoara acelor ani, deznodământul fiind însă unul fericit. Povestea acestui imobil simbolic este în general cunoscută. Versiunea actuală a casei a fost ridicată, în stil secession, în 1909, de Oskar Reinhardt un arhitect independent și constructor din Viena, pe un teren achiziţionat de Wilhelm Mühle, celebru arhitect peisagist şi florar. De numele acestuia şi a fiului său Árpád Mühle, tot florar, sunt legate mai multe obiective din Timişoara, printre care Parcul Rozelor. De atunci Timişoara a rămas şi cu denumirea de Oraşul rozelor/trandafirilor.

După 1989, o parte din vilă a fost preluată de ICRAL și repartizată unui ofiţer de Securitate. El a cumpărat acea parte a vilei la un preţ derizoriu, aproximativ 10.000 DM, beneficiind de Legea 112/1995. Deși legea prevedea că imobilul nu putea fi înstrăinat o perioadă de 10 ani de la obținere, securistul şi-a vândut partea, prin anul 2000, fără ca primăria să-și fi exercitat dreptul de preemțiune și cu încălcarea legislaţiei privind monumentele istorice.

Cumpărător a fost clanul Cârpaci, care a obținut în justiţie și restul proprietății şi intenționa să transforme simbolica vilă într-o… casă ţigănească. Şi chiar a primit autorizație de intervenție. Vila a mai trecut şi prin mâna unui politician local, apoi iar a ajuns la Cârpaci, ulterior la un alt clan de romi, Stancu. Au urmat ani de procese, dar şi… proteste, societatea civilă timişoreană solicitând ca imobilul să revină la forma iniţială. În fine, în decembrie 2025 după ce fațada a fost readusă la forma aproximativ anterioară, casa a fost cumpărată de Universitatea Politehnica Timișoara.

Nu a fost vorba aici de un moft, ci un gest de recunoştinţă peste ani, de gratitudine. Şi asta fiindcă familia Mühle a donat orașului cele 8 hectare de teren, care formau grădinile de flori, pe care s-au construit ulterior clădirile Universităţii Politehnica. În plus, prin rectorul Florin Drăgan, UPT a manifestat, în ultimii ani, o largă deschidere spre societatea timişoreană, iar acest proiect se înscrie şi în acest continuu demers. La parter se va amenaja un spațiu muzeal dedicat păstrării memoriei familiei Mühle, iar restul locaţiei va fi alocat pentru diverse activități studențești.

Sâmbătă, 16 mai, de la ora. 11.00 va avea loc un eveniment prin care Casa Mühle va reveni oraşului, graţie UPT. Deocamdată simbolic, fiindcă urmează lucrări pentru refacerea interiorului. Prin urmare, odiseea Casei Mühle are un deznodământ fericit, dar e vorba doar de o mică oază de lumină într-un deşert negru a ceea ce a însemnat “cârpacizarea” Timişoarei. Iar acest final nu se putea fără presiunea societăţii civile timişorene şi, mai ales, fără vizionarismul rectorului Drăgan.

P.S. În poza acestui final fericit şi-a băgat capul, cu un tupeu dus peste toate limitele, şi fostul primar Nicolae Robu, care şi-a asumat în stilu-i caracteristic “e proiectul meu”.   

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Dan a spus: (mai 15th, 2026 at 08:24 )

Liberalul robu ?

Daniel a spus: (mai 15th, 2026 at 09:32 )

Date corecte pe lângă care ar trebui adăugat la concluzie și pentru cine este deznodământul fericit, apoi și câtă “fericire” s-a pogorât pe fiecare facțiune implicată. Superficial pare că s-a ajuns la o stare de fapt justă, dar nu trebuie să uităm și parcursul, pentru că acolo este cuiul lui Pepelea. Până una alta au avut loc o serie de fapte penale și nimeni nu a plătit pentru ele, ci doar statul, adică noi, prin achiziționarea imobilului. E ca și cum cineva intră în posesia unui bun prin mijloace ilicite, urmând ca acesta să fie cumpărat înapoi la prețul pieței. În cazul de față a fost o bună investiție pentru cetățeanul german Sandner, care și-a multiplicat serios investiția. Apoi din acel lanț de încrengături securisto-comuniste, nimeni nu a ajuns să fie tras la răspundere cu consecințe penale, inclusiv croitorul de cojoace din primărie, fără care nu mișca nimic pe vremea respectivă. Ăștia toți au câștigat nemeritat de mult, atât bani cât și ani de libertate. Dacă tragem linie, mai mult decât o victorie a la Pirus nu se poate constata.
P.S. Pe vremea administrației Robu s-au derulat niște procese prin care primăria a solicitat aducerea imobilului la starea inițială, deci ceva s-a făcut și atunci, atâta tot că nu a fost achiziționată pentru a da un aspect de legalitate afacerii respective.

Reos a spus: (mai 15th, 2026 at 10:11 )

Edilii noștri aborigeni și mulți de pe lângă ei au adus mult bine Timișorii foarte interesant este fenomenul minții scurte pentru că multe manevre numite și cazuri penale pur și simplu s-au uitat sub mantaua tăcerii,bine ar fi să ne mai aducem aminte de anumite lucruri din cînd în cînd.🤔

nu_i bai a spus: (mai 15th, 2026 at 10:38 )

nimic despre Adriana cu justitia ei agresata

Wanda89 a spus: (mai 15th, 2026 at 19:27 )

@Daniel
Spui: „P.S. Pe vremea administrației Robu s-au derulat niște procese prin care primăria a solicitat aducerea imobilului la starea inițială, deci ceva s-a făcut și atunci, atâta tot că nu a fost achiziționată pentru a da un aspect de legalitate afacerii respective.”
Băiete @Daniel, fii fericit, la UPT vine tatăl tău, al lui Robu, al lui Pirtea, măscăriciul de serviciu, pixelul albastru, prea cinstitul tată și de Eba și de cealaltă deșteaptă, dragă Stolo, tăietorul de salarii… Bâi @Daniel, cum naiba să-l inviți pe Băsescu la un eveniment studențesc, la Timișoara? Poate vine Petrov doar ca să-l rușineze?! Luxten, flota, Eba, notara plină de har…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
Primăria Timișoara ne anunță că e… eco în prag de iarnă. Instituția a anunțat că vrea să creeze mai multe zone cu umbră pentru ca timișorenii să suporte mai ușor verile tot mai călduroase. În concluzie, se vor planta mai mulți pomi și mai multe flori. În acest sezon va fi o campanie cu plantări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face umbră în oraș. Plantează mii de arbori, zeci de mii de arbuști și sute de mii de plante perene și bulboase
Piața imobiliară din Timiș pare să fie una dintre cele mai rentabile, atunci când vine vorba despre recuperarea sumelor investite într-o locuință, din închirierea acesteia, arată datele analizate de o platformă de specialitate. Astfel, în Timiș, prețul mediu al unei locuințe a rămas practic neschimbat, iar chiria medie, de 400 de euro pe lună, este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are cel mai bun randament pentru recuperarea unei investiții imobiliare din închiriere
Amplasarea pe canalul Bega, în apropierea ieșirii din țară spre Serbia aduce comunei Otelec un nou punct de atracție pentru turiști. La Consiliul Județean Timiș se pregătește un nou proiect, care va duce la reconstrucția portului de pe Bega din comuna amintită. Acesta ar urma să devină un punct de atracție turistică și culturală. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Otelec ar putea avea din nou un port la Bega. Unul cultural și … gastronomic
Trei bărbați din categorii hoţilor de buzunare din mijloacele de transport în comun au fost identificați în zona Sinaia de către poliţiştii locali. Cei trei au fost depistați în mai multe rânduri, fiind predați pentru efectuiarea unor cercetări suplimentare. Poliţiştii locali au identificat, în zona Sinaia, trei bărbați cunoscuţi ca făcând parte din categoria hoților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poate îi recunoaşteţi. Hoţi de buzunare din mijloacele de transport în comun, prinşi de poliţiştii locali
O ceartă violentă izbucnită în focurile nopții s-a transformat într-o adevărată dramă de familie în orașul Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin. Un tânăr în vârstă de 21 de ani și-a pierdut viața, iar mama acestuia a fost transportată de urgență la spital, după ce au fost înjunghiați de tatăl vitreg. Strigătele de ajutor au alertat autoritățile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Banat: un tânăr de 21 de ani a fost ucis, iar mama lui a ajuns la spital după ce au fost atacați cu un cuțit de tatăl vitreg
Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
Politehnica Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în fața rivalei Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Iclod, contând pentru etapa a 11-a a sezonului regular din Superliga Feminină. Derby-ul de tradiție a oferit două reprize complet diferite ca dinamică și calitate a jocului. Prima jumătate a meciului a fost marcată de un ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
Înăsprirea legislației în domeniul sălilor de jocuri de noroc și contracția din industria auto ar putea aduce un număr semnificativ de concedieri în județul Timiș. Zece firme cu activitate în județul Timiș au anunțat concedieri colective, dar, și în lunile precedente s-a dovedit că acestea nu erau, de fapt, concedieri în județ, ci la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul oferă în continuare mii de locuri de muncă. Finalul de an ar putea aduce o serie de concedieri la firmele private
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.