Universitatea Politehnica Timişoara lansează înscrierile pentru învăţământ la distanţă şi frecvenţă redusă, respectiv masterat

Universitatea Politehnica Timișoara

Universitatea Politehnica Timișoara

Campusul Virtual dezvoltat de Universitatea Politehnica Timişoara oferă celor interesaţi posibilitatea de a participa la forma de învățământ la distanță (ID) sau învățământ cu frecvență redusă (IFR), și studii complete de licență, acreditate și care conferă aceeași diplomă ca în cazul studiilor la forma de învățământ cu frecvență. UPT a lansat înscrierile şi pentru cursurile de masterat.

Admiterea la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă se face în baza unui concurs de dosare, pe baza mediei de la examenul de bacalaureat. Pentru anul de învățământ 2020-2021 se fac înscrieri, până în data de 18 iulie 2020, la următoarele specializări: Informatică – 3 ani de studiu, învățământ la distanță, în colaborare cu Facultatea de Automatică și Calculatoare – 100 locuri; Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații – 4 ani de studiu, învățământ la distanță, în colaborare cu Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale – 50 locuri; Comunicare și Relații Publice – 3 ani de studiu, învățământ la distanță, în colaborare

cu Facultatea de Științe ale Comunicării – 75 locuri; Tehnologia Construcțiilor de Mașini – 4 ani de studiu, învățământ cu frecvență redusă, în colaborare cu Facultatea de Mecanică – 60 locuri.

Înscrierea la concursul de admitere pentru anul universitar 2020-2021 se realizează online, personal de către fiecare candidat, folosind aplicația dedicată Enroll (https://admitere.upt.ro/). Taxa de studiu este 2550 de lei/an în cazul specializării Comunicare și Relații Publice și 3600 de lei/an în cazul celorlalte specializări.

Detalii suplimentare, pe pagina Centrului ID/IFR și e-Learning (https://elearning.upt.ro/ro/admitere/).

Dintre noutățile din acest an, la nivel de master, menționăm:

– „Cloud Computing and Internet of Things” („Procesare cloud și internetul lucrurilor”), în cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare

Disciplinele din planul de învățământ asigură pregătirea în componente ale domeniilor IT și Cloud (Smart Sensors and Sensor Networks, Advanced DSP Systems).

Absolvenţii vor dobândi o specializare în domeniul învăţării automate, iar masterul le va asigura abilităţi şi competenţe care să le permită dezvoltarea de sisteme cu inteligenţă artificială şi abordarea unor teme de cercetare din domeniul învăţării automate.

Industria de IT este una extrem de dinamică, iar în ultimii ani componenta de inteligenţă artificială ocupă un loc din ce în ce mai important. Astfel, sistemele cu inteligenţă artificială sunt tot mai prezente în toate aspectele vieţii cotidiene, de la obiectele de uz casnic, la automobile, la jocurile pe calculator, la aplicaţiile mobile şi la activităţile pe le desfăşurăm la locul de muncă.

Dezvoltarea programului de masterat s-a făcut în concordanță cu cerințele mediului economic, folosind o abordare interdisciplinară și punând accent pe partea aplicativă.

Absolvenții acestui program de masterat vor dobândi o calificare în domeniul securității informațiilor și a sistemelor cibernetice constând în abilități și competențe care le vor permite abordarea problemelor de securitate în diverse domenii. Noi probleme de securitate în sisteme informaționale și cibernetice sunt tot mai des raportate, susținând necesitatea personalului calificat în acest domeniu. Prin activitățile didactice și de cercetare propuse prin acest program de masterat, studenții vor dobândi competențe care le vor facilita obținerea unui loc de muncă într-un domeniu de mare perspectivă.

– „Proiectare complexă în arhitectură”, în cadrul Facultății de Arhitectură și Urbanism.

– „Managementul organizațiilor publice, în cadrul Facultății de Management în Producție și Transporturi

Informații suplimentare despre studiile de masterat din cadrul Universității Politehnica Timișoara sunt disponibile pe website-ul instituției (www.upt.ro), în secțiunea dedicată admiterii.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO, ridicat cu banii municipalității și un sprijin financiar din partea administrației județene, vor fi încheiate în acest an, chiar din toamnă. Vremea rece a trecut, așa că se poate lucra cu spor la stadion, spune Fritz. ”Noi tragem tare să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan Păltinişanu. Cu siguranţă cel mai bun fundaş din istoria clubului a făcut istorie sub tricoul alb-violet în deceniul 7, şi la începutul deceniului 8. Format tocmai de Dinamo, longilinul fundaş avea să vină, împreună cu mulţi alţi jucători în sezonul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Cu o prezență deja consolidată în Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Brașov și București, rețeaua NCO ajunge acum și în Timișoara, oferind aceeași experiență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330 de constructori și 85 de utilaje, iar stadiul fizic total al investiției pentru cei aproape zece kilometri de autostradă, care includ și mai multe tuneluri, a ajuns la 56 la sută din total. Tronsonul este realizat de o asociere de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Cu o prezență deja consolidată în Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Brașov și București, rețeaua NCO ajunge acum și în Timișoara, oferind aceeași experiență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO, ridicat cu banii municipalității și un sprijin financiar din partea administrației județene, vor fi încheiate în acest an, chiar din toamnă. Vremea rece a trecut, așa că se poate lucra cu spor la stadion, spune Fritz. ”Noi tragem tare să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea licenței de operare clasa I pentru serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare, acordată de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), valabilă pentru o perioadă de 5 ani. Fiind operator de utilități publice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta îmbină sunetul toacei, frumusețea pricesnelor și emoția teatrului religios, oferind participanților o experiență spirituală autentică. Scopul festivalului este de a apropia tinerii de credință prin muzică, sunet și scenă, într-o atmosferă de comuniune și rugăciune. Tematica festivalului • Demonstrație de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care au nevoie de sprijin, despre familii care caută soluții și despre oameni care aleg să nu rămână indiferenți. În Teregova, aceste povești au devenit punctul de plecare pentru acțiune. Asociația Educație pentru Comunitate Teregova s-a format din dorința de a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330 de constructori și 85 de utilaje, iar stadiul fizic total al investiției pentru cei aproape zece kilometri de autostradă, care includ și mai multe tuneluri, a ajuns la 56 la sută din total. Tronsonul este realizat de o asociere de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu, a reconfirmat statutul evenimentului drept cea mai importantă platformă profesională din România pentru industria de panificație, cofetărie și HoReCa. Competițiile dedicate – „Pâinea Anului”, „Produse de patiserie” și „Înghețata Anului” – au adus la start zeci de brutari și artizani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.