Ripensia UVT a jucat primul meci de verificare al verii la Drobeta Turnu Severin, contra echipei FC Universitatea Craiova 1948, promovată în această vară în eșalonul secund.
\A rezultat un meci spectaculos, cu două reprize distincte, una în care nu s-a marcat niciun gol şi a doua în care plasele au fost scuturate de patru ori. Partida s-a terminat la egalitate, 2-2, un rezultat echitabil în cele din urmă, chiar dacă oricare dintre formaţii puteau câştiga. Una peste alta, un test util pentru cele două echipe pentru a vedea la ce nivel sunt.
Craiova a condus prima, cu un gol marcat în minutul 60, dar Ripi a revenit în meci cu o reuşită frumoasă a lui Golda şi apoi a trecut la conducere după o realizare marca Tudorache din lovitură liberă, 2-1. Pe final, după un joc pe contre oltenii au egalat stabilind scorul final, 2-2 Un joc frumos într-un fotbal mioritic tot mai incert!Ripensia. Dobre – A. Macrițchii, Țieranu, Lalic, Benea – V. Macrițchii, Călin, Neagu – Urvanțev, Popovici, Sîrbu. Au mai jucat: Păduraru, Mociu – Maric, Burdeț, Gladun, Stoi, Tudorache, Golda, Vasluian.
Comentarii prin facebook