„Classic Rock Meets Contemporary Classics”, la Timişoara, în cadrul unui concert de excepţie

Timişorenii vor avea parte, săptămâna viitoare, de un nou concert. Flautistul Matei Ioachimescu, împreună cu PERCUSSIONescu (Irina Rădulescu – marimbă, Răzvan Florescu – vibrafon) pregătesc Turneul Național “Legends”, proiect în cadrul căruia vor  susține 1 concert extraordinar la Iulius Gardens din Timișoara, pe 29 Septembrie, de la ora 19:00, un concert organizat de Fundația Hațegan. “Legends” aduce publicului din România o nouă perspectivă asupra clasicilor muzicii rock, în viziunea unor interpreți și compozitori de muzică clasică, la trei instrumente cu o sonoritate specială.

Led Zeppelin, Metallica, Iron Maiden, Aerosmith, Nirvana, Depeche Mode, Deep Purple, Guns N’ Roses, sunt doar câteva dintre marile ”legende” prezentate într-un program electrizant de cea mai înaltă ținută. Cu un concept în care Classic Rock Meets Contemporary Classics, “Legends” este inovator, atractiv și emoționant depotrivă, fiind dezvoltat împreună cu compozitori contemporani români și străini, pentru o formulă camerală unică în România – flaut, marimbă și vibrafon.  Protagoniștii turneului sunt deja cunoscuți publicului din România în urma unor serii de concerte, precum “La Vida Loca”, ”Origins”, ”Romanian Rhapsody”, “Bits of Romanian Beats” sau “Vibraimba”. Este vorba despre flautistul Matei Ioachimescu, artist (re)cunoscut al scenelor internaționale, care, prin interpretarea sa spontană și creativă și prin felul în care transmite emoția  și interacționează cu publicul, este considerat un adevărat ”rockstar” al muzicii clasice.

Odată cu acest proiect, Matei Ioachimescu (artist stabilit la Viena), revine pe scenele din România în compania lui PERCUSSIONescu (Irina Rădulescu – marimbă, Răzvan Florescu – vibrafon), un grup cameral original. Împreună, îmbinând creativitatea cu tehnica remarcabilă, cei trei artiști vor explora noi teritorii muzicale în seria de concerte “Legends”, oferind publicului o experiență sonoră complet nouă.

Printre compozitorii care au dedicat lucrări acestui proiect, îl regăsim pe Gabriel Mălăncioiu (cadru didactic la Universitatea de Vest din Timișoara, compozitor român de excepție, cu lucrări cântate în toată lumea, de către ansambluri prestigioase), cu lucrarea “in Time”, inspirată de melodia “Child in Time” a trupei Deep Purple.

Intrarea la concert se face în urma completării formularului pe care îl găsiți la acest link: https://forms.gle/SHsc4fKQ9pJDpqib9

Matei Ioachimescu – flaut. Celebrul compozitor finlandez Kalevi Aho afirma despre Matei Ioachimescu: „Cântatul lui a impresionat profund publicul, după fiecare concert mai mulți spectatori au izbucnit în lacrimi, iar aplauzele au fost neobișnuit de lungi. Matei Ioachimescu face parte dintre cei mai mari flautiști pe care i-am ascultat.”Flautistul Matei Ioachimescu este recunoscut pentru interpretările repertoriului baroc, modern, dar și pentru recitaluri cross-over, susținând o activitate concertistică impresionantă. Este absolvent al Universității de Muzică din Viena, oraș în care s-a și stabilit. De-a lungul carierei sale a obținut mai multe importante distincții și burse (precum cele de la Fundația Thyll-Dürr sau Yehudi Menuhin Foundation), a colaborat cu unii dintre cei mai interesanți muzicieni internaționali și a concertat pe renumite scene din Europa și Japonia, precum: Konzerthaus Wien, Ateneul Român, Conservatorio Santa Cecilia, Budapest Music Center sau Suntory Hall. Albumul de debut, intitulat “Lumiere” și realizat în colaborare cu pianista Cătălina Butcaru, este considerat de către criticii de specialitate un produs de referință pentru aceste două  instrumente. Ca solist prezintă atât concerte clasice, cât și prime audiții ale unor compozitori contemporani, împreuna cu orchestre filarmonice din țară și din străinatate. Este cunoscut pentru turneele naționale Paris, Playlist, Culorile Sunetelor și mai recent La Vida Loca (proiectul cu succes internațional pe scene din România, Austria, Polonia și Estonia), care a adus în Martie 2019 albumul cu același nume. Matei Ioachimescu este membru fondator al Green Thing Ensemble. Pentru  activitatea  sa  intensă  și calitatea  înaltă  a proiectelor  susținute, i-a fost încredințat titlul de „Ambasador al Integrării” în anul 2013 de către Ministerul de Externe al Austriei. Este invitat ca membru al juriului în competiții internaționale și susține workshop-uri în Austria, Japonia, Ungaria, România și Croația.

http://www.mateiioachimescu.com

PERCUSSIONescu- Versatilitatea, sensibilitatea, virtuozitatea și interesul permanent pentru inovație, sunt elementele care definesc PERCUSSIONescu,  singura formație camerală de percuție din România înființată în anul 2016, de către tinerii muzicieni Irina Rădulescu și Răzvan Florescu. Inițiativa celor doi are ca fundament pasiunea comună pentru muzica de cameră și pentru muzica nouă deopotrivă, precum și afinititatea pentru instrumentele melodice, respectiv vibrafonul și marimba, două dintre cele mai sofisticate și spectaculoase instrumente de percuție. Direcția muzicală pe care o propune PERCUSSIONescu este inedită, aceștia căutând în permanență să împărtășească publicului muzica ce se află la granițele a trei stiluri distincte: clasic, jazz și clasic-contemporan. Abordarea îndrăzneață și originală a celor doi a fost imediat observată și apreciată încă de la debut, câștigând notorietate cu fiecare apariție. Printre cele mai importante realizări ale formației se numără reprezentarea Universității Naționale de Muzică din București la Festivalul și Concursul internațional “Umanitaria” din Milano (2017), obținerea dublei burse Erasmus pentru anul universitar 2018-2019 la Academia de Muzică Janaček din Brno, Cehia (prima bursă Erasmus  oferită de UNMB pentru o formație camerală) și nu în ultimul rând, debutul internațional ce a avut loc în luna Decembrie a anului trecut, prin susținerea unui concert în cadrul Festivalului Internațional de Percuție din Brno. În prezent, fac parte din proiectul “Connectarts”, prima platformă online din România dedicată promovării Profesioniste a tinerilor interpreți de muzică clasică/contemporană.

www.connectarts.ro/proiecte/duo-irina-radulescu-razvan-florescu/

Mai multe informații puteţi găsi pe internet, la adresa http://www.facebook.com/IoachimescuPercussionescu/

foto https://www.facebook.com/percussionescu/

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Municipalitatea timișoreană vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și a Gării de Sud

Primăria Timișoara vrea să mai modernizeze o dată zona din jurul Gării de Nord, de această dată este un proiect mai amplu, în urma unui acord cu CFR, pentru care va cere voie în vederea realizării celor din Consiliul Local. De asemenea, vrea să modernizeze și zona din jurul Gării de Sud, stația din cartierul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și a Gării de Sud
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Popoviciu, Bunoiu, Pirtea

Pirtea analizează declarațiile lui Popoviciu pe tema schimbării city managerului la Timișoara: ”Este un om flamboaiant, exuberant”

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, spune că filiala pe care o conduce nu are o poziție oficială în ceea ce privește colaborarea în Consiliul Local Timișoara cu cei de la USR, condiționată de obținerea de către partid a postului de city manager, așa cum sugera secretarul general al filialei, Alin Popoviciu, în urmă cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea analizează declarațiile lui Popoviciu pe tema schimbării city managerului la Timișoara: ”Este un om flamboaiant, exuberant”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara

Fotbalistul în vârstă de 35 de ani se află la final de contract cu FC Hermannstadt, înțelegerea sa cu formația sibiană urmând să expire la data de 30 iunie 2026. Cele două părți sunt aproape de a ajunge la un acord oficial, mutarea fiind considerată o adevărată lovitură pe piața transferurilor pentru echipa bănățeană din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Pregătiri pentru Examenul Maturității! 3.500 de candidați sunt așteptați în județul Timiș la BAC 2026

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că pregătirile pentru sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat se află în desfășurare. Înscrierea candidaților are loc în perioada 2–4 iunie 2026, iar la această oră sunt înregistrați aproximativ 3.200 de candidați, din seria curentă și din seriile anterioare. Estimarea finală este de aproximativ 3.500 de candidați, un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiri pentru Examenul Maturității! 3.500 de candidați sunt așteptați în județul Timiș la BAC 2026
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

colterm

Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, spune că filiala pe care o conduce nu are o poziție oficială în ceea ce privește colaborarea în Consiliul Local Timișoara cu cei de la USR, condiționată de obținerea de către partid a postului de city manager, așa cum sugera secretarul general al filialei, Alin Popoviciu, în urmă cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea analizează declarațiile lui Popoviciu pe tema schimbării city managerului la Timișoara: ”Este un om flamboaiant, exuberant”
  Moartea lui Matias, tânărul de 16 ani ucis într-un accident de circulație teribil continuă să provoce emoții puternice. Adolescentul era legitimat la juniorii Dumbrăviței, iar pe arena Ștefan Doboy, timp de mai multe zile s-au ținut ceremonii în memoria lui. Și Asociația Județeană de Fotbal a decis ca în toate partidele din acest weekend,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momente de reculegere în memoria lui Matias la toate meciurile de fotbal din județul Timiș din acest weekend
Primăriţa Craiovei, Olguţa Vasilesscu, unul dintre cei mai influenţi lideri naţionali ai PSD, a atacat ieri Guvernul pe motiv că ar aloca prea mulţi bani pe stadioane, în detrimentul altor sectoare. Unul din stadioanele care aşteaptă bani de la guvern este cel din Timişoara, pentru care militează preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, totodată preşedinte al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atac cu mantă la Alfred Simonis? Cu sacii în căruţă, Olguţa Vasilescu atacă guvernul pentru că ar irosi bani pe stadioane
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că pregătirile pentru sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat se află în desfășurare. Înscrierea candidaților are loc în perioada 2–4 iunie 2026, iar la această oră sunt înregistrați aproximativ 3.200 de candidați, din seria curentă și din seriile anterioare. Estimarea finală este de aproximativ 3.500 de candidați, un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiri pentru Examenul Maturității! 3.500 de candidați sunt așteptați în județul Timiș la BAC 2026
Nemulțumiți de nouă lege a salarizării în sistemul bugetar, majoritatea angajaților din Finanțe au decis să protesteze într-un mod inedit. Ei au declarat joi “Ziua fără finanțiști” şi nu vor fi prezenți la lucru. Acțiunea se simte și la Timișoara la sediul Direcției de Finanțe. Acum, acolo e destul de liniște, în clădire mai sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Direcția de Finanțe Timișoara e liniște. Are loc protestul “Ziua fără finanțiști”
Biblioteca Universității Politehnica Timișoara (UPT) a găzduit miercuri, 3 iunie 2026, un workshop dedicat noilor provocări și soluții din managementul sistemelor energetice moderne. Evenimentul, susținut cu sprijinul liderului tehnologic Opal-RT, a marcat nu doar o sesiune intensă de învățare, ci și debutul unui parteneriat strategic de lungă durată între universitate și mediul de afaceri. Adaptare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare strategică în digitalizare și folosirea AI în domeniul energetic între UPT și Opal-RT
Viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău spune că este de acord  cu preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, în privinţa dezvoltării unei rețele de transport la nivelul întregului județ. Laţcău afirmă Primăria Timişoara şi Consiliul Județean pot să colaboreze pentru a conecta toate UAT-urile din Timiș într-un sistem de transport urban, metropolitan și județean. Intervenţia lui Ruben Laţcău...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, deschis la colaborare:  “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.