Despre Alexandru Rafila Senior – Dumnezeu să-l ierte dacă poate! – mai mulți cercetători au spus că, în calitate de șef de birou Arad al Securității, a comis acte de tortură și chiar crime împotriva unor țărani răzvrătiți. Corect ar fi ca Alexandru Rafila Junior, candidatul PSD la alegerile parlamentare, reprezentatul României la OMS, să nu fie subiect de presă pentru mizeriile făcute de tatăl său. Ar fi cazul clasic combătut de orice om de bun simț când un român în perioada comunistă era judecat în postura de fiu de chiabur, fiu de „ilegalist”, de fiu, până la urmă, ceea ce ar fi inadmisibil într-o societate normală.
Prin urmare, condamnarea lui Alexandru Rafila Junior la scuipați publici ar avea sens doar în situația în care acesta ar lăuda crimele tatălui, le-ar găsi justificare în conjunctura momentului istoric 1948-1949. Negarea faptelor tatălui sub argumentul că analiștii Memorialului Durerii, ai CNSAS, nu au studiat cu acuratețe cazul e o fofârleală de pe urma căruia Rafila Junior nu iese mai bine ca imagine, ci eventual mai rău. Însă gestul de apărare a memoriei tatălui nu poate fi, finalmente, un gest atât de nefiresc pentru un fiu.
Alexandru Rafila Junior ar putea fi blamat la pachet cu tatăl său dacă ar fi avut un comportament de beizadea și statutul tatălui în sistemul de represiune comunist i-ar fi facilitat acest lucru. Dacă Alexandru Rafila Junior ar fi ocupat locul altuia la facultate, ca urmare a intervenției bătrânului la decidenții vremii, atunci da, tânărul Rafila ar putea fi complice cu seniorul. N-avem de unde să știm cât de bucuros era în copilărie Alexandru Rafila Junior, cât de mândru era că tatăl său e „șmecher” sau dacă și-a amenințat colegii ori profesorii cu poziția sa. Doar că a mâncat mai bine de la casa de comenzi, asta nu i-o poți reproșa prea apăsat actualului candidat PSD.
Dar nu Rafila Jr. este subiectul în acest moment. Mult mai interesant este partidul pentru care candidează. De ce n-ar deschide acest candidat lista PNL sau USR? Vorbele le are la el. Nu e dobitoc la prima vedere. Nu mestecă cuvintele ca mulți semianalfabeți din Comitetul Executiv al PSD, atunci de ce nu s-a dus omul la alt partid, mai decent? Știu, întrebările sunt mai mult decât retorice și chiar de prisos. E simplu și e firesc ca un astfel de profil să-și caute susținere acolo unde s-au refugiat astfel de oameni.
PSD este un partid de mase. Între mase sunt oameni harnici și conservatori, sunt oameni care își regăsesc protecția socială în acest partid, sunt oameni care se tem pentru un altfel de viitor decât cel pe care îl cunosc din zeci de ani de viață. E adevărat, sunt și oameni care fură, adică hoți. Mulți, nu puțini și treaba asta merge chiar dincolo de infracțiune, rămânănd și în zona psihologiei maselor. Sunt infractori de toate felurile, pentru că aceștia au observat că acest partid le reprezintă interesele. Sunt oameni care au fost comuniști cu adevărat, au fost securiști din nevoie sau crez, iar votul, adeziunea lor pentru PSD le dă o liniște.
Alexandru Rafila Senior a murit în 1998, dar aș putea paria cu cine a votat în cele trei alegeri ce le-a apucat. Probabil că a votat precum torționarul Vișinescu, iar Vișinescu a votat cu cine a votat Victor Atanasie Stănculescu, care a votat cu cine a votat Chițac ori Ștefan Gusă. Asta înseamnă să fii partid de mase, să îi reprezinți pe toți, nu numai elita, nu numai oamenii de afaceri deschiși la minte, iar PSD a dovedit că-i reprezintă cu multă eficiență și pe harnicii pe care-i are, și pe leneși, și pe hoți, și pe violatori, și pe securiști.
Apropos, v-ați întrebat vreodată cu cine ar fi votat Nicolae Ceaușescu, dacă trecea de condamnarea la moarte dictată de adeptul „democrației originale”? Singurul moment cu adevărat de cumpănă l-ar fi avut în 2000, când avea de ales între Iliescu și Vadim.
Comentarii prin facebook