Ceaușescu, Please!

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Ca timișorean, doare să auzi tineri în concerte scandând numele lui Ceaușescu. Dacă ai mai și prins revoluția în stradă, frustrarea e și mai mare, dar te amăgești spunând că tinerii din ziua de azi au nevoie de tot feluri de droguri, de la cele chimice, la cele ideologice. Că se plictisesc de bine, de concedii în străinătate, de biciclete ori mașini scumpe și se deghizează numaidecât în Hitler, Che Guevara sau în pantofarul de la Scornicești, acesta confirmându-le că școala nu ajută să ajungi cineva în viață.

Acest segment de „ceaușiști” de festival nu se simt singuri în România. Paradoxul face că copiii ăștia care pe lângă numele dictatorului înjură de mama focului pe versurile unui cantautor de pe scenă trezesc „ceaușismul” altora mai în vârstă, care au mai prins vremea aceea. Soția patronului Rapidului și al Mobexpert, doamna Șucu s-a exteriorizat pe rețelele sociale întrebându-se dacă asta e libertate sau decădere totală. „Sincer? Mi-e dor de ordine. Mi-e dor de Ceașescu”, a scris Diana Șucu, ștergând apoi postarea.

Diana Șucu poate fi înțeleasă până la un anumit punct și nu pentru că soțul său ar fi fost securist pe vremea lui Ceaușescu. Mulți ca Diana Șucu regretă lipsa ordinii, regretă școala făcută fără umilirea dascălului, lipsa sau nerespectarea regulilor sociale, emanciparea tradusă în înjurături la metru cub în spațiu public, iar regretul este atât de mare încât o doamnă Șucu uită că după perioada Ceaușescu soțul său a devenit milionar în afaceri, nu atunci. Mai mult, doamna Șucu a devenit „ceaușistă” tocmai din cauza celorlalți „ceaușiști” ce se destrăbălau în festivaluri, într-o „decădere totală”.

Și doamna Șucu, și ceilalți care agită refrenul cu „Ceaușescu mare conducător” uită dureros multe lucruri. Unii chiar au nostalgia comunismului, dar pentru aceia vârsta e de vină. Fie sunt prea bătrâni pentru a se putea adapta la acest tip de democrație, alții, prea tineri și prea nepregătiți pentru a ieși în evidență altfel decât scandând prostii. Dar o energie care să ducă societatea întracolo este evidentă și o simțim. O simțim nu doar în procentul AUR în care componenta revizionist-comunistă atârnă enorm de greu, dar o simțim în tot soiul de frustrări.

Frustrări care, finalmente, ni se arată sub forma nevoii de disciplină, de mai multă ordine, de pază și ordine publică, chiar dacă asta ar duce la ceva ce mulți n-au cunoscut: lipsa intimității, libertății individuale, la sancțiuni grotești trecute printr-un aparat de stat sinistru. O societate autoritară nu trebuie să ducă dictatura până la cea a lui Ceaușescu. Poate lăsa libera circulație peste hotare, poate lăsa Coca Cola și marile branduri pe piață, atâta cât vor mai fi dispuse ele să rămână sub alte reguli economice, Un astfel de regim poate deveni dur, mult mai puțin corect politic, iar asta surâde multor români.

Și nu într-o perspectivă foarte îndepărtată. Eșecul guvernării de acum ar putea aduce acel regim în România după alegerile din 2028. Ce nu iau în calcul românii nostalgic este ireversibilitatea acestor gesturi politice sau civice. Un sistem autoritar nu se autodizolvă coabitând cu democrația. Contează asta pentru tinerii de la „Beach, Please”, contează pentru doamna Șucu? ”Ceaușescu” va dispărea mai greu după ce a revenit. Cel mai probabil, nu va fi suficientă o scandare într-un concert și nici o postare pe Facebook.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (iulie 22nd, 2025 at 09:14 )

Există o grămadă de inconștienți cu gura mare și creierul mic care debitează tot felul de inepții rupte de realitate. Pe vremea lui Ceaușescu nu era nicio dreptate socială și nici siguranță, ba din contră, lipsa de siguranță venea chiar din partea statului, asta dacă te duce capul să citești ce și-a mai scris despre acele vremuri, în caz ca nu le-ai trăit și nu suferi de amnezie. Erau și atunci găști de cartier, bătăi oe stradă și la evenimente, înjunghieri și așa mai departe iar instituțiile statului își băteau pur și simplu joc de tine, fie ca ai basca, fie ca nu ai. Dacă aveai carnet de partid poate scăpai mai ieftin. În rest vai și amar, dar nici nu puteai să faci ceva împotriva lor. Singurul lucru, parțial valabil și acum este să o întinzi într-o țară civilizată, adică în nord-vestul european sau America de Nord.
Acum măcar există șansa votului dar prostul nu ar fi prost dacă ar face lucruri deștepte, iar rezultatele se oglindesc în parlament unde avem iarăși un patrulater roșu majoritar format din P$D, P$DhAUR, P$DPolPOT și P$DSOS, partide gata să preia guvernarea pentru a ne da șansa de a beneficia de înțelepciunea rusească.

Kroko a spus: (iulie 22nd, 2025 at 14:28 )

Și UDMR unde e ?!?

felix rothneda a spus: (iulie 26th, 2025 at 17:34 )

Eraa liniște,de mormânt….., O liniște plătită scump, fiindcă România era o mare închisoare. Nu era doar țara în care mulți primeau locuințe de la stat, toți trebuiau să aibă serviciu,si daca erau….
cirpisti la SECU.Profesorii aveau un statut social de invidiat și școlile păreau mai serioase. Era și țara în care nu se găsea mai nimic de mâncareee!erau oase si pt oasee la coada da desigur din oase se face o buna supa!! pentru că Ceaușescu decisese să exporte aproape tot pentru a plăti datoria externă a țării. Și totuși, 60% dintre români nu-și aduc aminte atât de multe amănunte, s-au nu vor si de ce pt ca erau atârnati de travaiee!!!,dupa circa 1una ora pro novis!!  – DA acum avem libertate
si prabusirea finala pt nu stim ce sa facem cu ea..(Ëa este tărâmul din lumea ficțională a creației )
 

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean

Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde

Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Handbaliștii viola și-au aflat adversarul din turul al treilea al EHF European Cup. Tragerea la sorți de astăzi le scoate în cale formația muntenegreană RK Lovćen Cetinje. Cele două grupări au în comun faptul că au fost antrenate în trecut de Pero Milosevic. Cu antrenorul muntenegrean la timonă, SCM Poli a cucerit Cupa României în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar mai greu pentru SCM Poli în Europa. Alb-violeții au meci de campionat, miercuri
Spectacolul din tribune a fost înlocuit cu ecrane reci, iar fanii au devenit simpli pioni în goana după rating. Programările absurde ale meciurilor lasă suporterii în afara stadioanelor, transformând sportul rege într-o afacere de studio. Iar fanii alb-violeți sunt printre cei mai dezavantajați de programările Digi. Peluza Sud Timișoara a fost mereu recunoscută pentru spiritul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbal pe sticlă, stadioane goale: cum confiscă televiziunile spiritul Timișoarei. Ultimul caz, Poli – Reșița, programat într-o zi de luni la o „oră lucrătoare”
Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
Senatorul AUR Ciprian-Titi Stoica a acuzat echipa fanion a Banatului, Poli Timişoara, că ar fi implicată în meciuri trucate. El îi acuză pe preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi fostul primar, Dominic Fritz că ar fi fost implicaţi în aceste blaturi. Pe de altă parte, Stoica se recomandă ca mare polist.  Senatul a dezbătut şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei
Orașul de pe Bega va găzdui, pe 26 noiembrie, evenimentul Meet Timișoara, o platformă de întâlniri din România construită pentru a-i pune față în față pe furnizorii de servicii pentru evenimente dedicate profesioniștilor cu cei care au nevoie de ele. Evenimentul este organizat de Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației, prin Timișoara Convention Bureau,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Capitala Banatului găzduiește Meet Timișoara, prima întâlnire a celor care activează în industria de evenimente din România, Serbia și Ungaria
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus, a fost desemnată laureata de anul acesta a premiului Timișoara pentru Valori Europene. Premiul îi va fi înmânat la Timișoara în cadrul unei ceremonii de gală, care va avea loc în data de 6 noiembrie, în cadrul Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Distincția vine la pachet cu un premiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lidera opoziției din Belarus va primi premiul Timișoara Award for European Values
Consiliul Județean Timiș caută furnizor pentru patru noi autoutilitare. Acestea ar urma să ajute administrația județeană în desfășurarea activității, iar suma oferită la licitație se apropie de jumătate de milion de lei. Conform licitației lansate pe SEAP, CJT dorește să achiziționeze patru autoutilitare pentru parcul propriu al Consiliului Județean Timiș. Acestea sunt necesare, se spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană vrea să achiziționeze patru noi autoutilitare, cu alimentare pe motorină
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.