Ca timișorean, doare să auzi tineri în concerte scandând numele lui Ceaușescu. Dacă ai mai și prins revoluția în stradă, frustrarea e și mai mare, dar te amăgești spunând că tinerii din ziua de azi au nevoie de tot feluri de droguri, de la cele chimice, la cele ideologice. Că se plictisesc de bine, de concedii în străinătate, de biciclete ori mașini scumpe și se deghizează numaidecât în Hitler, Che Guevara sau în pantofarul de la Scornicești, acesta confirmându-le că școala nu ajută să ajungi cineva în viață.
Acest segment de „ceaușiști” de festival nu se simt singuri în România. Paradoxul face că copiii ăștia care pe lângă numele dictatorului înjură de mama focului pe versurile unui cantautor de pe scenă trezesc „ceaușismul” altora mai în vârstă, care au mai prins vremea aceea. Soția patronului Rapidului și al Mobexpert, doamna Șucu s-a exteriorizat pe rețelele sociale întrebându-se dacă asta e libertate sau decădere totală. „Sincer? Mi-e dor de ordine. Mi-e dor de Ceașescu”, a scris Diana Șucu, ștergând apoi postarea.
Diana Șucu poate fi înțeleasă până la un anumit punct și nu pentru că soțul său ar fi fost securist pe vremea lui Ceaușescu. Mulți ca Diana Șucu regretă lipsa ordinii, regretă școala făcută fără umilirea dascălului, lipsa sau nerespectarea regulilor sociale, emanciparea tradusă în înjurături la metru cub în spațiu public, iar regretul este atât de mare încât o doamnă Șucu uită că după perioada Ceaușescu soțul său a devenit milionar în afaceri, nu atunci. Mai mult, doamna Șucu a devenit „ceaușistă” tocmai din cauza celorlalți „ceaușiști” ce se destrăbălau în festivaluri, într-o „decădere totală”.
Și doamna Șucu, și ceilalți care agită refrenul cu „Ceaușescu mare conducător” uită dureros multe lucruri. Unii chiar au nostalgia comunismului, dar pentru aceia vârsta e de vină. Fie sunt prea bătrâni pentru a se putea adapta la acest tip de democrație, alții, prea tineri și prea nepregătiți pentru a ieși în evidență altfel decât scandând prostii. Dar o energie care să ducă societatea întracolo este evidentă și o simțim. O simțim nu doar în procentul AUR în care componenta revizionist-comunistă atârnă enorm de greu, dar o simțim în tot soiul de frustrări.
Frustrări care, finalmente, ni se arată sub forma nevoii de disciplină, de mai multă ordine, de pază și ordine publică, chiar dacă asta ar duce la ceva ce mulți n-au cunoscut: lipsa intimității, libertății individuale, la sancțiuni grotești trecute printr-un aparat de stat sinistru. O societate autoritară nu trebuie să ducă dictatura până la cea a lui Ceaușescu. Poate lăsa libera circulație peste hotare, poate lăsa Coca Cola și marile branduri pe piață, atâta cât vor mai fi dispuse ele să rămână sub alte reguli economice, Un astfel de regim poate deveni dur, mult mai puțin corect politic, iar asta surâde multor români.
Și nu într-o perspectivă foarte îndepărtată. Eșecul guvernării de acum ar putea aduce acel regim în România după alegerile din 2028. Ce nu iau în calcul românii nostalgic este ireversibilitatea acestor gesturi politice sau civice. Un sistem autoritar nu se autodizolvă coabitând cu democrația. Contează asta pentru tinerii de la „Beach, Please”, contează pentru doamna Șucu? ”Ceaușescu” va dispărea mai greu după ce a revenit. Cel mai probabil, nu va fi suficientă o scandare într-un concert și nici o postare pe Facebook.
Comentarii prin facebook