Alin Nica a reprezentat și Timișoara la București, nu însă şi Coltermul

Alin Nica si Ludovic Orban

Alin Nica si Ludovic Orban

Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș vine în sprijinul potențialului prieten politic Dominic Fritz, primarul Timișoarei, și spune că orașul a fost reprezentat în relația cu guvernul, chiar dacă s-a spus că acest lucru nu a avut loc. Dar, ”reprezentarea” a fost doar una mai mut protocolară, în calitate de președinte al administrației județene, care include și Timișoara, fiindcă, de exemplu, în problema situației de la Colterm Nica nu s-a băgat, pentru că aceasta aparține municipalității.

 Șeful CJ Timiș a reprezentat și Timișoara la București, dar numai pentru a asigura interfața necesară dintre primării și guvern.

”Am reprezentat la București și Timișoara, știți că ni s-a reproșat că nu am avut prezență la întâlnirea stabilită de premier, dar am reprezentat eu și Timișoara și Timișul. Și l-am asigurat pe prim-ministru de toată deschiderea atât a Timișoarei, cât și a Timișului pentru o colaborare cît mai bună cu Guvernul României. Includ toate problemele, trebuie să facem front comun să rezolvăm toate problemele și ale Timișoarei și ale Timișului”, a anunțat, protocolar, Nica.

Cum o asemenea reprezentare poate fi interpretată de unii ca fiind o dorință de substituire a rolului pe care Dominic Fritz ar avea-o în relația cu guvernul, Nica spune că nu e nici vorbă de așa ceva.

”Eu nu încerc să mă substitui nimănui, eu încerc să reprezint toate unitățile administrativ teritoriale din județul Timiș, pentru că sunt președintele întregului județ și facilitez interacțiunea dintre administrația publică locală și cea guvernamentală. Acesta este rolul pe care îl am și încerc să îmi folosesc rolul legal, conferit de Codul Administrativ”, a mai spus Nica.

Iar ca dovadă că nu se substituie primarului cu care negociază de o lună majorități administrative, șeful CJT s-a detașat de problema Colterm, spune că aceasta e a primăriei, dar dacă I se cere va face lobby unde trebuie pentru rezolvare.

”Chestiuni punctuale, cum este cea legată de Colterm, nu au ținut de cele trei instituții vizitate (n.r. Ministerul Transporturilor, Ministerul Dezvoltării și Compania Națională de Investiții). Dacă există asemenea probleme punctuale, eu îmi manifest deschiderea pentru a facilita interacțiunea dintre administrația din Timișoara și guvern, dacă aceasta nu există în momentul de față. Eu nu am semnale în acest sens. Nu am primit niciun memoriu din partea Primăriei Timișoara, e necesar ca municipalitatea să rezolve problema încălzirii populației, Colterm ține de primărie, nu de guvern și am încredere că aceasta va face tot ce îi stă în putință să rezolve această problemă. Dacă mi se cere sprijinul, sigur că da, îl voi oferi”, a încheiat Alin Nica.

 

Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

q a spus: (noiembrie 21st, 2020 at 12:56 )

colterm trebuie sa dispara.

Paul a spus: (noiembrie 22nd, 2020 at 00:19 )

Ba nu, nu trebuie sa dispara. Coltermul apartine de primarie, sa-l vedem pe marele Fritz ce decizii ia acum (apropo, nume de prost demn de bancuri la nemti gen Bula al nostru). Fritz maica ai vrut Primaria Timisoara, fiecare zi de acum incolo vei calca pe teren minat la fiecare pas! Samanta incertitudinii te va vana peste tot!

TMEUTM a spus: (noiembrie 22nd, 2020 at 02:25 )

Problema nu e Coltermul, problema e reprezentata de oamenii care nu se pricep si isi bat joc de banii nostri. E doar un exemplu, dar sunt multe proiecte similare. Orice afacere cu statul e cam proasta doar pt stat.

El Ciudadano a spus: (noiembrie 22nd, 2020 at 13:25 )

Centralele pe gaz, mașinile pe benzină și motorină vor dispărea treptat. Și atunci sa vedem cine mai e așa dornic de încălzire cu centrala de apartament pe electric.
Sau credeți că în 20 de ani veți avea sau copii, un „Tesla” la poarta sau Dacia electrică și încălzire pe gaz? Tot ce nu e energie regenerabila e pe duca, in 50 de ani mașinile neelectrice vor fi capitol de istorie. La fel probabil și centralele pe gaz. Era benzinei, motorinei și gazului e pe sfârșite.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO

Vechea pasarelă care lega Parcul Copiilor și strada Pestalozzi a fost demolată, pentru a face loc unei noi pasarele, care va avea zone diferite pentru pietoni și bicicliști. Cu o structură arhitectonică destul de complicată, noua pasarelă va avea puncte de belvedere, zone cu verdeață și scări de acces… interesante. Municipalitatea a decis să păstreze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorii pentru Ghiroda și Poli II, eșec la limită pentru Șag în C7

Etapa a IX-a din C7 a fost echilibrată, vizitatorii și amfitrionii împărâind punctele, cu două victorii de fiecare parte și două remize. Ghiroda vine cu puncte din deplasare, Poli II obține în sfârșit a doua victorie din campionat, în timp ce Șagul a pierdut, contrar cursului jocului la Cermei. Rezultate, marcatori, clasament: CSU Alba Iulia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorii pentru Ghiroda și Poli II, eșec la limită pentru Șag în C7
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

18 octombrie: adevăratul „moment zero” al Timișoarei europene

Astăzi se împlinesc 310 ani de la un moment care a schimbat definitiv cursul istoriei noastre. La 18 octombrie 1716, prințul Eugeniu de Savoya își făcea intrarea triumfală în Timișoara, punând capăt celor 164 de ani de stăpânire otomană. Nu a fost doar o victorie militară sau o schimbare de dinastie; a fost actul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 18 octombrie: adevăratul „moment zero” al Timișoarei europene

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cea de-a VII-a ediție a Festivalului Ceaunelor de  la Giarmata Vii, concurs gastronomic dedicat preparatelor gătite la ceaun, şi-a stabilit câştigătorii. Desemnat câştigător a fost un gulaș de vită cu cartofi și găluște preparat de Loredan Dohan. La Giarmata Vii, ceaunele, cântecul și jocul popular au adunat oamenii laolaltă și au dat gust unei zile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un gulaș de vită cu cartofi și găluște a fost câştigătorul Festivalului Ceaunelor de la Giarmata Vii
Povestea unui domeniu nobiliar readus la viață prin pasiunea unei familii și conexiunea cu oamenii locului. O invitație la picnic, doar pentru ei doi, avea să schimbe destinul unui vechi domeniu nobiliar, lăsat ani la rând în paragină. Așa a început povestea Domeniilor Murani pentru Maria și Sorin Prada. Printre arborii bătrâni și clădirile peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au venit pentru un picnic și au rămas să scrie povestea Domeniilor Murani
Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Personajele medievale, domnițe și cavaleri, sunt, de vineri, în fața timișorenilor, în cadrul unei noi ediții a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Au fost în paradă pe străzile orașului și au cântat pentru publicul interesat de acest eveniment cu totul special. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din centrul orașului, festivalul aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cavalerii medievali și domnițele în haine de epocă au fost în turneu prin centrul Timișoarei/FOTO
Dominic Fritz îl acuză pe Alfred Simonis că inventează blocaje și conflicte în jurul stadionului Dan Păltinișanu, pentru a-și atribui meritul de a fi deblocat proiectul. Primarul Timișoarei susține că povestea lansată vineri de șeful CJT, potrivit căreia Ilie Bolojan ar fi renunțat să anunțe deblocarea investiției după o discuție cu primarul este falsă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz îl acuză pe Simonis că minte în scandalul presupusei blocări a stadionului Dan Păltinișanu
Universitatea Politehnica Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare la mijlocul acestei luni și a fost epicentrul colaborării și educației digitale de la nivel european. În perioada 12–16 octombrie 2026, instituția de învățământ superior a găzduit o nouă ediție de răsunet a International Engagement Circus, un eveniment de anvergură organizat sub umbrela prestigioasei Alianțe a Universităților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a devenit hub-ul inovației digitale europene după succesul internațional E³UDRES² Engagement Circus 2026
Victorie „scurtă”, dar puncte importante. Politehnica și-a îndeplinit obiectivul și a învins în „Zăvoi” o echipă cu rezultate slabe acasă, Rm. Vâlcea. S-a terminat 1-0 pentru violeți, Vasluian centrând perfect la singurul gol al partidei, marcat de un jucător „under”, Luca-Burlacu. Au fost două reprize diametral opuse pe „Municipalul” din Vâlcea. În prima repriză, ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.