Dominic Fritz și-a luat doi noi consilieri personali

Un profesor asociat la Universitatea de Vest Timișoara și un specialist în domeniul IT sunt ultimii doi consilieri personali acceptați de primarul Dominic Fritz în echipa sa. Conform acestuia, cei doi vor contribui la împlinirea potențialului maxim al Timișoarei.

Doi profesioniști în domenii diferite s-au alăturat echipei lui Dominic Fritz și îi vor oferi acestuia sfaturi despre cum să conducă Timișoara.

Încă doi consilieri personali s-au alăturat echipei, Simona Fiț și Valentin Mureșan. Le mulțumesc că au acceptat să fie în serviciul Timișoarei în următorii ani. O misiune grea dar cu o recompensă pe măsură: mândria că au contribuit și ei la împlinirea potențialului extraordinar al orașului nostru. Am ales doi profesioniști care s-au implicat ani de zile, din mediul ONG, pentru binele semenilor și în proiecte mari pentru comunitate”, spune primarul.

Simona Fiț a fost profesor asociat la Masterul Politici Publice şi Advocacy din cadrul UVT.

Toată viața ei a susținut proiecte de politici publice și i-a învățat și pe alții cum să le susțină în fața unor finanțatori sau autorități publice. A coordonat procesul de elaborare a dosarelor de candidatură pentru Timișoara Capitală Culturală și a făcut parte din echipa de susținere a candidaturii în fața juriului european, pentru etapele de pre-selecție și selecție și pentru prima etapă de monitorizare. Am convingerea că în 2023 Simona va avea cu ce să se mândrească și ce le povesti celor doi băieți ai ei.

A mai coordonat Fondul Științescu derulat de Fundația Comunitară Timișoara, prin care s-au finanțat proiecte educative pentru mii de copii. A fost și managerul programului național de formare al Academiei de Advocacy, cu 800 de participanți, reprezentanți ai patronatelor, sindicatelor și organizațiilor non-guvernamentale. A fost implicată activ în proiectele și campaniile organizației ca cercetător, expert curricula, lector, coautor manuale, expert audieri publice și consultant în transparența decizională”, a mai anunțat Fritz.

Cel de-al doilea consilier, Val Muresan, este un inovator, a co-fondat startup-uri IT care au creat concepte și softuri revoluționare.

Nu de mult timp procesorul Myriad2, una din soluțiile create de echipa coordonata de el a ajuns în spațiu cu satelitul PhiSat-1, lansat de către Agenţia Spaţială Europeană. După terminarea studiilor la Universitatea Politehnică din Timişoara, a plecat la doctorat în Irlanda și a rămas acolo timp de 10 ani. A predat la Universitatea din Dublin şi a lucrat în cercetare. În Irlanda a fondat Movidius, un startup de procesoare și softuri pentru tehnologii inteligente, pentru telefoane, drone și smartcity. S-a întors în Timișoara în 2005 și a deschis primul birou Movidius.

Movidius a fost cumpărat în Noiembrie 2016 de Intel pentru că reușiseră să inventeze ceva ce gigantul internațional își dorea foarte mult: un procesor care putea să ghideze fără pilot dronele, astfel încât să evite obstacole şi în acelaşi timp să se focuseze pe obiectiv. Ulterior achiziției Val a devenit manager pentru România al companiei Intel, dar nu s-a mulțumit să fie un IT-ist și un manager de succes. A dorit să se implice și să susțină financiar, cu experiența sa și cu networking-ul dobândit în coordonarea de proiecte internaționale în emanciparea sectorului cultural și creativ local precum este noul centru cultural Faber. Este co-fondator al Fundației Comunitare din Timișoara și co-initiator în nenumărate proiectele socio-culturale sau civice: Timotion, Grădinescu, CetățeanTM, Team2121, și Creativa. Val este alergător amator, crede ca sportul de masă este una din soluțiile la multe probleme și este membru al echipei Alergotura. Val are și el doi baieti care îl motivează”, și-a prezentat Fritz noul consilier.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor

Locul unde va fi șantierul Pasarelei Îndrăgostiților va fi îngrădit de către constructor în zilele următoare, a anunțat Primăria Timișoara. Pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. “Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, afirmă că, la Spitalul pentru mari arși Timișoara, fostul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni. Şipoş face şi o cronologie a promisiunilor lui Rogobete privind inaugurarea acestui spital.  Sorin Şipoş afirmă că Spitalul pentru mari arși Timișoara trebuia să fie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele

Programul turului 3 din Cupa României Betano s-a stabilit astăzi. Politehnica Timișoara va juca acasă cu CSC Dumbrăvița. Cele două s-au întâlnit și amical de puțin timp, alb-violeții impunându-se cu 1-0. Meciul se joacă miercuri, 12 august, de la ora 17.30, pe stadionul „Electrica”. Tot atunci, dar la Șag, Timișul din localitate va întâlni CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, afirmă că, la Spitalul pentru mari arși Timișoara, fostul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni. Şipoş face şi o cronologie a promisiunilor lui Rogobete privind inaugurarea acestui spital.  Sorin Şipoş afirmă că Spitalul pentru mari arși Timișoara trebuia să fie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş numără “inaugurările” lui Alexandru Rogobete de la Spitalul pentru mari arși Timișoara: Nu a construit un spital, ci un calendar de promisiuni
Programul turului 3 din Cupa României Betano s-a stabilit astăzi. Politehnica Timișoara va juca acasă cu CSC Dumbrăvița. Cele două s-au întâlnit și amical de puțin timp, alb-violeții impunându-se cu 1-0. Meciul se joacă miercuri, 12 august, de la ora 17.30, pe stadionul „Electrica”. Tot atunci, dar la Șag, Timișul din localitate va întâlni CSM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dueluri interesante în turul 3 al Cupei României. Vezi cu cine joacă vesticele
Temperaturile extrem de ridicate și lipsa precipitațiilor din ultima perioadă au dus la scăderea debitelor cursurilor de apă din Spațiul Hidrografic Banat la sub 30% din normalul perioadei, confruntându-ne cu o secetă hidrologică serioasă, arată datele ABA Banat. Lipsa precipitațiilor a diminuat și rezervele de apă din freatic, motiv pentru care pot apărea frecvent cazuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Debitele râurilor din vestul României au scăzut sub 30% din normalul perioadei
Locul unde va fi șantierul Pasarelei Îndrăgostiților va fi îngrădit de către constructor în zilele următoare, a anunțat Primăria Timișoara. Pe durata lucrărilor accesul dinspre promenadă către Parcul Copiilor va fi închis. Urmează relocarea utilităților de pe pasarelă, pentru ca până la finalul acestei luni să înceapă demolarea efectivă. “Le recomandăm bicicliștilor să folosească pistele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide accesul la pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, în perioada 10 august – 13 august, circulația mijloacelor de transport de pe liniile de firobuz 15 și 16, precum și de pe linia de autobuz Expres 3, va fi modificată. În această perioadă va avea loc închiderea traficului rutier pe Calea Martirilor, pe tronsonul cuprins între bulevardul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT anunță modificări în circulația liniilor 15, 16 și Expres 3, în perioada 10 – 13 august
Printre cei care au cerut vehement demisia lui Dominic Fritz din funcţia de primar, în urma problemelor cu ANI, a fost, inevitabil, fostul edil-şef al Timişoarei, Nicolae Robu. În aceste rânduri reîmprospătăm memoria unora, posibil şi a lui Robu, obişnuit să “uite” de îngheaţă apele. Fiindcă acesta nu s-a uitat la bârna din ochii lui,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recurs la memorie. Şi Nicolae Robu a avut mari probleme cu ANI, dar a fost salvat de PSD şi Ecaterina Andronescu
Apele Române Banat au anunțat că au demarat, la sfârșitul lunii iulie, lucrări de reparații în aval de barajul Topolovăț, la canalul golirii de fund al acumulării, unde trebuie refăcut pereul acestuia, deteriorat de eroziunea apei. Scopul acumulării Topolovăț este atenuarea undelor de viitură de pe cursul de apă Valea Mociur, protejând astfel zona împotriva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române efectuează reparații la Acumularea Topolovățu Mare
Miercuri seara, în Parcul Izvor din Giarmata a “plouat” local. Și nu oricum, a “plouat” direct de la pompieri. Beneficiari au fost micuţii din localitate, care s-au bucurat de o oră de splash cu pompierii voluntari din Giarmata. Astăzi “ploaia” se mută la Cerneteaz. După intervențiile din ultima săptămână, pompierii de la SVSU Giarmata rămân...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru micuţii din Giarmata, miercuri, timp de o oră, a venit „ploaia”. Apa a fost asigurată de pompierii voluntari
Astăzi, 6 august 2026, imediat după ora 8, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 68A, la ieșirea din localitatea Margina. Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a condus o motocicletă pe DN 68A, dinspre Margina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Neatenția și graba fac în continuare victime pe drumurile județului. Două persoane aflate pe motocicletă au ajuns în spital după un accident cu o mașină
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.