Prin strădania lor, 160 de voluntari au reaușit să învârtă din nou roțile mai multor mori de apă din Banat. „Salvăm Morile de Apă” este numele proiectul prin care, în acest an, au fost reabilitate 12 mori de apă din județul Caraș-Severin.
Voluntarii au amenajat și trei trasee turistice, pe lângă faptul că au reabilitat 12 mori de apă de la Gârnic, Șopotu Nou și Pârvova. Au fost aproximativ 4.000 de ore de muncă, pe parcursul a 10 zile, din partea a 160 de voluntari.
„Suntem la finalul unui proiect extraordinar care ne-a purtat prin unele din cele mai pitorești sate din zona Banatului. A fost o mobilizare extraordinară, atât din partea voluntarilor cât și din partea localnicilor care ne-au susținut și s-au implicat pentru reușita acestui proiect. Ne dorim ca localnicii să devină conștienți că aceste mori de apă sunt adevărate valori care trebuie păstrate și folosite în continuare. Sunt convins că valorificarea patrimoniului local, agricultura ecologică și agroturismul sunt șansa satelor din Banatul montan. Asociația noastră va continua în următorii ani să lucreze îndeaproape cu aceste comunități pentru a le ajuta să intre în circuitul turistic”, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.
„Salvăm Morile de Apă” este un proiect inițiat de Asociația Acasă în Banat și Fundația Orange. Proiectul Salvăm Morile de Apă a fost finanțat de Fundația Orange cu suma de 32.000 lei, prin intermediul programului „Susține un ONG”.
Comentarii prin facebook