Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost prins de polițiștii din orașul Jimbolia, aceștia fiind reținut pentru 24 de ore, pe numele său fiind emis un mandat de arestare pentru infracțiuni cu violență, dar și mai multe dosare pentru încălcarea unor ordine de protecție. Cel în cauză era obligat să nu se apropie de fosta soție, Judecătoria Timișoara stabilise și mai multe obligații pe care acuzatul nu le-a respectat.
Alături de dosarul penal pentru violențe, el a mai primit încă două pentru încălcarea ordinului de protecție, iar în primele zile din martie s-a mai ales cu încă un dosar asemănător, tot pentru că își urmărea fosta soție.
El a încălcat în mod repetat măsurile de protecție, ulterior magistrații emițând pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile. În fapt, în cursul lunii octombrie 2020, polițiștii orașului Jimbolia au fost sesizați de către o femeie de 41 de ani din Jimbolia cu privire la faptul că a fost lovită și amenințată de fostul soț. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, ulterior Judecătoria Timișoara emițând un ordin de protecție, bărbatului de 45 de ani fiindu-i instituite mai multe obligații.
La data de 27 decembrie 2020 și 31 decembrie 2020, bărbatul a încălcat ordinul de protecție, astfel fiind întocmite 2 dosare penale pentru încălcarea ordinului de protecție instituit. La data de 31 decembrie 2020, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
În data de 02 martie a.c., polițiștii orașului Jimbolia au întocmit un alt dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecție, iar în ziua de 03 martie a.c., au fost înregistrate încălcări în mod repetat ale ordinului de protecție, bărbatul continuând să o urmărească pe fosta soție și să-i adreseze cuvinte jignitoare atât la locul de muncă cât și pe stradă,totodată contactând-o telefonic în mod repetat, deși ii era interzis.
Astfel, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar în data de 05 martie a.c. magistrații au emis un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș.
Comentarii prin facebook