Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) Timiş va avea trei noi membri din partea comunităţii. Este vorba de fostul prefect Liliana Oneţ, jurnalista Lia Lucia Epure şi Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara.
ATOP este un organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică şi care funcţionează pe lângă Consiliul Judeţean. În acest organism se discută şi se apoi se fac propuneri privind serviciul poliţienesc şi ordinea publică. ATOP Timiş este condus de preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, şi are ca membri reprezentanţi ai Poliţiei, pompierilor, Prefecturii, precum şi consilieri judeţeni, desemnaţi politic. Acestora li se alătură aşa numiţii „reprezentanţi ai comunităţii”. Cum sunt desemnaţi aceştia din urmă e greu de spus, atâta timp cât nu „comunitatea” îi alege. Cei trei astfel de repezentanţi propuşi sunt: fostul prefect Liliana Oneţ, jurnalista Lia Lucia Epure şi preşedintele Societăţii Timişoara, Florian Mihalcea.
De menţionat că nu se face muncă voluntară la ATOP, indemnizaţia fiind peste o mie de lei, respectiv 10% din salariul preşedintelui Consiliului Judeţean. „Munca” înseamnă o şedinţă pe lună, în trecut fiind organizată de obicei la Lacul Surduc.
Comentarii prin facebook